Orice cautator, care porneste pe drumul eliberarii, este legat de o forta care transforma intreaga sa fiinta, astfel incat ea devine apta sa trezeasca la viata, in interior, omul divin.
Este vorba despre o forta emanand din nucleul spiritual divin, aflat in interiorul oricarei fiinte umane. Procedand astfel, el face un pas spre ceea ce numim, cu mare respect in invatatura universala,”cale”. Apoi el este inconjurat de un curent de energie, care intervine in materie, cat si de un al doilea curent care se inalta din materie inspre sus.
Datorita eforturilor celor care ne-au precedat, si care au eliberat din nou divinul din ei insisi, in zilele noastre “cararea” s-a inscris in atmosfera sub forma unei noi posibilitati de viata, prezenta pentru fiecare om. Acest camp de forta atotcuprinzator este prezent peste tot Pamantul si se concentreaza printre altele, in Scolile de Misterii.
Cel care adera la aceasta forta si incepe cararea, acela este “nascut din Dumnezeu”: sublime puteri, intelepciunea, forta si iubirea, incep sa se contureze incet in constiinta.
Toate lucrurile primesc un loc nou si se unesc unele cu altele, caci se dezvaluie o noua ordine, inca necunoscuta pana atunci. Dar lucrul decisiv al acestei experiente este ca respectivul stie ca poate atinge telul – unirea in cele din urma cu originea divina. Dupa o vreme, intelegerea se aprofundeaza si se intareste. Omul intelege amploarea cararii.
Urmatorul pas, este daruirea de sine, in favoarea Noului care se creaza in el. Aceasta este sarcina centrala pe drumul dezvoltarii, care il va acompania mult timp…
Tensiuni interioare…
Alaturi de natura omului divin, propria stare pamanteasca si rezultatul silintelor zilnice, cotidiene, devin si ele tot mai clare. Astfel intra omul intr-un camp de tensiune, care treptat ii modifica impresia pe care o are despre viata. El percepe din ce in ce mai bine, realitatea existentei sale: totusi, in ciuda eforturilor sale, ea ramane buna si rea, inconstienta si haotica.
Cu toate ca fiinta veche doreste sa se identifice cu cea noua, ele nu sunt una…
Si inca un lucru: propria identitate si multumirea de sine se dezintegreaza. Dupa confruntarea cu LUMINA, cu imaginea noii fiinte care se formeaza, nu mai exista uniunea stricta intre aceasta noua imagine si personalitatea-ego.
Da, doar prin predarea fara rezerve a vechii fiinte, se poate ajunge la tel – schimbarea absoluta, transfigurarea. Tensiunea dintre pamantesc si divin, devine nu un motiv de necaz si frustrare, ci o pura forta transformatoare, din care se creaza o noua unitate.
Pana in momentul infaptuirii acestora, omul resimte cum forta protectoare care-l cuprindea si il invaluia atat de calduros la inceput, pare sa se retraga, pentru a-l pune in fata unor cerinte de neimplinit. Dar atunci, omul remarca ca “Celalalt“ din el, a devenit o forta care-i vine in ajutor. Mai tarziu aceasta forta se dezvolta intr-un sentiment nou, care se va ancora ca o noua vointa in om. In acest mod se uneste divinul “Celalalt”, cu omul pamantean.
Acestea ii confera posibilitatea ca lupta in procesul predarii de sine, sa fie dusa la bun sfarsit si mult mai bine decat ar fi indraznit el sa spere si chiar traversand toate imperfectiunile si slabiciunile sale. Constiinta unitatii se trezeste, independent de constiinta eu-lui sau individual. In cele din urma, omul nu mai are nici o rezerva, nici o obiectie pentru ca increderea sa in Etern creste si Eternul insusi se trezeste in el.
Alaturi de sentimentul de a fi purtat de o forta atotcuprinzatoare, se trezeste ca intr-o strafulgerare, o adevarata constiinta a unitatii cu TOTUL, ce odata a aparut din sursa divina originara. Aceasta stare se reflecta si in exterior si omul o manifesta si in existenta sa. Instinctele, conflictele cu alti oameni si dusmania dispar pe plan secund. Si acesta este doar primul pas…
… si tensiuni exterioare
Cu ceea ce lupta omul si ceea ce inca nu-i reuseste, le perecepe din ce in ce mai repede la ceilalti: ignorarea adevaratei meniri a vietii, egocentrismul, influenta obiceiurilor, imposibilitatea de a se schimba prin propriile forte. Nu numai greselile sale, dar si cele ale tovarasilor de drum apar foarte clar in Lumina demascatoare a campului de forta.
Insa oricat de valoroasa este auto-cunoasterea cu care omul poate depista piedicile in propria fiinta, pe atat de daunatoare este aceasta capacitate daca este directionata spre aparentele greseli ale altora. Privirea critica, indepartarea de tovarasii de drum si toate sentimentele si reflectiile care deriva din aceasta, pot fi anulate daca omul este in stare sa priveasca aceste procese ca piedici in propria fiinta si daca ”matura in fata propriei sale usi”.
In afara de aceasta, omul simte si suferinta noului suflet din el, care trebuie sa suporte aceasta stare nearmonioasa. Prin aceasta experienta, indiferent cat de neplacuta este ea la inceput, cunoasterea starii sale decazute se aprofundeaza intr-o constiinta reala in om.
Atunci, eul (ego-ul) poate face un pas inapoi si poate preda noului suflet conducerea fiintei sale. Astfel, omul mai face un pas pe calea daruirii de sine.
In locul criticii adesate celorlalti intra in actiune o constiinta clara, impersonala, sustinatoare, care intareste campul de forta comun unei Scolii de Misterii, si prin acesta din interior – fara nici un cuvant ii ajuta pe ceilalti sa inteleaga obstacolele lor.
In acest mod, omul profita de experientele sale si le transforma intr-o mai buna intelegere si intr-un nou comportament. Asa avanseaza pe drumul ce duce de la dualitate la unitate. Apoi, dupa conflictul cu ego-urile, survine unirea sufletelor eterne si conflictul se pierde in impersonala si imensa iubire universala.
Unitatea in dualitate
Drumul eliberator – precum orice alta actiune spirituala adevarata – este intodeauna constituit din doua forte: un curent care intervine in materie si al doilea curent care se ridica din materie. Dinamica acestor activitati magnetice superioare permite parcurgerea drumului de intoarcere, de ridicare din cadere, care este cauza intemnitarii divinului intr-o forma materiala. Daca fiinta noastra exterioara are puterea de a se darui divinului din interior, fortele divine pornesc la reconstituirea “sinelui” etern, microcosmosul.
Intodeauna este vorba despre transmutarea a ceea ce este pamantesc, chiar daca pare ca este o prapastie de netrecut intre ce este pamantesc si divin. Infatisarea lumii decazute se face nevazuta, dispare, forma se goleste si omul reinvie. Fiecare pas pe cale radiaza o noua forta eliberatoare. Si chiar daca rezultatul nu este perfect, incepand din momentul in care forma pamanteana ii face loc “Celuilalt” divin, acest aspect divin din noi nu va inceta niciodata sa actioneze…
(Sursa: Pentagrama – revista Scolii Lectorium Rosicrucianum, ce poate fi vizualizata pe site-ul www.lectorium.ro).
