o-viata-noua
Spiritualitate

O viata noua…

o-viata-noua
o-viata-noua

Poate ca undeva, in interiorul nostru, in fiecare din noi, exista o particica care isi doreste sa moara. Este partea din noi careia viata, asa cum este ea, i se pare mult prea greu de trait. Partea pe care o intretinem cu metode si tehnici de supravietuire, la care, daca renuntam, suntem pierduti. Partea pe care incercam sa o tinem in viata, pulsandu-i din oxigenul care ne curge prin vene si pierzand astfel, din vitalitatea si deschiderea catre lume si viata.

Este partea care ne conduce viata din umbra, pentru ca nu este vazuta si este partea din noi care se exprima adesea, la nivel fizic, ca o gheara in gat sau o presiune in piept.

Atat timp cat vom lupta cu ea si ne vom cazni sa o ridicam de acolo, viata ne va fi obosita si injumatatita. Vom trai jumatati de prezent, sferturi de bucurii si farame de tristeti. Vom fi fragmentati, vom fi ca o masca cu doua fete: partea care incearca din rasputeri sa traiasca si partea, ascunsa si nerecunoscua, care isi doreste cu disperare sa moara. Un joc de-a v-ati ascunselea, un fel de “care pe care”: este locul din care viata ni se pare o batalie in care trebuie sa tinem steagul sus, desi sangeram de moarte, pe campul de lupta din inima noastra. De unde sa luam insa puterea de a privi in ochi partea care vrea doar o mare de liniste eterna, de jur imprejur?

Chiar daca nu va pot impartasi prea multe statusuri despre viata, procesul meu de-a lungul timpului mi-a demonstrat ca nu putem descoperi in noi aceasta putere si dorinta de a trai decat din autovalidare. Da, este in regula ca o parte din mine isi doreste sa moara. Da, are dreptate sa isi doreasca asta. In mine este atata durere si atata dor pentru cei care au plecat inaintea mea, incat, da, uneori este mai greu sa traiesti decat sa mori, asa cum uneori este mai greu sa fii fericit decat sa suferi. Viata si fericirea cer curaj, insa nu curajul luptei, ci curajul acceptarii. Asa ca pentru o perioada pot imbratisa aceasta parte din mine epuizata de trecerea prin viata. O pot mangaia si-i pot spune ca o vad. Ca stiu ca exista. Ca e importanta pentru mine.Ca o includ in mine, ca parte din mine.

Si paradoxul este ca atunci cand avem curajul sa facem acest proces de validare a refuzului de a trai din noi, ne trezim dintr-o data mult mai plini de viata decat am fost vreodata. Indiferent cat mai avem de trait, ne permitem sa traim din plin, cu toate celulele noastre, cu tot ceea ce suntem. Viata noastra nu se mai desfasoara pe un camp de lupta, ci pe o pajiste lina, in care ne putem permite sa traim orice vine catre noi.

Poate pentru ca “Dumnezeu nu ne trimite disperarea ca sa ne ucida, ci ca sa trezeasca in noi o viata noua”? (Herman Hesse). Indiferent de ceea ce inseamna aceasta viata noua.

In memoria Andrei

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *