Aminteam in articolul trecut despre oamenii care, abandonandu-si toate iluziile, ajung la deznadejde… ajung sa-si considere viata ca fiind complet inutila, sa se simta si sa se comporte ca niste morti vii care se mai afla printre noi doar in virtutea inertiei.
Am cunoscut chiar eu oameni care au pierdut lucruri atat de insemnate pentru ei incat nu si-au mai revenit nici dupa ani de zile (ca de exemplu dupa pierderea fizica a cuiva apropiat, sau doar dupa pierderea iubirii cuiva apropiat). Mi-a fost foarte greu sa accept ca, desi se simt ca si cum lumea intreaga se prabuseste in jurul lor, li se pare fara rost sa faca ceva in legatura cu asta.