S-a împlinit o lună de când mama mea a plecat. Scriu aceste rânduri pentru a așeza mai bine în mine atât relația mea cu ea cât și Iubirea dintre sufletele noastre, care acum, dincolo de plecarea ei în cealaltă dimensiune, începe să își facă loc într-un fel și mai profund în sufletul meu.
Cei care mă urmăriți de mai mult timp știți, probabil, că am făcut public acum câțiva ani abuzul narcisic suferit în relație cu mama mea și cât de grea a fost relația noastră la nivel uman. (vezi articolul Relația mea cu mama: durerea și puterea vieții mele).
În același timp, în aceeași măsură în care relația umană a fost atât de grea, Iubirea la nivel de suflet a fost și continuă să fie imensă. Pe măsura contractului dintre sufletele noastre incredibil de profund și cu implicații multiple la nivel de suflet, pe care l-am simțit și descoperit prin lucrul meu în Înregistrările Akashice.
Am iubit-o pe mama cu cea mai profundă Iubire, nu doar așa cum o fiică își iubește mama. Ci cu o Iubire care în timp a devenit adevărată, înaltă, ca între două suflete care au venit aici să se ajute unul pe celălalt în a-și realiza misiunea. Iar dimensiunea adevărată a acestei Iubiri se revelează din ce în ce mai profund acum, după plecarea ei.
Pentru că exact acest lucru a făcut Mama pentru mine: prin tot întunericul cu care m-a pus în contact datorită personalității ei narcisice, m-a forțat să cresc în lumină și să pot astfel alchimiza această rană uriașă din relația cu ea, să o pot transforma prin puterea Sinelui meu și prin sprijin divin, să pot înțelege jocul dintre întuneric și lumină, să pot învăța ce înseamnă autoritatea interioară și alchimizarea întunericului și să pot deschide căi de lumină pentru alții prin ceea ce fac.
La nivel de suflet, acesta a fost contractul dintre sufletele noastre. În momentul în care s-a împlinit, Mama și-a îndeplinit misiunea aici și a plecat. Atât de mare a fost Iubirea ei pentru mine, încât ea și-a luat acest întuneric asupra ei pentru ca eu să îmi pot face misiunea. Atât de mare a fost Iubirea mea pentru ea, încât mi-am făcut lecțiile cu brio (așa cum tot ea m-a învățat când eram la școală) și i-am putut ține spațiul să plece în Lumină și Iubire când a venit momentul plecării ei.
La nivel uman însă, experiența a fost grea și dureroasă. Cu imens sprijin, binecuvântări și grație divină pe Cale însă. A fost nevoie de două ieșiri din țară, de pus granițe ferme, de câțiva ani de zile de a nu fi în contact cu ea, timp în care mi-am construit autoritatea interioară și am simțit ce înseamnă cu adevărat această energie pe care acum o aduc în tot ceea ce fac în misiunea mea. Protecția divină și misiunea mea sunt lucrurile care au continuat să mă țină aici pe Pământ, pentru a continua să fac ceea ce am venit aici să fac. Pentru că adevărul este că abuzul narcisic matern extins până la vârsta maturității este genul de experiență care, la nivel uman, te poate face să îți dorești să pleci de pe Pământ.
Privind acum în urmă, pot spune că am fost cu adevărat sprijinită în plan divin să pot crește spiritual prin această rană și să o pot transforma din ce în ce mai mult, atât în viața mea cât și să pot cataliza transformarea ei în viețile celor care vin spre mine.
De aceea, pot spune că doliul la moartea unui părinte narcisic este unul dintre cele mai complexe procese prin care putem trece la nivel uman.
Pentru că sunt atât de multe polarități în joc, atât de multe nuanțe, atât de multe lucruri contradictorii care se cer văzute și procesate uneori, în același timp.
Acum, într-o astfel de situație, măiestria este să poți sta în ambele realități în același timp: să nu negi nimic din sentimentele trăite la nivel uman, în același timp în care păstrezi persectiva sufletului care să ghideze permanent întregul proces.
Pentru că, la nivel uman, e firesc să te simți eliberat în momentul când abuzatorul nu mai e în peisaj. Pentru că e firesc și să simți durere în timp ce te simți eliberat, pentru că vorbim de persoana care ți-a dat viață și care acum nu mai e în această dimensiune fizică. Pentru că părțile bune din acel părinte îți lipsesc. Pentru că e firesc să simți durere când îți moare tot trecutul și versiunea care ai fost până la această vârstă. Dar e firesc să simți și bucurie la gândul vieții noi care te așteaptă, dincolo de tot ce a fost, atât de dureros.
Pentru că e firesc să plângi după relația pe care ți-ai fi dorit-o cu acel părinte și pe care nu ai avut-o niciodată. După înțelegerea, căldura, susținerea pe care le-ai fi dorit și nu le-ai avut. Pentru că e firesc să tânjești după asta și e la fel de normal să jelești și că, pe lângă faptul că nu le-ai primit niciodată așa cum ai fi avut nevoie, nici nu le vei mai putea primi vreodată de la acel părinte, așa cum ți-ai fi dorit. Speranța copilașului moare definitiv la moartea părintelui și asta e încă ceva ce trebuie jelit.
E firesc ca acel copilaș interior să simtă toată durerea de pe pământ pe care nici nu și-a dat voie să o simtă vreodată în întregime, fiind prea preocupat să se protejeze de abuz, atât timp cât parintele era în viață.
E firesc să simți toate aceste contradicții și, da uneori, le simți în același timp. Partea bună este că exact această capacitate de a sta cu toate aceste polarități în același timp este ceea ce ne ajută să devenim lideri mai buni, terapeuți mai buni, mentori mai buni. Dar, în primul rând, oameni mai buni, mai reali, în contact cu tot ceea ce suntem, la unison cu toată inima care respiră în noi.
O alta parte bună e că încep să cadă toate protecțiile și toate adaptările la abuz. Mecanismele până mai ieri vitale, puse cu scop de protecție, încep să se deconstruiască, armurile să se topească, încrâncenările să se diminueze și luptele să se sfârșească. E o pace mai mare și o siguranță mai mare care poate coborî acum în întregul sistem, la început în moduri subtile, apoi din ce în ce mai vizibile, când corpul și sistemul nervos începe sa înțeleagă: “Lupta s-a încheiat. Abuzul s-a sfârșit definitiv. Ești în siguranță acum.”
Și altă parte de sprijin: atunci când ai înțeles contractul la nivel de suflet cu acel părinte și sufletul tău știe la ce a servit în plan mai înalt tot acel preț plătit, devine mai ușor la nivel uman să integrezi tot ceea ce simți în acest proces. Și când te simți sprijinit și de o Iubire foarte mare la nivel de suflet cu acel părinte, așa cum simt eu cu mama mea, atunci devine mai lin întregul proces.
Poți aduce împreună partea umană din tine cu Sinele Divin care vine și ajută la integrarea întregului proces, cu tot ceea ce scoate la suprafață la nivel uman. Poți înțelege că, în planul sufletului tău și la nivel mai mare, lucrurile au fost perfecte exact așa cum au decurs.
Pot înțelege și simți că am avut mama perfectă pentru Calea pe care mi-am ales-o în această viață și pot spune DA motivului pentru care a trebuit să fie exact așa, cu tot prețul plătit la nivel uman.
Și, pentru că simt că poate folosi multora dintre noi, aș vrea să normalizez următoarele lucruri:
Da, este în regulă să ne simțim și eliberați la moartea părinților
Este în regulă și să nu ne simțim vinovați pentru asta
Este în regula și să simțim durerea pierderii în timp ce ne simțim eliberați
Este în regulă să simțim toate astea în același timp, pentru că una nu o exclude pe cealaltă
Este în regulă să lăsăm în urmă vinovăția că am fi putut face mai mult
Este în regulă să le permitem părinților să își urmeze calea sufletului, oricare e aceea, inclusiv să plece din această dimensiune
Este în regulă să nu depunem efort să îi schimbăm în niciun fel
În același timp în care e în regulă ca noi să ne urmam propria cale, total și complet, dincolo de orice vinovăție
Este în regulă să facem ceea ce e aliniat pentru noi, chiar dacă pare că e în contradicție cu ce vrea un părinte/altcineva de la noi
Uneori, asta e cea mai mare dovada de Iubire adevărată și față de noi și față de ei.
Și toate cele de mai sus sunt valabile și pentru alte relații, nu doar cele cu părinții.
Și, încă un adevăr: Uneori, unele lucruri, tipare, energii nu se pot elibera decât prin moarte.
Și până și asta, în planul mai mare al lucrurilor, este în regulă.
Pentru că, oricum, în cele din urmă, în moarte și dincolo de ea, rămâne doar Iubirea.
Din Iubire,
Mihaela Marinaș
Aboneaza-te la newsletter pentru a primi un webinar gratuit
Sunt Mihaela Marinaș. Îmi place să spun despre mine că sunt un catalizator al transformării. Am atins prin munca mea mii de suflete în cei 15 ani de lucru cu oamenii. Am creat și dezvoltat zeci de programe, cursuri, traininguri de evoluție spirituală, relații, Înregistrări Akashice și Înregistrări Akashice pentru business.
Cei care vin cu sufletul deschis spre spațiile conținute prin mine și se află în momentul potrivit în călătoria lor își pot transforma cele mai dureroase și mai ascunse tipare și ceea ce îi ținea departe de conexiunea cu Sinele lor real. Oamenii și business-urile care vin în contact cu mine intră într-un proces care le poate readuce sufletul pe linia reală de destin. Este ceva ce se face în mod firesc prin mine și este darul sufletului meu în această viață.
Echipa care dezvolta acest site va roaga sa nu copiati articole de pe site si sa le publicati la voi pe blog/site/facebook sau in orice alta parte. Daca doriti sa ne ajutati, va rugam sa scrieti articole originale si sa puneti link catre noi, daca ceva din ceea ce scriem v-a inspirat.
