6 luni cât 6 vieți

Pentru cei care mă urmăriți și știți că am fost plecată în America de Sud și vă întrebați ce am mai făcut, răspund acum în acest articol: Am trăit 6 luni cât 6 vieți.

M-am întins de la un capăt al Pământului la altul, într-o aruncare în gol care s-a dovedit a fi un prea-plin care m-a învăluit și m-a protejat la fiecare pas. În care m-am simțit iubită și sprijinită în fiecare zi. Atât pe Pământ cât și în celelalte dimensiuni.

M-am aruncat într-un ocean de Iubire și am primit Iubire înmiit. Pentru că atunci când intenția îți este curată și tot ce vrei este să trăiești în iubire, primești la schimb același lucru.

Oriunde am mers, oameni care mă vedeau pentru prima dată îmi deschideau ușa și mă invitau în casele lor, să împărtășim despre viață, să le vorbesc despre țara mea, despre cine sunt și ce fac. M-am simțit binevenită oriunde am mers, mi-am regăsit membri din familia mea de suflet oriunde mi s-a deschis o ușă.

Am trăit inițieri spirituale despre care o să mai vorbesc aici. Am învățat că întunericul servește luminii și nu este niciodată separat de ea. Am învățat că atunci când judec mult, iubesc puțin. Am învățat că nu pot controla, de la nivelul Sinelui meu mărunt, mai nimic pe lumea asta. Iar asta nu înseamnă nici pe departe că sunt neputincioasă.

Am simțit de multe ori că o să mor, că nu o să rezist întinzându-mi structurile atât de mult, că o să-mi cedeze corpul, că o să-mi explodeze capul, că o să o iau razna.  Și da, mureau în fiecare zi părți din mine. Au murit și oameni dragi în această perioadă și bucăți din mine în același timp cu ei. Am învățat din nou lecția separării care la un anumit nivel nu există și am trăit doliul așa cum am putut de la distanță, observând cum mi se lasă din ce în ce mai puține repere din viața mea veche cu care să mă identific.

Am trecut prin toate fricile posibile, și nu, nu m-am vindecat de ele definitiv. Observam cu stupoare că deși totul era diferit, unele energii și tipare din mine rămăseseră la fel. Chiar dacă la un nivel mai mare nu mai ești același, tiparele cimentate caută să te aducă în continuare în identificare cu sinele tău vechi. Iar viața este un continuu proces de a simți frica la fiecare pas și de a avea curajul să faci pasul, chiar dacă ți-e frică.

Am simțit însă în fiecare moment, chiar și atunci când era greu, că am tot ceea ce am nevoie, la un nivel mai mare. M-am conectat în mod diferit la un sentiment al abundenței și al susținerii Universului pe care l-am simțit deplin, în fiecare celulă.

Am primit o vindecare incredibilă de la femeile din America de Sud. Am simțit un alt fel de feminitate: femei stăpâne pe corpurile lor, simțindu-se bine în pielea lor, indiferent dacă sunt slabe sau grase, machiate sau nemachiate, îmbrăcate bine sau nu. Ele sunt. Prezente în corp, senzuale, explodând de vitalitate și sexualitate, indiferent cum arată și cu ce sunt îmbrăcate.

Dansând în plină stradă, la lumina zilei, chiar dacă au multe kilograme peste standardul acceptat în Europa. Permițându-și să fie seducatoare, fără să le pese o clipă ce-ar putea gândi ceilalți. Iar ceilalți sunt atât de preocupați să se simtă bine în propria piele și să celebreze viața, încât ai putea să juri că ultima preocupare a acestor oameni este să judece ce văd în jur.

Am văzut femei râzând cu gura până la urechi pe stradă, fără să le fie teamă că or să pară mai puțin “doamne”. Vorbind tare, mult, fără să-și dorească să demonstreze că sunt bine educate. Purtând fuste cât de scurte și pantaloni cât de strâmți vor, pentru că nu au niciun fel de inhibiții legate de cum arată.

Le priveam nonșalanța cu cea mai mare admirație, purtând în mine energia femeilor din România, atât de abuzate încât au pierdut contactul cu vitalitatea și senzualitatea.

Am trăit un sentiment profund de vindecare când am văzut că, indiferent cât de provocatoare sunt femeile, bărbații nu le aruncă priviri indiscrete pe stradă și nu le adresează niciun fel de aluzie sexuală. Femeia este respectată pentru ceea ce este și nu este blamată în niciun fel pentru natura ei senzuală și sexuală. Iar legea sancționează orice gest cât de mic de lipsă de respect la adresa femeii. Am plâns vreo câteva zile când am aflat, lăsând să se vindece în mine toate surorile pe care le simt în celulele mele, a căror energie sexuală a fost demonizată atât de mult timp.

Într-un astfel de cadru profund vindecător, mi-am dat voie să pun bucuria mea pe primul plan. Am simțit mai puțină vinovăție și am lăsat în urmă multe programe de auto-abuz pe care în România le simțeam foarte profund. Da, am dansat și eu pe stradă fără rușine, am simțit bucurie în fiecare celulă, am îmbrățișat oameni pe care i-am văzut prima dată, am râs cu poftă, m-am rugat cu cea mai mare credință, am dat drumul la tot ce nu ține de mine și la tot efortul și tensiunea interioară de a controla viața. Am făcut multe lucruri pe care aici nu aveam curajul să le fac. Pentru că încă încercam să controlez viața să fie așa cum își dorea Sinele meu mic.

Am învățat ce înseamnă echilibrarea polarităților, înăuntrul și în afara mea și trecerea dincolo de polaritate, în Uniune cu tine însuți și cu Sinele mai înalt. Am învățat să văd și mai profund dincolo de aparență, în esența Sufletului și am învățat că Sufletul ne ghidează întotdeauna spre următoarea experiență, acolo unde putem servi cel mai bine planului divin.

Am simțit cu adevărat că nimic nu se întâmplă mai devreme sau mai târziu decât este nevoie în planul mai mare al sufletului. Că totul este orchestrat la nivel mai mare, iar că liberul nostru arbitru poate participa și determina rezultatul aceastei orchestrări, atât timp cât este aliniat cu Sinele mai Înalt. Dacă intervenim dintr-un loc de Ego, de a demonstra, de a obține, de a forța, ne putem simți dezamăgiți, pentru că voința divină nu corespunde de multe ori cu ceea ce-și dorește sinele nostru mai mic.

Am simțit în fiecare celulă că întreaga călătorie este ghidată de Sinele mai înalt. Ce ușurare! Putem să lăsăm lupta deoparte și să începem să lăsăm Sinele mai înalt să ne ghideze pașii pe Pământ.

Pentru acum, pașii m-au ghidat din nou spre România. Sunt în continuare în serviciul sufletelor din România, cu tot ceea ce am câștigat din această experiență și cu toată bogăția pe care mi-o oferă întinderea sufletului meu de la un capăt al lumii la altul.

Dacă aveți aruncări în gol de făcut în perioada următoare, vă transmit tot avântul de care aveți nevoie.

Să ne urmăm inima, indiferent unde ne duce ea. Dacă o ascultăm cu adevărat, nu ne poate duce niciodată într-un loc greșit.

Cu iubire,

Mihaela Marinaș