Întuneric și lumină în spiritualitatea împământată

Întuneric și lumină în spiritualitatea împâmântată

Simt că se impune, în peisajul actual în care trăim, să ofer câteva considerații spirituale despre polaritatea întuneric-lumină despre care se vorbește atât de mult în cercurile spirituale. Eu vorbesc mereu despre acest lucru în cursurile mele, și pe site-ul meu DaMaiDeparte.ro, dar simt că e momentul să dau și câteva considerații, pe scurt, pentru publicul larg. Din tot ceea ce am înțeles până în acest moment și din toată munca mea cu mine și cu ceilalți.

Pe scurt:  

Cu toții avem întuneric interior. Dacă cumva credem că e altfel, că suntem doar lumină sau că putem fi doar lumină, ne păcălim frumos. Că ne-am deconectat de la părțile întunecate din noi, din diferite motive și preferăm să spunem că nu le avem da, ăsta este un adevăr. Despre motivele acestei deconectări o să vorbim puțin mai încolo. 

Dar, ca să ajungem să avem acces în mod real la o lumină echilibrată și reală, e nevoie să recunoaștem aceste părți întunecate din noi, să le lăsăm să existe și să le integrăm. Cu cât vom face asta, cu atât vom putea merge real spre lumină și putem accesa zonele mai rafinate ale luminii spirituale. Altfel, din păcate, vom merge doar pe niște câmpii pe care le numim spiritualitate, dar care nu sunt spiritualitate reală, ci by-pass spiritual. Mie, cu cât m-am uitat la demonii interiori, am făcut pace cu ei, i-am iubit și nu m-am mai judecat pentru ei, cu atât mi s-a dat acces să pot merge în dimensiuni înalte și să deschid aceste dimensiuni și pentru cei din jurul meu și cei cu care lucrez.

Ca să facem asta, e nevoie să ne uităm la toate impulsurile omenești care țin în general de partea animalică și instinctuală din noi. Să știm că sunt în noi aceste părți și să nu le mai respingem. Să le oferim cadre safe să se exprime, să știm și să simțim că sunt parte din noi și să facem munca necesară să le integrăm. Pentru că atunci când le respingem, cream demoni interiori pe care apoi îi proiectăm pe alții.

Ce ne face să stăm departe de propriul întuneric interior? Uneori, faptul că am fost rușinați de mici pentru aceste părți din noi. Care nici măcar nu sunt întunecate, sunt firești, omenești, dar au fost împinse în umbră. Apoi, ne-am refugiat în spiritualitatea falsă care ne spune că trebuie să fim doar buni. Că doar așa o să ne iubească Dumnezeu. Nu, Dumnezeu nu vrea să fim doar buni și nu ne judecă pentru că avem părți întunecate. Dumnezeu ne vrea întregi și autentici. Cred că asta este una dintre cele mai mari prejudecăți spirituale: aceea de a crede că Dumnezeu ne judecă cu aceeași măsură cu care ne judecăm noi pe noi. Iar ăsta, pur si simplu, nu este Dumnezeul cel adevărat. Dumnezeul cel adevărat nu judecă pe nimeni. Are cu totul alte treburi cu care să-și ocupe agenda.

Iar o altă eroare spirituală este să credem că întunericul e rău per se. Întunericul nu e rău per se, așa cum nici lumina nu e neapărat bună per se. Ele își servesc unul altuia, într-un joc în care unul fără cealalt nu pot exista. E nevoie să înțelegem și să acceptăm jocul dintre ele. Așa cum ziua fără noapte nu are niciun sens, nici lumina fără întuneric nu poate exista.

Dar, foarte important, în timp ce facem munca de integrare a întunericului interior și a jocului dintre întuneric și lumină, trebuie să înțelegem distincția majoră, pentru că ea există, dintre Dark și Evil. Dintre Întuneric și Malefic. Diferența dintre ele ține de intenția din spate din care faci ceva. Da, absolut toți avem părți întunecate. Dar nu toți suntem malefici. Asta este o alegere. Iar întunericul nu e neapărat rău în sine. Dar poate deveni malefic și atunci este problematic. 

Însă, dacă nu ți-ai integrat încă întunericul și părțile întunecate din tine însuți, nu vei ști să faci diferența dintre întuneric și malefic când le vezi în afara ta.  Dintre ceea ce este doar dark și e ok să fie așa și ceea ce este cu adevărat malefic. Pentru că propriul întuneric neintegrat îți va obstrucționa percepția corectă a lucrurilor. Pur și simplu, nu vei avea busola corectă și vei avea o distorsiune majoră de percepție. Și nu vei ști când faci o proiecție uriașă din întunericul interior neintegrat și când vezi lucrurile exact așa cum sunt, în justa lor măsură. 

Cu alte cuvinte, dacă nu ți-ai luat în stăpânire propriile părți din tine întunecate, le vei proiecta peste tot pe unde se poate și vei vedea demoni și satanism în tot ceea ce îți trigger-uiește poleiala de pace, lumină și iubire pe care o numești spiritualitate. 

Iar alteori nu vei ști să identifici corect un abuzator sau un manipulator cu adevărat malefic, care are intenții malefice în spatele acțiunilor sale și se hrănește din sufletele altora. Dar vei face proiecții mari, exact în direcțiile unde nu este cazul, acolo unde nu este nimic malefic ci doar o expresie sănătoasă a unei părți întunecate, omenești și firești, a cuiva.

Ca să luăm un exemplu recent care a aprins scântei în conștiința colectivă, exact din acest motiv: muzica rock, de exemplu, al cărei rol la nivel social este tocmai să creeze un spațiu safe pentru exprimarea întunericului interior. Și îi numim sataniști pe acești rockeri, fără să ne gândim la cât ajută ei la nivel colectiv la alchimizarea unui volum mare de întuneric. Însă  aceste spirite au misiunea lor divină de a transmuta umbra colectivă și au destulă protecție divină să poată duce aceste proiecții care sunt puse pe ei și să le și alchimizeze.

Cât despre noi, desigur, nu trebuie să ne placă rock-ul sau să ascultăm rock. Ține de gusturi și e absolut în regulă să fie așa. Dar dacă ne trigger-uiește atât de tare muzica rock și mesajele dark din ea, încât sărim ca arși și aruncăm cu jigniri peste tot când vedem și auzim așa ceva, e momentul să ne uităm puțin la noi. Cu adevărat.

Iar dacă  nu ne-am integrat impulsurile mai întunecate și animalul interior, dacă nu am acceptat cu adevărat sexualitatea noastră, în toate registrele ei, de la cele mai luminoase până la cele tabu, întunecate și sălbatice și dacă nu ne-am integrat în niciun fel propriile angoase și anxietăți, atunci vom judeca profund diferitele fațete ale acestui întuneric, și în noi și în alții. 

Și, pentru că e prea dureros să le vedem și să le recunoaștem în noi, le vom proiecta cu prima ocazie în afară, convinși fiind că așa apărăm adevărul, lumina și valorile adevărate ale “spiritualității”. Fără să fim conștienți că, de fapt, suntem victimele unei distorsiuni uriașe de percepție.

Așa că, la final, vă las cu acest gând: 

Până nu ne luăm în stăpânire tot ce ținem în umbră, tot ce respingem din ființa noastră, toate părțile cu care ne e rușine și pe care le judecăm și până când nu integrăm toate aceste aspecte din noi, doar ne jucăm de-a spiritualitatea. Și ne ascundem sub o poleială falsă sub care stă, de fapt, enorm de multă durere și furie neprocesată.

De aceea eu tot spun că e momentul să mergem spre spiritualitatea împământată și echilibrată: aceea în care avem în vedere integrarea tuturor aspectelor din noi, divine și profund umane, în același timp. Așa cum se vede în realitatea colectivă pe care o trăim, e momentul.

De-abia când vom face asta vom vedea adevărul că spiritualitatea înseamnă, de fapt, viața în toate formele ei, în tot și în toate și că o putem găsi în egală măsură într-o meditație înălțătoare precum și într-o melodie rock, într-o partidă de sex sălbatic precum și în cea mai pură iubire de la inimă la inimă, într-o rază de soare precum și într-o furtună întunecată, în zâmbetul unui copil precum și în strigătul de durere al unei mame și, în general, în toată lumina și întunericul care alcătuiește ceea ce numim Viață.

Din Iubire,

Mihaela Marinaș
DaMaiDeparte.ro