Cu toata dezvoltarea stiintei si a tehnologiei din zilele noastre, problema mortii ramane un tabu pentru cei mai multi oameni si o chestiune care este evitata cu teama si incapatanare, ba chiar numita de unii “cea mai cumplita nenorocire”. Si totusi dupa nastere este singurul lucru cert pentru orice om: fiecare este dator cu o moarte intr-o buna zi. Moartea este un lucru firesc al vietii, un nou capitol din povestea noastra de viata. Si atunci, de unde aceasta teama, de unde aceasta groaza?
Nu cumva temerile legate de moarte decurg tocmai din necunoasterea proceselor mortii si a lumii de dincolo si din indarjirea cu care ne cramponam de viata, de ceea ce este vremelnic si pieritor? Omul stie in adancul sufletului sau ca nu isi indeplineste misiunea sa umana, ca nu traieste o viata plina de sens, conform Legilor lasate de Dumnezeu in Creatie. El stie in sinea lui ca nu urmeaza calea pe care i-a fost harazit sa paseasca. De aceea urmarea inevitabila este sentimentul de teama. Teama de necunoscut, teama ca dupa moarte va trebui sa dea ochii cu Dumnezeu si sa dea socoteala pentru faptele sale.
Ce este moartea
Ceea ce numim moarte este doar o trecere, un alt pas din calatoria vietii noastre.
In conceptia lui Platon, moartea este o separare a partii netrupesti, adica sufletul, de partea fizica, trupul. Potrivit lui, sufletul este supus cu mult la mai putine limitari decat partea fizica. Sufletul vine in trupul fizic dintr-un mediu mai inalt. Pentru el, “nasterea este adormire si uitare, de vreme ce sufletul, nascandu-se in trup, trece de la stare de mare constiinta la una mult mai putin constienta si in acelasi timp uita adevarurile pe care le cunoscuse in starea sa in afara trupului. Moartea, prin urmare, este o trezire si reamintire.”
Iisus spune “Voi nu sunteti din carne, ci din spirit.” Moartea este o separare a spiritului de trup si tot ce iei cu tine dincolo sunt experientele traite – ele sunt comoara ta.
“Procesul mortii in sine nu este altceva decat nasterea in Lumea Material-Fina, asemanator procesului nasterii in Lumea Material-Grosiera.”(Abd-ru-shin)
Moartea caprioarei din interiorul fiecaruia poate avea diferite semnificatii.
Cordonul de argint
La nastere omul primeste un corp care este de aceeasi natura cu lumea in care se naste. Un corp de care se foloseste aici pe pamant pentru dezvoltarea spiritului si evolutie spirituala sau prin experienta traita si pe care-l paraseste odata cu moartea sau trecerea dincolo.
Legatura dintre corpul astral, mai fin si corpul fizic se face printr-un cordon de legatura, asa-numitul cordon de argint, care este cu atat mai destins cu cat omul respectiv si-a dezvoltat sufletul inca din existenta sa pamanteasca. Pentru cel care nu a vrut sa stie nimic despre viata de dincolo si despre o continuare a vietii, acest cordon de argint este cu atat mai dens si mai strans legat de corpul sau material-fin, de care omul are nevoie in Lumea Material-Fina ca vesmant al spiritului.
Trairile sufletului dupa ce paseste in lumea de dincolo difera foarte mult de la un suflet la altul. Aceste trairi sunt in conformitate cu Legea si fiecare spirit primeste astfel ceea ce a sadit inca din viata sa pe pamant. Astfel, un suflet care s-a preocupat doar de material, nevrand sa stie nimic despre lumea de dincolo, va percepe mai dureros desprinderea de corpul sau pamantesc, fiind posibil sa simta dureros chiar si dupa moarte descompunerea corpului fizic, incinerarea etc.
Un suflet care s-a preocupat pe pamant doar de material, va fi orb si surd in lumea de dincolo, chiar daca aici pe pamant el a fost un “om cumsecade”. Cu totul altfel este pentru sufletele care “nu si-a risipit existenta pe pamant, care au pasit pe calea inaltarii spirituale, dar nu din teama sau spaima. Cautarea lor serioasa o iau cu ei dincolo ca toiag si sprijin in lumea material-fina.“(Abd-ru-shin) Ele se desprind cu mult mai multa usurinta si repeziciune de corpul pamantesc, cordonul de legatura fiind mai fin, ii permite sufletului sa stea alaturi de corpul fizic si sa nu mai simta durerea.
De aceea cei care stau in preajma unui muribund, din consideratie fata de acesta ar trebui sa se abtina de la orice manifestare dureroasa. Caci din dorinta de a consola pe cei dragi, sufletul poate reintari legatura cu corpul pamantesc si va reincepe sa simta durerile de care fusese deja scutit. O alta eliberare se va produce apoi mult mai greu, putand sa dureze chiar mai mule zile. “Atunci se naste asa-numita lupta prelungita cu moartea, care devine cu adevarat dureroasa si grea pentru cel care vrea sa se desprinda. Vinovati de aceasta sunt cei care prin durerea lor egoista l-au chemat inapoi din desfasurarea naturala a procesului.”(Abd-ru-shin)
Lumea de dincolo
Din experientele descrise in toate cartile reprezentative (“Viata de dupa viata”, “Cartea tibetana a mortilor”, “M-am reintors din moarte”) apare cu mici variatiuni faptul ca cel ce moare experimenteaza sentimente de pace si multumire imensa, nu mai resimte nici o suferinta. Fiind eliberat de corpul sau fizic, in care simtea din plin durerea, acum este usor si fericit, are o stare de bine asa cum nu a mai trait pe pamant.
Vede si aude rudele, prietenii cum il jelesc si ii pregatesc trupul pentru inmormantare. Incerca sa le raspunda insa ei nici nu-l aud nici nu-l vad. Observa ca are acum un trup „stralucitor”, care pare sa nu fie dintr-o substanta materiala. Peretii, obiectele materiale nu mai opun nicio rezistenta si poate sa treaca cu usurinta prin ele. Cu uimire vede ca leviteaza si poate calatori oriunde doreste, ajungand aproape instantaneu. Gandul si perceptia lui sunt mai putin limitate, mintea lui devine foarte lucida iar simturile par mai ascutite, mai perfecte. Daca pe pamant a avut probleme locomotorii, daca nu a vazut sau auzit sau daca a avut orice fel de handicap, este acum surprins sa descopere ca in trupul lui cel „stralucitor” toate simturile si toate puterile trupului fizic au fost restaurate si intensificate.
Apoi i se ofera un „film al vietii” sau o “panorama a vietii” in care sunt reflectate toate faptele sale din decursul vietii, bune sau rele. In aceasta situatie orice reprezentare falsa este imposibila. Plin de uimire vede ca binele si raul sunt altfel cotate aici decat pe pamant. Multe fapte care pe pamant au fost bune, acum vede ca sunt gresite. Si invers, fapte care pe pamant ar fi cotate ca rele, sunt vazute ca bune. Ca regula, bune au fost toate acele actiuni izvorate din iubire dezinteresata, altruista, armonie. Negative au fost toate actiunile dominate de ura, invidie, egoism, mandrie, avaritie, dorinta de putere etc.
Apoi ei in general simt ca viata a fost o scoala, ca nu au profitat de viata lor, ca acest dar numit viata nu a insemnat o evolutie pentru ei. Moartea le apare, deci, ca o transformare, si nu un sfarsit al vietii.
In cautarea luminii si adevarului
Aceste persoane au inteles ca evenimentele traite in viata inseamna pasi de dezvoltare a spiritului. De fapt ei ajung sa recunoasca ca scopul vietii este desavarsirea spirituala. Ca gandurile sunt realitati, ca fiecare este responsabil pentru gandurile, deciziile, actiunile sale.
„Cred ca cel mai important lucru din viata omului este cautarea luminii si adevarului. Daca stim ca nu stim nimic si consideram ca e necesar sa cunoastem ceva, atunci am facut deja un pas important.” – scrie Stefan von Iancovich in “M-am reintors din moarte”. O persoana ca multe altele dintre cele care au avut parte de o experienta in apropierea mortii, un om care s-a reintros la viata cu idealuri, cunostinte si o mentalitate noua.
Orice persoana care a avut o experienta a mortii clinice s-a intors la viata transformata, cu o alta viziune asupra vietii, asupra lumii si asupra rostului ei in viata. Ele inteleg ca viata continua si dupa moartea corpului fizic, ca totul este mai frumos, mai luminos dincolo – acolo domneste armonia si iubirea.
Toti acestia au devenit mai ganditori, mai interesati de problemele filozofice esentiale. ”Viziunea lor nu le-a dat o atitudine de Cineva, de Mai sfant, ci le-a harazit noi teluri, noi principii morale si o determinare reinnoita sa traiasca in concordanta cu acestea.” (Raymond Moody) Toti simt ca au sarcini de indeplinit si ca trebuie sa foloseasca timpul cat mai traiesc pe pamant pentru a se schimba.
Prin experienta lor, cei care s-au temut de moarte, le-a disparut acest sentiment, caci acum ei stiu prin ce trece o persoana care moare si inteleg ca o asemenea experienta nu este deloc una traumatica, ci din contra, o experienta benefica, plina de binecuvantare, ba chiar “evenimentul cel mai fericit al vietii” (St von Iancovich). Ei se intorc cu un model nou si cu o noua intelegere asupra lumii de dincolo. Ei inteleg ca moartea nu este sfarsitul, ci doar o scurta despartire de cei dragi. Este o trecere dintr-o stare vibratorie in alta mai subtila, un proces extrem de frumos, plin de armonie si fericire.
Articol scris de Doina Olariu,utilizator Aimee.ro
http://dardinsuflet.blogspot.com/
Bibliografie: Abd-ru-shin, „In Lumina Adevarului”; Raymond Moody, „Viata de dupa viata”; Stefan von Iancovich, „M-am reintors din moarte”
