miracolul compasiunii profunde
Vindecare si autovindecare

Miracolul compasiunii profunde

miracolul compasiunii profunde

miracolul compasiunii profunde


O poveste cu adevarat impresionanta despre miracolul pe care le poate produce compasiunea profunda, atunci cand avem puterea sa vedem dincolo de aparente.

Doua mame unite prin destinul fiilor lor (unul, mort in atentatele din septembrie 2001, altul acuzat si condamnat pentru terorism) ne ofera un exemplu de dragoste reala, cum rar ne este dat sa vedem.

Dincolo de etichetele bun/ rau, corect/gresit, terorist/victima pe care suntem atat de tentati sa le aplicam, exista un adevar esential care ni se reveleaza prin lacrimile celor doua mame: suntem cu totii la fel, avand destine diferite, iar respectul si compasiunea pentru destinul celui de langa noi sunt cele doua lucruri care pot uni oamenii pana si in situatii tragice precum aceasta.

Phyllis Rodriguez: Suntem aici astazi datorita faptului ca avem ceea ce majoritatea oamenilor considera a fi o prietenie neobisniuta. Si asa este. Si cu toate astea, noua ne pare naturala acum.

Am aflat prima data ca fiul meu a fost la World Trade Center in dimineata zilei de 11 septembrie 2001. Nu am stiut daca a pierit deja decat 36 de ore mai tarziu. La momentul acela, stiam ca era ceva politic. Ne temeam de ceea ce va face tara noastra in numele fiului nostru – sotul meu, Orlando si cu mine si familia noastra. Si cand am vazut — si cu toate ca, datorita socului, teribilului soc, si teribilei explozii din vietile noastre, literalmentenoi nu am fost razbunatori. Si cateva saptamani mai tarziu cand Zacharias Moussaoui a fost invinuit de 6 capete de acuzare de conspiratie la comiterea de terorism, si guvernul Statelor Unite a cerut pedeapsa cu moartea pentru el, sotul meu si cu mine am vorbit in opozitie cu asta, in mod public. In felul acesta si prin grupuri ale drepturilor omului am fost aduse impreuna alaturi de alte cateva familii ale victimelor.

Cand am vazut-o pe Aicha in media, aparand cand fiul ei era invinuit, am gandit: “Ce femeie curajoasa. Intr-o zi cand voi fi mai puternica, vreau s-o intalnesc pe aceasta femeie”. Eram inca in adanca suferinta. Am stiut ca nu aveam puterea. Am stiut ca o voi gasi intr-o zi, sau ca ne voi gasi una pe cealalta. Fiindca atunci cand oamenii auzeau ca fiul meu este o victima eram simpatizata imediat. Dar cand oamenii au aflat de ceea ce era acuzat fiul ei ea nu primea acea simpatie. Dar suferinta ei era egala cu a mea.

Deci ne-am intalnit in noimbrie 2002. Si Aicha va va spune acum cum s-a intamplat.

(Translator)Aicha el-Wafi: Buna ziua doamnelor si domnilor. Eu sunt mama lui Zacharias Moussaoui. Si am cerut organizatiei Drepturilor Omului sa ma puna in legatura cu parintii victimelor. Deci ei m-au prezentat la 5 familii. Si am vazut-o pe Phylis si am privit-o. Ea era singura mama din grup. Ceilalti erau frati, surori. Si am vazut in ochii ei faptul ca era o mama, la fel ca si mine. Am suferit mult ca mama. M-am casatorit cand aveam 14 ani. Am pierdut un copil cand aveam 15 ani, un al doilea copil cand aveam 16 ani. Asa ca povestea cu Zacharias a fost cu adevarat prea mult. Si inca sufar, fiindca fiul meu e ca si cum ar fi ingropat de viu. Stiu ca ea plange cu adevarat pentru fiul ei. Dar ea stie unde este fiul ei. Eu nu stiu unde este fiul meu. Nu stiu daca e in viata. Nu stiu daca e torturat. Nu stiu ce s-a intamplat cu el.

De aceea am decis sa va spun povestea mea, pentru ca suferinta mea sa fie ceva pozitiv pentru alte femei. Pentru toate femeile, pentru toate mamele care dau viata, puteti darui inapoi, puteti sa va schimbati. Depinde de noi femeile, fiindca noi suntem femei, fiindca ne iubim copiii. Trebuie sa fim mana in mana si sa facem ceva impreuna. Nu este impotriva femeilor, este pentru noi, pentru noi femeile, pentru copiii nostri. Vorbesc impotriva violentei, impotriva terorismului. Merg in scoli pentru a vorbi tinerelor fete musulmane pentru ca ele sa nu accepte sa se casatoreasca impotriva vointei lor, de foarte tinere. Asa ca daca reusesc sa salvez una din aceste tinere fete astfel incat ele sa nu se mai marite in astfel de conditii si sa sufere la fel cum am suferit eu ei bine asta e ceva bun. De aceea sunt aici in fata voastra.

PR: As vrea sa spun ca am invatat atat de mult de la Aicha, incepand cu ziua in care am avut prima noastra intalnire cu membrii celorlaltor familii — care a fost o intalnire foarte privata, cu paza, deoarece era noiembrie 2002, si, sincer, ne era teama de super-patrotismul de la aceea vreme din tara — aceia dintre noi membrii ai familei. Dar aveam cu totii emotii. “De ce vrea ea sa ne intalnim?” Si apoi ea avea emotii. “De ce doream noi sa o intalnim?” Ce vrem noi unii de la ceilalti? Inainte de a ne cunoaste numele sau altceva ne-am imbratisat si am plans. Apoi am stat in cerc cu sprijinul, cu ajutorul unor oameni experimentati in aceste feluri de reconciliere. Si Aicha a inceput si a spus, “Nu stiu daca fiul meu este vinovat sau nevinovat, dar vreau sa va spun cat de mult imi pare rau pentru ceea ce s-a intamplat cu familiile voastre. Stiu cum este sa suferi si simt ca daca are loc o crima o persoana trebuie judecata corect si pedepsita”. Dar ea a ajuns la noi in acel mod. Si a fost, imi place sa spun, a fost un ice-breaker. Si ceea ce s-a intamplat e ca toti ne-am spus povestile, si toti ne-am conectat ca fiinte umane. La sfarsitul dupa-amiezii — era cam la 3 ore dupa pranz — ne simteam ca si cum ne cunosteam dintotdeauna.

Acum ceea ce am invatat de la ea, este o femeie, nu numai care poate fi atat de generoasa avand in vedere aceste circumstante din prezent si ceea ce a fost atunci si ceea ce i-a fost facut fiului ei dar viata pe care a avut-o ea. Nu am intalnit niciodata pe cineva cu o viata atat de grea dintr-o cultura si un mediu atat de total diferite de ale mele. Si am simtit ca avem o legatura speciala, pe care o pretuiesc foarte mult. Si cred ca totul vine de la faptul ca iti e frica de celalalt dar faci pasul acesta si apoi iti dai seama: “Hei, nu a fost chiar atat de greu. Pe cine as mai putea intalni dintre cei pe care nu-i cunosc sau de care sunt atat de diferita?”.
Deci Aicha, ai cateva cuvinte pentru concluzie? Fiindca timpul nostru a expirat.
(Rasete)

(Translator)AW: Voiam sa spun ca noi trebuie sa incercam sa cunostem alti oameni, pe ceilalti. Trebuie sa fiti generosi, si inimile voastre trebuie sa fie generoase, mintile voastre trebuie sa fie generoase. Trebuie sa fiti toleranti. Trebuie sa luptati impotriva violentei. Si sper ca intr-o zi noi toti sa traim impreuna in pace si respectandu-ne unul pe altul. Aceasta e ceea ce am vrut sa spun.

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *