Spiritualitate

Spiritul Craciunului sau ratarea continua a momentului prezent

spiritul-craciunului-sau-ratarea-continua-a-momentului-prezent
spiritul-craciunului-sau-ratarea-continua-a-momentului-prezent

Era o vreme in care prima zapada era sarbatorita asa cum se cuvine. Inarmati cu manusi groase si voie buna, copiii erau pregatiti sa creeze un om de zapada sau sa isi scoata vehicolul cel mai de pret- sania- pentru a se lasa condusi intr-o lume in care magia este elementul primordial. Mai mult decat atat, taramul numit evolutie spirituala era presarat de invitatia pe care copiii o faceau adultilor de a se intoarce intr-o lume de vis.

Apoi urmau cumpararea si impodobirea bradului, momente in care toti membri familiei aveau un cuvant important de spus. Globulete de diferite marimi si forme, nelipsita instalatie de Craciun, beteala, bomboanele de Craciun, funditele colorate si o serie de visuri faceau ca in fiecare an bradul sa fie din ce in ce mai frumos. Toate acestea pregatiri erau, desigur, modalitatea cea mai potrivita de a-l intampina pe Mos Craciun.

Unde te-ai ascuns, Mos Craciun?

Privind in urma din perspectiva unui prezent care se forteaza sa pastreze o traditie, puteam vorbi despre existenta unui spirit al Craciunului. Era atat de natural incat atunci nici macar nu vorbeam despre asta, ci il traiam pur si simplu.

Acum insa, suntem atat de preocupati sa-l aducem in vietile noastre in aceasta perioada incat tindem sa umplem golul pe care il simtim in suflete cu o ingramadire de aspecte materiale: tot mai multe spoturi publicitare de Craciun, o sumedenie de obiecte care se forteaza sa ne reaminteasca de existenta Craciunului, impodobirea exagerata a caselor noastre.

Existenta acestei adevarate ,,industrii” a Craciunului nu este altceva decat cautarea in exterior a ceea ce candva ne umplea de bucurie fiinta.

La extrema cealalta se afla si ignoranta fata de tot ceea ce insemna odata Craciunul. Firescul s-a transformat intr-un tipar care se vrea urmat doar pentru ca asa se cuvine. Oamenii ,,se obliga” sa petreaca sarbatorile in familie pentru ca asa este traditia, dar nu au mai impodobit un brad de ani buni si nu au mai oferit un cadou din tot sufletul de multa vreme.

Va amintiti cand a fost ultima data cand v-ati asezat in liniste pentru a-i scrie lui Mos Craciun? Care a fost cel mai recent colind pe care l-ati ascultat si v-a curpins o emotie inexprimabila? Cand ati simtit cu adevarat mirosul racoritor al bradului? Ati mai citit copiilor vostri povesti despre magia Craciunului sau v-ati abandonat total intr-un film despre Craciun?

Nu, multi dintre noi nu am mai facut asta de multa vreme. Si nu stiu daca asta ne face mai batrani sau mai morocanosi, mai tristi sau mai lipsiti de entuziasm. In acelasi timp, nu stiu daca cineva este de vina pentru ceea ce a devenit Craciunul. E ceea ce ratam continuu- spiritul Craciunlui. Undeva, pastram o dorinta sub forma de promisiune ca poate in anul urmator ne vom revizui comportamentul, dar apoi realizam ca asta afirmam si in anii trecuti.

Craciunul ne oferea momente de interiorizare, in care regasirea propriei fiinte reimprospata relatiile cu ceilalti. Ne oferea posibilitatea de a cauta in interior resursele pentru a o lua de la capat. Acum, insa, multi dintre noi pur si simplu asteptam ca aceasta sarbatoare sa treaca. Poate ca, pe undeva, ne temem de intalnirea cu noi insine pe care sarbatoarea o aduce…si asteptam sa treaca…

Nu stiu ce parere au Mos Craciun si spiridusii sai despre lumina care palpaie in sufletul nostru, dar care nu mai straluceste. Sunt sigura ca in bunatatea lor, ei nu ne blameaza. Poate ca ei sunt singurii care inca mai spera…

Voi mai simtiti spiritul Craciunului? Ce amprenta isi lasa aceste sarbatori in sufletele voastre?

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *