Este foarte tentant ca, dupa ce studiem acest domeniu vast al vindecarii si avem acces la anumite informatii despre boli, semnificatia lor, adevaratele lor cauze si la exemple de vindecari, sa incercam sa aplicam ceea ce stim pe membri ai familiei noastre aflati in suferinta. In special pe cei care nu vor si nu simt nevoia sa apeleze la aceste tehnici. Si pentru ca salvatorul din noi nu poate renunta la nevoia compulsiva de a intra cu cizmele in viata celorlalti, luptam pana la epuizare cu asa-zisa “ignoranta” si “incapatanare” a celorlalti. Pentru ca le vrem binele. Pentru ca stim ca ii putem “vindeca”. Pentru ca am investit atat de mult in acele cursuri si stim atat de multe metode care pot face boala sa dispara.
Am intalnit multe astfel de cazuri si, desigur, poate nu le-as fi intalnit daca nu ar fi trebuit sa primesc o oglinda care sa imi arate ce faceam eu insami in familia mea. Desigur, cand am intrat prima data in contact cu aceste informatii, am incercat sa-i salvez pe toti. Insa a venit o vreme cand a trebuit sa vad ca salvatorul din mine e disperat sa ajute, pentru ca atunci cand va da gres in incercarile pe care le face, va trebui sa vada suferinta uriasa a victimei din mine. Daca suntem sinceri cu noi insine, putem vedea ca, atunci cand vrem sa ne salvam familia si pe cei dragi, victima din noi se zvarcoleste de durere in cele mai intunecate cotloane din noi insine.
Daca ne-am opri o clipa, poate am realiza ca vindecarea celorlalti este o iluzie. Poate ne-am da seama ca vindecarea e ca o oala mare cu supa din care fiecare isi ia atat cat vrea, are nevoie, isi permite si isi doreste la un moment dat. A-ti imagina ca poti manca tu supa pentru altcineva sau ca poti pune cuiva cu forta o perfuzie cu supa de care are nevoie este o iluzie care dauneaza tuturor celor implicati. Sau a crede ca poti umple cu supa bolul cuiva care nu vrea sa manance decat o lingura. Pentru ca atat poate. Atat vrea. Atat ii trebuie.
Intr-un scenariu familial, intregul spectacol este si mai dureros. A lupta sa-ti vindeci parintii, de exemplu, poate fi una din cele mai istovitoare incercari prin care poate trece un om vreodata. Pentru ca e in zadar. Dincolo de cunostintele noastre in domeniul vindecarii si de faptul ca stim ca informatiile noastre pot face bine, daca sunt primite pe teren roditor, trebuie sa fim constienti ca, uneori, vindecarea inseamna nu numai tratarea simptomelor, ci si o noua posibilitate de a-ti urma propriul destin. Si in fata destinului unui om care vrea sau care trebuie sa plece, nimeni nu poate face nimic. Nici incapatanarea, nici lupta, nici dorinta de a face boala sa dispara ca prin farmec.
Este la fel de valabil si atunci cand ne desfasuram activitatea in domeniul vindecarii. In acest caz, salvatorul din noi este pandit la colt, pe langa iluzia de a crede ca binele inseamna doar ca cel pe care-l ajutam sa se simta mai bine, si de orgoliul spiritual care vine la pachet cu rezultatele activitatii de vindecare in sine. A fi “vindecator” poate fi o eticheta periculoasa, insa asta este o alta discutie, pe care poate o voi detalia altadata.
Asadar, ce ne ramane de facut? Cum sa stai si sa nu faci nimic, mai ales cand stii atatea lucruri despre ce ne tine sanatosi si ce ne imbolnaveste, despre ce inseamna calatoria vindecarii si cum putem beneficia de ea?
Da, cel mai greu lucru din lume este sa nu faci nimic. Si uneori, nefacand nimic, putem face tot ceea ce e nevoie. Putem sa ii tinem de mana pe cei dragi atunci cand au nevoie si sa ne bucuram pe deplin de fiecare clipa alaturi de ei. Si putem, incet-incet, sa invatam sa ne plecam cu respect in fata destinului celor dragi. Iubirea cea mai mare inseamna sa lasi lucrurile sa-si urmeze fagasul firesc, chiar daca asta iti va zdrobi inima de suferinta. Incercarile de a salva si intruziunile in destinul celor dragi nu isi au locul in aceasta ecuatie. O ecuatie a vindecarii dincolo de minte, de bine si de rau, de sanatate sau boala. Si iata cum, uneori, a nu face nimic este cel mai bun lucru pe care il putem face. Mai ales atunci cand stim atat de multe lucruri de care cei dragi noua nu au nevoie.
Am scris acest articol pentru toti cei care au rude sau prieteni in suferinta, dar si pentru cei care lucreaza in domeniul vindecarii. Poate ca salvatorul din mine isi traieste ultimele momente prin acest articol si vrea sa spuna, cu vocea stinsa, pe patul de moarte, un lucru care ne poate salva ani de suferinta inutila: “Singura persoana pe care poti sa o vindeci esti tu. Pe ceilalti ii poti tine de mana in propriul lor proces de vindecare. Fara sa te astepti la niciun rezultat. Lasand in mainile unei puteri mai mari decat tine rezultatul vindecarii. Oricare ar fi acela.”
Şi salvatorul din mine trece prin aceleaşi momente, şi într-adevăr este dureros ca salvatorului să-i spui să nu salveze sau că a salva pe cineva înseamnă de fapt să nu faci nimic. Acest articol a apărut într-un moment critic din viaţa mea, acela de a încerca într-un mod disperat de “a-i vindeca” pe cei din familia mea şi nu numai. Eu cred că încercăm să-i vindecăm pe ceilalţi pentru ca propria noastră vindecare să fie mai uşoară, eu asta simt. În acest moment, dacă părinţii mei ar înţelege ce vreau să le spun, atitudinea lor actuală nu ar mai fi un obstacol în drumul spre propria mea vindecare. Aşa trebuie să lupt singură ca să ies din perioada de convalescenţă, care se pare că este mai dificilă decât însăşi “boala”, plus că trebuie să lupt cu convingerile părinţilor mei care în loc să-mi spună că sunt pe drumul cel bun, îmi spun că de fapt este o “boală incurabilă”. De aceea cred că încercăm să-i vindecăm pe ceilalţi, pe lângă faptul că am vrea să-i ajutăm, deşi poate deocamdată nu au nevoie, noi încercăm să vindecăm şi alte boli pentru a nu mai avea de unde să ne contaminăm şi astfel propria noastră vindecare devine mai puţin dificilă.
toti oamenii sunt legati prin ,,fire invizibile” spirituale ,depindem unii de altii,evoluam impreuna,ne vindecam impreuna.,deci …….nu poti sta izolat ,nepasator cand apropele tau are nevoie de un sprijin ,o vindecare.Din inzestrarea mea,invatamintele mele pot dari atunci cand simt sau cand mi se cere sa transmit acea ,,unda : de vindecare.Prin urmare este chiar necesar sa ,,vindec” dar pentru asta trebuie sa fie atunci cand este nevoie,cand este momentul prielnic sa transmit un mesaj de vindecare si cum sa-l transmit adica asa cum se vb acum sa fie o ,,rezonanta” energetica ,un canal deschis.Nu toti putem transmite vindecarea ,cu totii o putem face …de ce este nevoie de acea pornire interioara ,de o pregatire spirituala venita fie din mediu unde am crescut(familie,bunici,prieteni),fie din ,,initiere spirituala venita din adancul inimii fiecaruia de a evolua si de a transmite invatamintele sale rezultate din urmarea unor cursuri de initiere spirituala care sunt diverse ,important este sa le urmezi din inima spre binele tau si al apropelui tau fara a dori sa dobandesti foloase materiale,,atunci nu mai inseamna vindecare ci ,,afacere” care v-a trage in jos sufetul tau ,destinul tau…,Cand vindecarea ta si a celorlalti pleaca din inima vei avea o minte sanatoasa ,un trup sanatos si vei simti ce inseamna viata,creatia,,va spun din experienta.Viata nu inseamna tehnologie ,ea este sau ar trebui sa fie ub suport al desavarsirii vindecariii umane ,nu un mod de viata!!….succes si sa fiti binecuvantati !!!
Nu le dau fortat o farfurie de supa suferinzilor dar mananc cu pofta si ii indemn cu entuziasm natural,neexagerat sa guste si ei cat vor,cand vor.nici nu-i agresez,nici nu-i ignor: le sugerez,le surad,le sunt prieten ingaduitor,intelegator si rabdator,fara a avea pretentia de a fi atoatecunoscator.
M-a impresionat articolul “Tu pe cine vrei sa vindeci?” si sunt de acord ca fiecare om are drumul, destinul si cararea sa.
Am vrut sa-mi vindec tatal de alcoolism, prin toate metodele pe care le stiam atunci. El insa a ales o alta cale. Dupa suferinta, zbucium si singuratate, tatal meu a ales sa plece dincolo. Si acum cred ca acesta a fost calea pe care a ales-o si nu am putut sa fac nimic. Acum stiu ca nimeni nu poate transforma cu adevarat pe cineva in profunzime daca acel cineva nu e pregatit, nu vrea. Acel om alege alt destin. Ceva ce noi oamenii habar nu avem, se intampla in plan subtil, dincolo de teorii, initieri si vindecari.
De la plecarea tatalui meu dincolo in 2007, am ales doar sa iubesc pe fiecare om asa cum este. Nu imi iese tot timpul si de multe ori ma blochez. Insa de fiecare data, dupa o busitura din asta, reinvat sa iubesc din nou si din nou si din nou………..Si asta e tot.
Va iubesc oameni!