Musafirul

“Acolo unde a fost odata vestul salbatic, un om cu un rucsac se plimba prin tinutul singuratic. Mergea deja de ore, soarele era sus pe cer si setea lui devenea din ce in ce mai apasatoare. Dintr-o data a zarit o ferma in departare: “Slava Domnului, in sfarsit o alta fiinta umana in toata aceasta singuratate. Ma voi opri acolo si voi cere ceva de baut, si probabil vom sta pe terasa si vom vorbi putin inainte sa plec. “ Isi imagina deja ce frumos va fi.

Dar pe masura ce se apropie de casa, il vede  pe fermier lucrand in gradina, si incepe sa se razgandeasca. “Probabil e foarte ocupat si nu are timp si se va simti deranjat. Poate gandi ca sunt nepoliticos.” Cand in sfarsit ajunge, ii face cu mana fermierului si merge mai departe.

Fermierul il vazuse de la distanta si se bucurase mult. “Slava Domnului, o alta fiinta umana in toata aceasta singuratate. Sper sa vina aici. Poate vom bea ceva impreuna, si poate vom sta pe veranda si vom vorbi putin inainte sa plece.” Fermierul s-a dus in casa si a pregatit ceva rece de baut.

Dar pe masura ce calatorul se apropia, fermierul a inceput sa gandeasca: “Mai mult ca sigur ca se grabeste. Daca vorbesc cu el, il voi pune intr-o situatie jenanta. Poate va simti sa-l fortez. Dar poate ca-i este sete si va veni singur. Cel mai bine ar fi sa merg in gradina si sa ma prefac ocupat.Sigur ma va vedea, si daca vrea ceva, va cere. Cand calatorul doar a salutat cu mana, fermierul s-a gandit:”Pacat!”

Calatorul a mers mai departe. Soarele ardea si setea devenea chinuitoare. Au trecut ore pana cand a vazut o alta casa la orizont. “De data aceasta o sa-l abordez pe fermier, chiar daca ii voi provoca neplaceri. Mi-e atat de sete incat pur si simplu am nevoie de o bautura.”

Cand fermierul l-a vazut de la distanta, s-a gandit in sinea lui:”Exact ce nu am nevoie, cand am atatea de facut. Nu pot sa mai am grija de altcineva acum.” Si si-a continuat munca fara sa-si ridice ochii.

Calatorul l-a urmarit cum se duce pe camp, l-a urmarit si i-a zis: ”Mi-e foarte sete.Poti sa-mi dai ceva de baut?” Fermierul a gandit: “Nu-l pot refuza, nu ar fi corect.” L-a invitat in casa si i-a dat ceva de baut.

Strainul i-a spus: “Ti-am vazut gradina. E clar ca a lucrat la ea cineva care intelege gradinaritul si iubeste plantele.” Fermierul a intrebat: “Iti place gradinaritul?” Apoi s-au asezat pe veranda si au vorbit mult timp. Calatorul a spus intr-un final: “Trebuie sa imi vad de drum acum.” Fermierul a raspuns:”Dar soarele se pregateste sa apuna. Stai cu mine in noaptea asta. Vom lua micul dejun dimineata si apoi vei pleca.” Strainul a fost de acord.

Cand a venit seara, au stat pe terasa si au privit cerul cum se transforma sub lumina serii. In intuneric, strainul a vorbit despre cum s-a schimbat lumea lui cand a simtit ca cineva il insoteste pas cu pas. La inceput, a refuzat sa creada ca era cineva cu el, si apoi cand s-a oprit, celalalt s-a oprit si el, si cand a mers mai departe, acel cineva a mers mai departe. Si i-a trebuit o vreme pana cand a inteles cine era insotitorul sau. “Insotitorul meu constant este moartea mea.”, a spus el. “Am crescut in prezenta ei si mi-ar lipsi acum daca nu ar fi langa mine. Este cel mai adevarat si mai bun prieten. Cand nu stiu daca e bine sau nu ce fac, ma opresc pentru o clipa si astept raspunsul de la el. M-am abandonat lui si stiu ca el este acolo si eu sunt aici. Fara sa ma mai agat de propriile dorinte, astept ca mesajul lui sa ajunga la mine. Cand sunt centrat si am curaj, soseste de la el pana la mine un cuvant si, ca un fulger, lumineaza intunericul si totul devine clar. “

Fermierului i s-a parut ciudat discursul calatorului. Tacea si privea in noapte. Dupa un timp, si-a vazut propria moarte ca pe un insotitor. Si si-a plecat capul in fata ei. Si pe masura ce  acorda respectul cuvenit propriei morti, intreaga lui viata se schimba. A devenit pretioasa ca dragostea de dinaintea unei despartiri, si exact ca o asemenea dragoste, viata lui a devenit plina pana aproape sa se reverse.

Dimineata, s-au despartit si fermierul i-a spus” Chiar daca tu pleci, prietenul meu ramane.”

Bert Hellinger, Love’s Hidden Symmetry