Mesaj către Divinul Feminin de la un războinic în transformare

Iata ca a sosit timpul si pentru celalalt mesaj promis zilele trecute, de la principiul masculin din noi pentru femininul din vietile noastre:

“Imi pare rau pentru inabilitatea mea de a distinge intre razboinicul binevoitor si cel fara inima, o expresie a propriei mele confuzii legate de campurile de batalie de altadata. Cand imi deschid inima prea mult, ma simt vulnerabil spre atacul unor posibili inamici.

Am fost conditionat sa cred ca trebuie sa fiu rigid, concentrat, pregatit pentru orice, din dorinta de a ma proteja pe mine si pe altii de atac.

Dar am mers prea departe si m-am inchis prea mult si am distrus podul dintre inimile noastre, dintre inima mea si feminin. Vad acest lucru acum si imi pare rau.

Imi cer scuze pentru absenta mea continua, ilustrare a absentei mele interioare, a inabilitatii de a ma conecta la inima mea, chinuita de emotii nerezolvate pe care nu am stiut cum sa le abordez. Inca imi lipsesc instrumentele necesare, insa sunt deschis inspre aparitia lor.

Imi cer scuze pentru inabilitatea mea de a distinge intre relatii si razboi. Precum un razboinic pe un teritoriu inamic, m-am strecurat in viata ta si apoi afara din ea in toiul noptii, jefuind si luand in mod egoist ceea ce aveam nevoie, si apoi tarandu-ma inapoi in cealalta parte a abisului cu prada.

Am dat foarte putin inapoi de teama ca o sa devin vulnerabil la atac. Aveam razboiul in creier si nu puteam sa vad raul de iubire care astepta de partea cealalta a campului de lupta. Recunosc acum ca acea iubire este antidotul pentru razboinicul in armura, dar nu am putut sa beau antidotul in starea in care eram.

Imi pare rau pentru ca nu te-am vazut, cu ochii mei orbiti de ura inghetata si de lacrimi neimpartasite. Daca iti este spre consolare, si imi imaginez ca nu, nu am putut sa ma vad nici pe mine. Nu am vazut decat ceea ce servea hipervigilentei mele, scopului meu de razboinic. Oglinda mea era campul de batalie.

Imi pare rau pentru materialismul meu neimpamantat, pentru tirania mea, pentru obsesia mea de acumulare.  Cumva, mi-am imaginat ca acumularea ma va proteja pe mine si pe cei apropiati mie, dar am esuat in a recunoaste ca doar am perpetuat nebunia.

Imi pare rau si pentru abuzurile mele egotice, o expresie a ego-ului meu fara directie, exacerbat peste masura pentru a face fata intr-o lume total competitiva. Nu am putut sa fac distinctia intre ego-ul sanatos si increzator si cel obraznic si nesanatos. M-am dus prea mult in directia gresita.

Imi pare rau pentru o sexualitate obiectivizanta si deconectata de inima. Stiu ca ai tanjit dupa intimitatea adevarata, o unire a sufletelor noastre pe acelasi traseu care porneste de la inima si merge inspre organele genitale. Dar erau atat de multe aparari in jurul inimii mele si niciun pod nu s-a putut forma intre sufletele nostre. Au fost momente in care dragostea ta m-a eliberat de mastile trupului meu, dar nu aveam niciun model care sa ma ajute sa stau in focul inimii. Imi pare rau pentru asta pentru ca stiu cat tanjeai dupa calea catre Dumnezeu.

Imi pare rau pentru actele mele de violenta, expresie a urii mele inghetate si a inabilitatii de a distinge inamicii reali de prieteni. Nu sunt cuvinte care sa poata desface ceea ce am facut in momentele mele de nebunie. Stiu asta. Mi-as ascunde fata de rusine, dar asta nu va imbunatati lucrurile. Trebuie sa-mi asum greselile si apoi sa gasesc o cale sa cred in capacitatea de a actiona dintr-un loc de iubire.

Fac un apel catre ceilalti barbati razboinici sa fie constienti de actiunile lor, nu intr-un fel in care se se urasca pe sine, ci intr-un mod onest si plin de compasiune. Razboinicul cu inima isi cunoaste erorile caii sale si are curajul sa faca tot ceea ce poate pentru a indrepta lucrurile in timp.

Imi pare rau pentru inabilitatea mea de a dezvolta o relatie constienta. Erai chiar acolo cu inima ta minunata insa eu eram prea atasat de individualismul meu si mi-era frica de acest teren necunoscut. Cunosc padurile si caile lumii din afara mea atat de bine, insa geografia mea interna imi este straina. M-ai chemat intr-un loc in care nu eram pregatit sa merg, desi am simtit, dincolo de suprafata bravadei mele, ca ma chemai acasa.

Sunt recunoscator pentru bunavointa ta de a crede ca cine eram in acele momente rare de vulnerabilitate era sinele meu real. Aveai dreptate – adevaratul meu sine traieste in inima mea – dar nu puteam suporta decat momente sporadice de conectare cu el.

Te-am perceput ca fiind periculoasa, pentru ca in prezenta ta si a principiului feminin din tine am inceput sa gust un mod de a fi bazat pe a te abandona in fata vietii. Credinta ta in esenta mea buna m-a ajutat sa  trec prin multe batalii si mi-a redat increderea in viata atunci cand aveam cea mai mare nevoie. Ai fost lumina la capatul unui tunel barbar si sunt binecuvantat.

Sunt recunoscator ca ai stat langa mine la bine si la greu si inteleg si acele momente in care ai fost nevoita sa renunti si sa te eliberezi. Numai dragostea nu este suficienta. Fara o dorinta impartasita de a deveni constienti, nu poate fi decat frustrare. Adesea am fost imposibil, agatandu-ma de inconstientul meu ca un soldat care se agata de armele sale.

Recunosc curajul care ti-a trebuit ca sa-ti mentii inima deschisa in fata rezistentei mele. Ai avut tot dreptul sa cauti o relatie autentica, in care spiritul sa-ti fie aprins. Inima ta minunta avea tot dreptul sa fie intalnita in toata deschiderea si bunavointa ei. Sunt recunoscator pentru timpul pe care mi l-ai oferit, ca un ragaz de la locurile in care ma ascundeam si pe care le numeam in mod gresit “acasa”.

Sunt recunoscator pentru principiul matern stramosesc, pentru ca nimeni nu a vazut mai clar tandretea mea. Sunt recunoscator pentru principiul matern, pentru ca m-a adus la viata si mi-a hranit corpul pana cand am fost pe picioarele mele. Sunt recunoscator pentru Mama Pamant, pentru ca-mi impamanteaza expansiunea si pentru ca-mi invioreaza spiritul. Sunt recunoscator pentru Mama Divina, pentru mama reala a noastra, a tuturor. Ii simt prezenta divina, atat de aproape. Plina de compasiune, a fost intotdeauna acolo, respirand viata asupra mea si tinandu-ma in siguranta. Ma asez in poala ei in timp ce ea respira.

Privesc cu nerabdare la ziua in care singurul lucru care va sta la baza relatiilor vor fi doua suflete care se cheama unul pe celalalt, doua suflete care privesc in aceeasi directie, o soapta de dor care va uni o esenta cu cealalta. Vreau sa te vreau nu pentru ca asta imi consolideaza ego-ul, nu pentru ca esti frumoasa in exterior, ci pentru ca prezenta ta invita Dumnezeul din mine sa iasa din ascunzis.

Vreau sa te ating cu inima mea, sa stiu ca aceasta chimie dintre noi nu are legatura cu sexul, ci are legatura cu esenta noastra si ca lava lichida curge dinspre inima inspre organele genitale, catre mai marele de dincolo de noi. In aceasta lume bazata pe iubire, relatiile vor fi experimentate ca practica spirituala, o expresie devotionala a sinelui nostru divin.

Am crezut intotdeauna ca sensibilitatea este imposibil de mentinut intr-o lume dura. In aceasta clipa insa, ma simt sensibil, fara sa fiu fragil. Inca port armura dar e o schimbare profunda in directia intensitatii mele. Pot sa stau in spatiul inimii putin mai mult decat puteam candva, pentru ca pe alocuri devin mai maleabil. Dupa atatea vieti cu arma in mana, un razboinic tandru se naste in esenta fiintei mele. Este confuz, dar stie in mod intuitiv ca asta este calea inspre acasa.

Te rog, nu renunta la mine si la tovarasii mei. Iarta-ne faptele rele, sau, cel putin, fii deschisa la posibilitatea ca ne vom schimba pe masura ce traseul se va extinde spre a intalni intentia noastra care se transforma. Va veni si ziua in care spiritul nostru de razboinic va pierde din colturile ascutite si se va alinia cu actiunea binevoitoare. Unii dintre noi sunt deja acolo si multi dintre noi vor urma.

Drumul spre transformare trece prin podul dintre sexe, un pod care celebreaza diferentele dintre noi cu respect si bunatate.

Aceasta munca trebuie sa inceapa cu vindecarea asperitatilor din istoria ambelor sexe in parte, apoi cu munca pentru a vindeca inima colectiva pana in ziua in care sa putem sta pe acelasi pod impreuna, sa ne tinem mana in mana, cu inimile deschise, imbratisand masculinul sacru si divinul feminin care traiesc in inimile tuturor.

Te voi intalni acolo.

Fie sa simti dragostea Mamei Divine izbindu-se de malurile inimii tale, ridicandu-te gratios deasupra nebuniei lumii, facandu-ti cuib in bratele recunoscatoare ale celor pe care i-ai hranit.
Aceia dintre noi care au primit binecuvantarile tale poate ca nu le-au constientizat intotdeauna, insa actele tale de iubire au avut impact asupra noastra, ne-au ajutat sa devenim mai puternici si ne-au inundat in lumina iubirii.

Multumesc!”

Preluare de pe site-ul http://soulshaping.com