Din raftul cu carti prafuite am cules o noua fila, vom irumpe din ouale cristaline pe care le topim sub soarele nou din noi, o fila ce coboara, intr-o miscare sinuoasa, lina, curgere totala, peste pamant. Povestea de azi ma arunca in fata focului, pe platoul stancos, dupa ce am simtit aripile celor din jur, dar si pe ale mele crescand. Chiar daca fizic, eliberarea doare, ascutit si continuu, acestea sunt doar amprentele unor treceri, pasi nerostiti pentru viitor.
Acolo am simtit mai intai dansul acela, in ritmul zornaitoarei, urcand in valuri peste cele patru conuri vizualizate, acoperite de cele 6 aripi… i-am vazut, pete rosii in alb-negrul din jur. Niste cozi imense, organice, ii legau de pamant, pe cand aripile le atingeau cerurile. Am dansat cu ei si apoi a curs frumusetea in fiecare particula de materie.
„In fata noastra sta, nemiscata, poarta catre infinit, deschisa pentru toti, locul acela ancestral unde vulturii isi ascut zborurile in inalt. E ceea ce suntem, putem deveni si incepe.
Acolo exista raspunsul pentru orice, e golul acela care inseamna tot, ca-ntr-o metafora, e convergenta din piatra pi – curgere infinita. Rauri de materie divina se scurg pe acolo inspre noi.
Azi mi-au crescut aripi si va imbratisez cu ele, protector, caci sunt cu un pas mai aproape.”
Iar darul ce-am primit e pentru mine pecetea unei re-cunoasteri, a unui inceput, rasarit peste mare. Si am convingerea ca voi fi mesagerul unor lucruri minunate, asa cum ati aratat ca sunteti si voi, in zborul vostru inradacinat.
Dansul lor fantomatic deseneaza simboluri ancestrale pe interiorul pleoapelor mele. Mirosul pasilor lor e ascutit, leganat si rascolitor. Gustul vorbelor lor, chiar daca neinteligibile acum, e dulce-acrisor, in parg.
Tot ce trebuie sa fac e sa imi intind si eu mantia de lumina si sa o dau benevol mamei pamant. Si atunci toate cele, nu vor mai apartine, vor fi doar treceri inapoi catre esenta, ca un fel de tarot – oracol a ceea ce a fost si va sa vina.
Sunt apa si de aceea fluxul si refluxul revine in fiinta mea acvatica (atavica). Sar de la una la alta, ca soarele isi schimba reflexia peste valuri. Prin pelicula insorita se vede lumea altfel, totul curge si este conectat intr-o frumusete eterna. Si, daca privesti dincolo si iti accepti ghizii si menirea, o mana nevazuta te ocroteste de deasupra.
Aseara, conectat inca la sursa, m-am suit la volan, am apasat fara sa realizez gestul, pedala la maxim si in prima curba m-am incolacit ca sarpele in jurul lui… incredibil fara emotii, fara zgarieturi nici pe mine, nici pe masinile din jur… doar un salt inapoi din bordura. Aripa deschisa mi-a tinut pavaza.
As vrea sa va povestesc si despre comuniunea simbolurilor venita tot de la stramosii nostri, despre sursa comuna, cautarea duce intotdeauna tot acolo, fie ca e o mandala, o cruce ankh sau steaua lui david. Samani pe plaiuri mioritice.
Apoi, mereu, revin la cararea din padure, unde pasesc trei siluete, distincte, trei puncte luminoase, intr-un dans ancestral; lumina izvoraste din fiecare pas care ii aduce unul langa celalalt, atunci cand se ating. E un dans nuptial, in care cele trei pasari asteapta pasii aceia ce ii vor purta implacabil catre ei. Si atunci va invit sa dansati la muzica stelelor, sa culegeti roua diminetii din norii eliberarii, sa cantati alaturi de frunze simfonia neauzita.
Dedic aceste randuri noilor-vechi prieteni – frati, orinde va veti afla, nu uitati sa priviti in voi si sa va lasati sufletul liber. E singurul lucru care conteaza si ne va elibera.
Articol scris de Razvan Filip, utilizator Aimee.ro
http://flipi-secher-nbiw.blogspot.com/