vinovatia si rusinea ca identitate
Spiritualitate

Vinovatia si rusinea ca identitate

vinovatia si rusinea ca identitate
vinovatia si rusinea ca identitate


Oare putem face diferenta intre rusine ca emotie pasagera-o reactie normala la o intamplare brusca, neasteptata-si rusinea ca identitate, o stare in care ne simtim alienati, plini de lipsuri, disperati si neputinciosi in general, o stare care nu e o reactie la un eveniment, ci tinde sa devina generala?

Rusinea ca identitate inseamna ca ne-am pierdut identitatea si valoarea reala ca fiinta umana. In acest punct in care simtim vinovatie dusa la extrem, respectul de sine este foarte scazut, si adoptam comportamente de dependenta.

Aceste comportamente de dependenta reintaresc sinele fals, acel set de trasaturi ale personalitatii si comportamente bazate pe frica, pe care le adoptam in speranta de a arata bine in fata celorlalti, sau pentru a amorti cel putin durerea imaginarei noastre lipse de valoare.

Pentru a ne putea vindeca, trebuie sa pornim intr-o calatorie a autocunoasterii. Cercul vicios al personalitatii bazate pe frica este faptul ca suntem prea rusinati de noi insine pentru a ne angaja intr-o introspectie cinstita. E necesar insa sa depasim acest cerc vicios.

Pentru a face asta, trebuie sa fim dispusi sa recunoastem felul in care ne autosabotam in procesul nostru de evolutie spirituala.

Iata o lista cu ganduri, emotii si comportamente (asa cum reies din cartea “Vina ne invata, iubirea ne vindeca”, Joan Borysenko, Editura For You) care insotesc o identitate bazata pe rusine si duc la o definitie clara a vinovatiei nesanatoase pe care o creeaza rusinea:

  • Sunt extrem de ocupat.
A prelua mai multe angajamente decat poate rezolva o fiinta umana constituie una dintre cele mai comune caracteristici ale vinovatiei nesanatoase. Acest lucru este alimentat de dificultatea pe care o avem in a spune Nu, din teama de a nu mai fi iubiti de ceilalti.
  • Chiar stiu cum sa ma ingrijorez.
Transformarea unui eveniment nesemnificativ intr-o catastrofa globala inseamna o cultivare excesiva a fricii. Sa incercam sa iubim mai mult, pentru ca frica sa dispara.
  • Nu ma pot abtine sa nu ajut.
Poate ca esti o persoana care crede ca rezolvarea problemelor tuturor este responsabilitatea ei. Dorim astfel sa le oferim celorlalti iubirea de care avem noi nevoie, dar, pentru ca nu stim sa ne iubim pe noi, incercarile de a iubi si de a salva pe altii ricoseaza.
  • Intotdeauna imi cer scuze.
Daca avem convingerea ca toti ceilalti reprezinta un complet de judecata al sufletului nostru, ne cerem scuze incontinuu si de multe ori devenim chiar suparatori. Nimic din ceea ce facem nu este suficient de bun.
  • Ma trezesc deseori cu o senzatie de anxietate, sau am perioade de acest gen.
“Daca nu as fi facut asta sau cealalta”…Ne facem griji pentru toate lucrurile pe care se poate sa le fi facut prost sau care se vor dovedi a fi necorespunzatoare in curand.
  • Ma acuz in permanenta.
Daca fiica ta are rezultate slabe la matematica, vina iti apartine, pentru ca nu ai fost destul de bun ca parinte. Daca iti pierzi slujba din cauza crizei economice, nu crezi ca e o ocazie de progres. Consideri ca e un lucru groaznic, ca e vina ta pentru ca esti prost, lenes, fraier, ratat.
  • Ma ingrijoreaza ce cred ceilalti despre mine.
Daca le place ceea ce fac, exult. Daca ma critica, sunt trist. Le-am acordat celorlalti puterea de a-mi determina valoarea.
  • Detest cand oamenii sunt suparati pe mine.
Seful este tacut si preocupat saptamana asta. Fara nicio dovada obiectiva, as putea deduce ca e suparat pe mine. Cand cineva este furios pe noi, ne simtim atat de vulnerabili si coplestiti, incat suntem dispusi sa apelam la orice pentru a iesi din culpa si a-i reintra in gratii-inclusiv la minciuna, inselaciune si la compromiterea principiilor noastre etice.
  • Niciodata nu am timp pentru mine.
Necesitatile celorlalti se impun in fata propriilor nevoi, reflectand lipsa de respect fata de noi insine. Daca nu avem timp pentru o plimbare pe plaja, sau pentru a privi un apus de soare, ori ca sa ne ascultam inimile, atunci nu traim si nu suntem fericiti cu adevarat.
  • Ma ingrijoreaza faptul ca altii pot fi mai buni decat mine.
In gandirea bazata pe vinovatie, succesul si esecul sunt teme constante care dau nastere la invidie si la spirit de competitie.
  • “Trebuie” si “ar trebui” sunt cuvintele mele preferate.

Va simtiti stresati si anxiosi, si nu relaxati si calmi. Aceste imperative blocheaza bucuria de a fi ca fiinta umana.

  • Nu suport sa fiu criticat.

Chiar si intrebarile cele mai simple pot fi percepute uneori ca un atac critic, ce solicita imediat mecanismul de auto-protectie. O simpla intrebare din partea partenerului: “L-ai sunat azi pe X?” poate declansa in dumneavoastra un intreg proces de autoinvinovatire, care va culmina cu o explozie nervoasa: “Cand voiai sa-l sun? Muncesc toata ziua!”

  • Sunt un perfectionist.

Dati un examen si faceti 90% bine. Daca sunteti perfectionisti, in loc sa va bucurati de cele 90 de procente, va plangeti de cele 10% pierdute.

  • Nu-mi place sa primesc niciun ajutor si nici sa cer ajutor de la cineva.

Cei mai multi oameni caracterizati de sentimentul vinovatiei gasesc ca este mult mai usor sa dai decat sa primesti si ca e aproape imposibil sa primesti, daca trebuie sa ceri.

Tu simti rusine sau vinovatie? Pe tine care din aceste ganduri te caracterizeaza? Cum te autosabotezi cel mai des? Ce vrei sa schimbi?

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *