…e bine să ne aducem aminte că aripa își păstrează menirea de a zbura, indiferent câte pene a fost nevoită să piardă pe drum. Indiferent câte lansări i s-au frânt, câte stânci a lovit, cât de mult s-a târât prin noroi.
Că înaltul cerului este chemarea cea mai înaltă a aripii.
Că, mai devreme sau mai târziu, își ia zborul spre împlinire.
Când totul se aliniază, când curajul devine mai mare decat frica, când vântul ajută și nu împiedică, când încercările frânte devin avânt nu prăbușire… atunci aripa își reamintește menirea și zboară spre tot ceea ce ii este destinat…