Am citit de curand o povestire in care autorul relata despre un spectacol de teatru vazut in copilarie alaturi de bunica lui. In toiul spectacolului, in momentul cel mai emotionant pentru sufletul lui de copil, o doamna din spate ii cere insistent vecinei o bomboana. Dupa 2-3 astfel de cereri soptite, bunica se intoarce si remarca: “Nu va pricepeti sa savurati o piesa de teatru si nu va pricepeti sa savurati nici o bomboana.”
Intr-adevar, ce bunica inteleapta!
In fiecare moment, zi dupa zi, multi dintre noi au ocazia sa se observe in mijlocul acestui exercitiu de superficialitate care a devenit viata noastra. Stam la birou si ne gandim la activitatile de diseara iar cand vine seara si putem in sfarsit sa ne distram, ne gandim la ce avem de facut maine. Astfel, nu traim niciun moment in profunzime si avem o continua senzatie de gol interior si sentimentul permanent ca viata ne scapa printre degete. Si pentru ca incercam cu disperare sa umplem acest gol interior, intram intr-o goana si mai mare. In cercul vicios al superficialitatii noastre.
M-am urmarit weekend-ul acesta in timp ce vizionam un program preferat la televizor. Imi propuneam sa ma concentrez suta la suta, astfel incat sa nu pierd niciun moment ceea ce se intampla si sa fiu total prezenta. In momentul urmator, intervenea sabotatorul meu interior si-mi inducea o stare de vinovatie cumplita: cum pot sa stau linistitita cand nu am facut inca ceea ce mi-am propus pentru weekend? Daca tot stau degeaba la televizor, macar sa trimit in paralel mail-urile alea pe care am promis sa le trimit in weekend. Asa o sa diminuez vinovatia de a sta degeaba si o sa fac si ceva util. Si asa am ajuns sa nu pot savura cu adevarat nici piesa de teatru, nici bomboana. Sa nu pot savura viata din acele clipe, in fapt.
Cred cu tarie ca ceea ce se intampla in mintea noastra, la scara mica, intr-un moment banal de weekend in care ne uitam la televizor se repeta la scara mare, de dimineata pana seara, la birou, pe strada, in vizita, cand suntem cu cei dragi sau cand suntem singuri. Lipsa de atentie, de concentrare si de constientizare a ceea ce se intampla cu noi este unul dintre cei mai mari agenti ai separarii de noi insine, de ceilalti si de viata insasi.
Viata fragmentata pe care o ducem, pornind de la cele mai insignifiante detalii pana la cele mai importante aspecte ale vietii, duce, in continuare, la o alta miscare de fragmentare: o fragmentare a sufletelor noastre si a relatiilor noastre. Uitam sa fim prezenti langa persoana cu care vorbim si observam adesea cum vorbim cu cineva care nu este acasa. Ne oglindim unii altora acelasi mod de a trai: eliptic, sarac, arid, lipsit de continuitate si consistenta.
Asa ca, intrebarea este: oare ce putem face pentru a trai viata mai constient? Pentru a sti sa savuram piesa de teatru care inseamna viata si bomboanele pe care ni le ofera ea? Nu am o reteta, insa sunt cateva lucruri pe care le-am observat in incercarea mea de a trai viata cat mai constient:
- Sa nu uitam niciodata ca viata adevarata este aici si acum.
- Oricare ar fi lucrul pe care il facem intr-un anumit moment, sa acordam toata atentia acelui lucru.
- Sa lasam sa vina si sa treaca orice gand intruziv la adresa activitatii pe care o facem.
- Sa cautam sursa sentimentului de vinovatie pe care il simtim in anumite momente cand ne bucuram de lucrurile mici din prezent.
Astazi va propun un mic exercitiu : sa exersam focalizarea totala pe un singur lucru, ascultand melodia de mai jos cu atentia indreptata in totalitate spre ceea ce facem. Este extrem de interesant sa urmarim ce se intampla in interiorul nostru atunci cand ne propunem sa ne dedicam atentia unui singur lucru. Care este dialogul nostru interior, cum ne autosabotam, cum ne pierdem in ganduri si cum ne ascutim din nou atentia? Va propun sa constientizam toate aceste lucruri pentru urmatoarele cateva minute: