cenusareasa sufletului meu
Vindecare si autovindecare

Cenusareasa sufletului meu

cenusareasa sufletului meu

cenusareasa sufletului meu


Astazi as vrea sa va vorbesc despre Cenusareasa sufletului meu.

Pentru ca zilele trecute, aceasta parte din mine a tinut neaparat sa iasa la suprafata. Si pentru ca a iesit la suprafata, in mod surprinzator simt nevoia sa ma mandresc cu ea exact asa cum pana acum am facut toate eforturile din lume sa o ascund. Totul incepe brusc, intr-un moment de slabiciune si apoi de revelatie profunda. Asa cum am avut eu de curand.

Pe fondul faptului ca am muncit mult mai mult ca de obicei, pentru a-mi face toate sarcinile autoimpuse la timp, pentru a face multe lucruri de-odata, pentru a multumi pe toata lumea si pentru a tine, in aroganta mea, intreg Universul pe umerii mei, intr-un cuvant, pentru a face ceea ce ma pricep eu cel mai bine sa fac de cand m-am nascut si anume: sa fiu perfecta. Pentru ca, de cand ma stiu, cea mai mica critica din partea unui om, indiferent de numele lui si de semnificatia lui in viata mea, a avut intotdeauna puterea de a ma invalida aproape total ca fiinta umana. Ca si cum as fi fost stearsa de pe fata pamantului, printr-un singur cuvant, gest, privire de dezaprobare din partea cuiva.

Si pentru ca in mine exista o particica care isi dorea atat de mult sa fie validata de toata lumea, pentru ca este buna, minunata, perfecta, luminoasa, calda, blanda, un ingeras pe pamant si alta nu, am gasit de cuviinta sa ascund atat de bine pe aceea din mine care este un dezastru, este lenesa, urata, nepasatoare, dezordonata, neprofesionista, mincinoasa, lasa. Si am facut asta de minune, pana deunazi. Cand acel loc din mine nebagat in seama de atata timp a inceput sa urle. Atat de tare ca am stiut ca e momentul sa renunt. Sa imi permit sa ma simt de parca urmeaza sa ma prabusesc. Sa las dezastrul sa se dezlantuie. Sa eliberez tensiunea uriasa din spatele acestei lupte. Sa incep sa plang de parca as fi patit cel mai cumplit lucru posibil. Pe care l-am si patit de altfel, zilnic, atata timp, incercand sa ma joc de-a baba oarba cu intunericul meu.

Si cand m-am ridicat din acest colaps,  care mi-a facut cioburi identitatea mea indelung studiata si muncita, am gasit curajul sa incep sa adun cioburile. Bucata langa bucata, ca un puzzle, am primit in sfarsit oglinda in care sa vad clar aceasta fetita speriata si urata din interiorul meu. Am vazut-o in fata ochilor spalati de lacrimile sinceritatii totale. Acum stiu de ce din cand in cand corpul imi da mesaje ca are nevoie sa ia o pauza de la perfectiune. Acum stiu de ce uneori ma simt de parca totul in jur e un dezastru. Pentru ca acesta e tipatul disperat al fetitei din mine. Acum stiu ca aceasta fetita speriata nu are nevoie de machiajul perfect, de parul perfect, de hainele perfecte si de atata perfectiune in jur. Ea vrea sa stie ca i se da voie sa existe cu parul nespalat si incalcit, cu fata murdara, cu hainele zdrente si desculta. Ca o Cenusareasa a sufletului meu.

Draga mea Cenusareasa, te-am ascuns atat de bine sub fondul meu de ten si hainele mele impecabil asortate, dar acum vreau sa stii ca nu-mi mai permit sa ma prefac ca nu existi. Mi-ai demonstrat din plin ca atunci cand nu am ochi pentru tine, viata mea nu are farmec. Este doar o cursa nebuna pentru confirmarea unei imagini de sine care incepe sa capete mult prea multa putere asupra vietii mele. O cursa pe care astazi o inchei, prin abandon. Pentru ca a sosit momentul autenticitatii.

Autenticitatea inseamna sa fii printesa si Cenusareasa in acelasi timp si totusi, nimic din cele doua; sa-ti fie indiferent daca cei din jur vad printesa sau Cenusareasa din tine, pentru ca tu le hranesti pe ambele ca pe doi copii ai tai, intre care nu incape loc de preferinte sau de diferente.

Si, draga mea Cenusareasa, acum stiu ca esti aceeasi care, atunci cand vine momentul balului, se transforma in cea mai frumoasa printesa. Pentru ca este ea insasi, primeste dintr-o data cea mai frumoasa rochie si cei mai frumosi conduri. Ce printese frumoase putem fi in amurg, atunci cand in miezul zilei ne permitem sa ne intoarcem, din cand in cand, la funinginea noastra! Acum inteleg ca, fara funingine, printesa este o faptura fada, de mucava, pe jumatate goala, purtand un titlu de noblete de care s-a plictisit de mult dar la care nu poate renunta de teama ca va fi judecata.

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *