Auzim peste tot că trebuie să ne iubim pe noi înșine. Deja simțim ca pe un fel de presiune faptul că ar trebui să ne iubim mai mult și nu o facem. Eu însămi sunt de mult timp într-un proces personal în care reînvăț iubirea de sine. Și încă mă surprind, după toți acești ani de muncă cu mine, că nu mă iubesc suficient pe mine.
Deci, într-adevăr, este absolut legitim să auzim din ce în ce mai mult îndemul: Iubește-te pe tine! Da, dar cum? Pentru ca nu avem încorporată în celulele noastre energia iubirii de sine. Este o hartă complet nouă. Părinții noștri, școala, societatea, relațiile pe care le-am avut nu au avut ca principal obiectiv să ne învețe iubirea de sine.
Ce înseamnă iubirea de sine?
Cum să mă iubesc pe mine, atunci? Cine îmi arată cum se face asta? Ce înseamnă iubirea de sine?
Să mănânc sănătos, să mă odihnesc mai mult, să fiu mai blândă cu mine?
Să mă suprind când mă abuzez și mă pedepsesc?
Să fac loc pentru fiecare părticică din mine și să-i acord atâta atenție și iubire cât pot acum? Chiar dacă acea parte din mine îmi provoacă atâta rușine și vinovăție încât ultimul lucru pe care îmi vine să-l fac este să-i acord iubire?
Să scot de sub preș tot ce am ascuns chiar și de mine însămi?
Să încetez să mai pun energie în a menține o imagine de care țin cu dinții pentru a nu fi judecată de ceilalți?
Să eliberez toată energia pe care o pun în a demonstra, pentru că simt de fapt că nu sunt demnă de iubit?
Să dau drumul presiunii de a avea mereu lucrurile rezolvate, de a avea toate emotiile procesate, de a fi perfect vindecată și aliniată în fiecare moment, pentru că altfel nu merit să fiu iubită?
Da, înseamnă toate astea și mult mai mult, în același timp.
Iubirea de Sine, la un nivel mai mare
Pentru că atunci când m-am conectat cu adevărat la partea din mine care nu s-a simțit niciodată iubită cu adevărat, timp de eoni și zeci de vieți la rând, mi-am dat seama că nu este despre a mă iubi eu pe mine. Ci este despre a simți, în fiecare celulă de corp și de suflet, că sunt iubită la un nivel mai mare.
Nu este doar despre două părți din mine, una care știe că nu se iubește și se pedepsește pentru asta și una care știe că ar trebui să se iubească mai mult și face eforturi în această direcție. Pentru că ambele părți din mine sunt la fel de lipsite de resurse și de instrumente în a accesa iubirea de sine adevărată. Ci este despre a mă lăsa iubită cu adevărat de tot ceea ce este.
Despre a ieși din toată vinovăția și rușinea care-mi spune că nu merit să fiu iubită de Dumnezeu și de oameni. Despre a simți că sunt iubită de Divinitatea din mine care mă susține cu fiecare respirație, de Mama divină care mă naște în fiecare moment și mă dă vieții din nou și din nou. Despre a ști că sunt iubită de tot ce mă conectează cu ceea ce sunt, la nivel mai mare. Că sunt iubită de Iubirea in sine.
Este o Iubire mult mai mare decât iubirea de sine pe care aș putea să mi-o dau eu mie, la nivel de personalitate. Este un proces care ne deschide spre iubirea universală și ne ajută să ne curățăm de vieți de neiubire și să începem să încorporăm iubirea în fiecare celulă.
De la luptă la Adevăr
Atunci începem să simțim ce înseamnă iubirea de sine. Când ne deschidem în fața Iubirii ca energie mai mare. Atunci ieșim din luptă și intrăm în Adevăr. Atunci începem să eliberăm furia fața de cei care nu ne-au iubit cum am fi avut nevoie. Față de cei care nu ne iubesc cum vrem noi.
Atunci nu mai depindem de nimeni pentru a fi iubiți, putând în același timp împărtăși Iubirea cu oricine își intersectează calea cu noi. Și atunci descărcăm toată lupta și oboseala de a depune eforturi uriașe pentru a fi iubiți.
Atunci iese la lumină partea din noi care ar face orice, dar absolut orice, pentru puțină iubire. Acum poate să se odihnească, în brațele mai mari ale Iubirii. A ajuns la fundul sacului neiubirii de Sine. Iar acum pășește pe teritoriul magic al Iubirii Divine.
Acolo unde este întâmpinată cu brațele deschise de tot ceea ce ne așteaptă de secole pentru a ne transmite cea mai pură, luminoasă, necondiționată iubire pe care am simțit-o vreodată. Aici este Dumnezeul din noi care își revarsă iubirea necondiționată asupra a tot ceea ce suntem. Este forma cea mai înaltă de Iubire posibilă. Iar lucrul cel mai amuzant e că a fost mereu acolo. Ce bine că am început să o vedem.