cand biologia devine patologie o noua viziune in vindecarea traumei
Multi oameni simt ca traiesc, zi dupa zi, intr-un iad personal, pe care nu-si imagineaza ca il mai poate experimenta si altcineva, pentru ca adesea este mult prea greu de dus. Adeseori, auzim astfel de descrieri :
“Nu pot numi nici macar un lucru de care sa nu-mi fie frica. Mi-e frica sa ma dau jos din pat dimineata. Mi-e frica sa ies din casa. Mi-e frica de moarte, si nu ca voi muri intr-o zi, ci ca voi muri in urmatoarele minute. Mi-e frica de furie, a mea si a celorlalti. Mi-e frica de respingere si de abandon. Mi-e frica de succes si de esec. Am dureri in piept, amorteli si furnicaturi in maini si picioare. Sufar in mare parte din timp. Simt ca nu pot merge mai departe. Am dureri de cap. Sunt nervos tot timpul.
Respir artificial, am palpitatii, dezorientare si simt panica. Mi-e frig si am gura uscata. Nu am niciun fel de energie sau motivatie sa fac ceva, si cand, intr-un final, realizez ceva, nu am niciun sentiment de satisfactie. Ma simt coplesit, confuz, pierdut, neajutorat si fara speranta in fiecare zi. Am accese de furie si de depresie.”
Dupa o asemenea descriere a simptomelor traumei, cred ca ne-am dat seama cu totii ca, intr-o forma sau alta, avem fiecare traumele noastre. Se pare ca trauma este un fapt de viata, insa nu trebuie sa fie si o sentinta pe viata.
Completam astazi, asadar, seria articolelor noastre despre trauma (puteti citi si Ce este trauma?, Cauzele si simptomele traumei? ). O sa vorbim despre modul in care se formeaza acest aspect atat de prezent in viata noastra, in viziunea lui Peter Levine, o personalitate in domeniu, care a studiat mecanismele animalelor in situatii traumatizante si a observat niste lucruri extrem de relevante pentru experienta umana.
Foarte multe evenimente din viata unui om pot cauza traume. Cateva exemple des intalnite de posibile evenimente traumatice:
- Traume intrauterine
- Traume la nastere
- Pierderea unui parinte sau a unui membru al familiei
- Boli
- Rani fizice, cazaturi, accidente
- Abuz emotional, fizic, sexual
- Abandon
- A fi martor la violenta altora
- Dezastre naturale: cutremure, incendii, inundatii
- Proceduri medicale sau dentare
- Operatii
- Anestezii
- Imobilizare prelungita
Mecanismul de aparare universal, intalnit si in lumea animalelor, se numeste “reactia lupta sau fugi.” Daca exista o situatie care pune in pericol viata unui animal, acesta va lupta. Cand animalul amenintat realizeaza ca va pierde lupta, se activeaza raspunsul prin fuga. Aceste alegeri nu sunt gandite, ci sunt puse pe tapet in mod automat, prin reactiile instinctive ale creierului reptilian si ale creierului limbic (despre care am mai vorbit in unul din articolele noastre de pe site-ul damaideparte.ro)
Cand niciunul din aceste doua raspunsuri nu va asigura siguranta animalului, atunci mai exista o ultima posibilitate: imobilitatea sau inghetarea. Aceasta strategie de aparare nu este tratata corespunzator in biologie si psihologie, dar este la fel de importanta precum reactia lupta sau fugi.
La nivel biologic, succesul nu presupune sa invingi, ci sa supravietuiesti, si nu conteaza cu adevarat cum ajungi acolo. Obiectivul este sa ramai in viata pana trece pericolul si sa te ocupi de consecinte dupa aceea. Natura nu judeca care din aceste strategii este mai buna. Niciun animal si niciun om nu poate avea control constient asupra capacitatii de a ingheta sau nu in fata unui pericol.
Raspunsul imobil (inghetarea psihica in fata unui pericol) este insa cel mai important factor in producerea traumei. Cand raspunsul lupta sau fugi nu poate fi de folos intr-o situatie, organismul intra in modulul de supravietuire care duce la aceasta ultima optiune. Astfel, energia care ar fi fost folosita pentru a executa reactia de lupta sau de fuga este amplificata foarte mult la nivelul sistemului nervos. Daca organismul gaseste o metoda de a descarca acea energie imensa de furie, teroare si neajutorare, fugind sau aparandu-se intr-un anumit fel, trauma nu se va instala. Insa celalalt scenariu posibil este ca aceasta energie va creste pana cand furia, teroarea si neajutorarea vor ajunge la un nivel care va coplesi sistemul nervos. In acest punct, apare imobilitatea si individul ingheata si intra in colaps. Asa se face ca acea energie uriasa, in loc sa se descarce, ramane blocata in sistemul nostru.
Animalele, spre desosebire de noi, poseda mecanisme naturale de a se intoarce la o stare sanatoasa de functionare, prin eliberarea acestei energii (se scutura, tremura dupa un astfel de soc). La oameni, trauma apare ca rezultat al acestui ciclu instinctual care incepe si caruia nu i se permite sa ajunga la capat. Astfel devine biologia patologie: neocortexul intervine dupa producerea evenimentului, prin frica si control, si nu permite raspunsurilor noastre instinctuale sa incheie procesul de eliberare a energiei reziduale activate in timpul unui eveniment periculos.
Manifestarile traumei devin astfel o valva de siguranta a organismului, care ajuta sistemul nervos, prin simptome precum insomnie, stres, hiperactivitate, anxietate, depresie sa regleze cantitatea uriasa de energie activata in momentul pericolului.
Asadar, simptomele posttraumatice sunt miscari neduse pana la capat, raspunsuri psihologice incomplete la situatia de pericol. Inconstient, vom crea situatii cu potential declansator (trigger), pentru a putea sa descarcam acea energie. Insa fara a avea instrumentele necesare, nu vom sti cum sa facem asta. Simptomele pot fi latente timp de foarte multi ani iar apoi, in timpul unei perioade stresante sau ca rezultat al unui incident, pot sa-si faca aparitia fara sa anunte.
Metoda de vindecare a traumei pe care o propune Peter Levine se realizeaza prin constientizarea corpului. Pornind de la ideea ca raspunsul organismului la trauma este mai important decat evenimentul traumatizant in sine, el spune ca, in vindecarea traumei, e necesar sa ne adresam senzatiilor corporale cauzate de trauma, si nu traumei in sine.
Lipsa de conexiune intre corp si suflet este unul din cele mai importante efecte ale traumei. Amorteala si deconectarea pe care o experimentam dupa o trauma poate duce la pierderea senzatiilor pielii. Peter Levine ne propune un exercitiu cu care sa incepem procesul de vindecare:
<Timp de zece minute zilnic, atunci cand suntem la dus, sa ne expunem corpul jetului de apa. Sa constientizam pe rand regiunea corpului pe care o activam prin atingerea apei. Lasam constienta noastra sa patrunda in fiecare parte din corp: obraji, frunte, gat, piept, picioare, pelvis, coapse, picioare, glezne. Observam senzatiile din fiecare zona, si observam daca nu simtim nimic sau simtim furnicaturi, amorteli, durere. In timp ce facem asta, spunem fiecarei parti din corp: “ Acesta este capul meu, acesta este gatul meu.”, “Iti urez bine ai venit inapoi!”>
Incheiem articolul cu un citat foarte frumos care sa ajute devenim mult mai constienti de ceea ce se intampla cu corpul nostru:
“Credinta mea este ca sangele si carnea noastra sunt mai intelepte decat intelectul nostru.
Corpul este locul in care viata clocoteste in noi. “ D.H Lawrence
Articol inspirat din “Walking the tiger: healing trauma“, Peter A. Levine with Ann Frederick
