Oare putem face diferenta intre rusine ca emotie pasagera-o reactie normala la o intamplare brusca, neasteptata-si rusinea ca identitate, o stare in care ne simtim alienati, plini de lipsuri, disperati si neputinciosi in general, o stare care nu e o reactie la un eveniment, ci tinde sa devina generala?
Rusinea ca identitate inseamna ca ne-am pierdut identitatea si valoarea reala ca fiinta umana. In acest punct in care simtim vinovatie dusa la extrem, respectul de sine este foarte scazut, si adoptam comportamente de dependenta.
Aceste comportamente de dependenta reintaresc sinele fals, acel set de trasaturi ale personalitatii si comportamente bazate pe frica, pe care le adoptam in speranta de a arata bine in fata celorlalti, sau pentru a amorti cel putin durerea imaginarei noastre lipse de valoare.
Pentru a ne putea vindeca, trebuie sa pornim intr-o calatorie a autocunoasterii. Cercul vicios al personalitatii bazate pe frica este faptul ca suntem prea rusinati de noi insine pentru a ne angaja intr-o introspectie cinstita. E necesar insa sa depasim acest cerc vicios.
Pentru a face asta, trebuie sa fim dispusi sa recunoastem felul in care ne autosabotam in procesul nostru de evolutie spirituala.
Iata o lista cu ganduri, emotii si comportamente (asa cum reies din cartea “Vina ne invata, iubirea ne vindeca”, Joan Borysenko, Editura For You) care insotesc o identitate bazata pe rusine si duc la o definitie clara a vinovatiei nesanatoase pe care o creeaza rusinea:
- Sunt extrem de ocupat.
- Chiar stiu cum sa ma ingrijorez.
- Nu ma pot abtine sa nu ajut.
- Intotdeauna imi cer scuze.
- Ma trezesc deseori cu o senzatie de anxietate, sau am perioade de acest gen.
- Ma acuz in permanenta.
- Ma ingrijoreaza ce cred ceilalti despre mine.
- Detest cand oamenii sunt suparati pe mine.
- Niciodata nu am timp pentru mine.
- Ma ingrijoreaza faptul ca altii pot fi mai buni decat mine.
- “Trebuie” si “ar trebui” sunt cuvintele mele preferate.
Va simtiti stresati si anxiosi, si nu relaxati si calmi. Aceste imperative blocheaza bucuria de a fi ca fiinta umana.
- Nu suport sa fiu criticat.
Chiar si intrebarile cele mai simple pot fi percepute uneori ca un atac critic, ce solicita imediat mecanismul de auto-protectie. O simpla intrebare din partea partenerului: “L-ai sunat azi pe X?” poate declansa in dumneavoastra un intreg proces de autoinvinovatire, care va culmina cu o explozie nervoasa: “Cand voiai sa-l sun? Muncesc toata ziua!”
- Sunt un perfectionist.
Dati un examen si faceti 90% bine. Daca sunteti perfectionisti, in loc sa va bucurati de cele 90 de procente, va plangeti de cele 10% pierdute.
- Nu-mi place sa primesc niciun ajutor si nici sa cer ajutor de la cineva.
Cei mai multi oameni caracterizati de sentimentul vinovatiei gasesc ca este mult mai usor sa dai decat sa primesti si ca e aproape imposibil sa primesti, daca trebuie sa ceri.
