noi-nu-ne-alegem-amintirile
Spiritualitate

Noi nu ne alegem amintirile

noi-nu-ne-alegem-amintirile
noi nu ne alegem amintirile

Oricat am incerca sa regizam filmuletul vietii noastre, exista o dezordine pe care nu o putem controla.

Uneori, in cel mai brusc mod posibil, isi fac aparitia actori neanuntati, dar isi joaca rolul atat de bine incat raman o buna perioada de timp in viata noastra.

Alteori, actorii dispar din filmul nostru afirmand pur si simplu ca nu mai pot juca in el. Iar peste toate aceste cadre de spiritualitate si dezvoltare personala, intervin rasturnari de situatie, sincronicitati, repere temporale si spatiale noi insotite de uimirea noastra in fata filmului pe care credeam ca il controlam.

Ca orice regizor care se respecta, constientizam ca suntem actori in propriul film si imbratisam acest rol. Mai mult decat atat, vedem ca nu avem puterea de a schimba intotdeauna desfasurarea actiunii, asa ca incepem sa invatam sa (ne) observam.

Acelasi lucru este valabil si in ceea ce priveste amintirile noastre, fie ca vorbim despre amintiri din copilarie sau amintiri de dragoste. Desi de foarte multe ori bifam anumite intamplari drept superlativul experientelor noastre, uneori ajungem sa le abandonam. Precum un vartej in care ne dam voie sa fim prinsi, acestea sunt urmate de altele care isi cer dreptul de a fi rememorate, iar noi privim cu neputinta la felul in care ne scapa printre degete.

Chiar daca ne putem lauda cu o memorie uimitoare, amintirilor nu le putem juca aceasta festa. Si ma intreb ce anume le determina sa revina periodic in viata noastra.

De ce nu o sa uitam niciodata privirea rece a celui care ne-a respins, bratele care s-au deschis pentru a ne cuprinde pentru ultima oara, o mangaiere mai calda decat o zi de vara, ochii care exprimau dorinta?

La fel cum nu vom uita niciodata vocea impietrita a celui care ne anunta disparitia unei fiinte dragi, durerea provocata de cel in care credeam, drumul anost catre un loc in care nu ne dorim sa fim…

Fie ca balanta se inclina in favoarea lacrimilor care isi urmeaza firescul drum pe obrajii nostri, fie ca alege sa se aplece in favoarea hohotelor care ne descretesc fruntea, un lucru este cert:

,,Faptul ca nu ne putem alege sentimentele si amintirile cu care este arat solul experientei noastre tine de natura luptei noastre de a ramane vii.” Mark Nepo

Si chiar daca pe drum multe amintiri aleg sa se piarda, poate ca este nevoie sa avem incredere in siguranta celor care se intorc.

Sa le intrebam de ce bat atata drum de fiecare data doar ca sa ne arate inca o data momente si expresii ale celor pe care ii iubeam sau raneam.

Poate ca acest carusel are ca scop tocmai increderea noastra in imaginile care revin si in mesajul ascuns pe care acestea il poarta cu ele.

Se intampla ca uneori sa ne dorim sa nu rememoram nici cele mai placute amintiri.

Pentru ca din punctul distant al prezentului, este posibil ca frumusetea sa doara.

Si atunci preferam sa ne legam la ochii trecutului.

In aceste conditii, mai are rost sa ne intrebam de ce ne amintim doar anumite momente cand noi, hranindu-ne in propriul egoism, alegem sa taiem aripile zborului firesc al amintirilor?

Poate ca prin faptul ca le blocam, isi cer dreptul sa apara cand doresc.

Candva, imi imaginam ce frumos va fi, cand, in ultimele clipe, imi voi revedea filmul vietii. Cumva, stiu ca va exista detasare in privirea celor mai dureroase momente, dar cele placute… tot ma vor face sa rad.

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *