O prietena mi-a scris astazi:“Mi-am propus ca anul 2009 sa fie pentru mine Anul Acceptarii. Grea sarcina… desi ma trezesc cu aceasta hotarare in fiecare dimineata, seara cad franta de oboseala luptei cu morile de vant. Nu mai stiu ce sa fac…
Am intrat azi-dimineata intr-o institutie de stat. Desi am fost politicoasa, functionarul de acolo m-a tratat plin de dispret. Recunosc sincer, prima tentatie a fost sa-i raspund la fel, insa am reusit sa mentin un calm aparent si sa-l tratez in continuare politicos. In interior insa, deja fierbeam. M-am intors acasa si fiul meu asculta o muzica atat de violenta incat m-a apucat pe loc durerea de cap…”
Aceste randuri mi-au adus aminte de un video cu Eckhart Tolle de aproximativ o ora si jumatate (pentru cine nu stie cine este Eckhart Tolle: unul dintre putinii iluminati in viata care si-au asumat sarcina de a vorbi despre acesta stare si despre cum se poate ajunge la ea; autor al mai multor carti, el tine conferinte in toata lumea).
Am sa citez mai jos ceea ce spune Eckhart Tolle in aceasta inregistrare despre acceptare – in esenta, in viziunea lui, inseamna a trai in prezent.
“Apoi realizati ca tot ce-ati avut vreodata este… clipa de fata. Singurul lucru permanent in viata voastra – nu pentru minte, care abia pricepe: “Ce inseamna ca e mereu prezent?”
Mintea va spune: “Nu, nu-i doar clipa de fata! Sunt multe momente diferite in viata mea! Toate sunt diferite.”
Nu despre asta e vorba. Forma a ceea ce inseamna prezent se schimba neincetat, formandu-se ca aparenta a campului prezent. Si pentru ca oamenii cunosc doar forma ce apare ca fiind prezent, cred ca sunt multe clipe diferite in fiecare zi, in fiecare ora. Un moment dupa un alt moment…
Exista, insa, un singur, etern, infinit moment. Doar forma in care el apare se schimba mereu.
Forma proprie in care el se arata este motivul pentru care multi oameni nu-si doresc prezentul. Deoarece nu este suficient de satisfacator. Nu imi aduce indeajuns. Poate chiar imi ameninta egoul aceasta forma pe care si-a luat-o prezentul. In orice caz, nu ma implineste destul. Poate-i chiar o limitare a mea.
Vreau sa ma extind… dar sunt captiv in aceasta celula, in cazuri extreme, unde prezentul este perceput ca ceva ce limiteaza. Sau trupul, corpul vostru fizic poate fi foarte bolnav, nu va mai puteti misca foarte mult…
Astfel, forma pe care si-a luat-o prezentul poate fi, in anumite cazuri, extrem de limitatoare.
“Si imi spui mie”, ar putea spune cineva, “sa nu incerc sa ma indepartez de prezent?” Da, deoarece ai facut asta si n-a functionat. De ce sa nu incerci altceva?
De ce nu incerci sa traiesti aliniandu-te interior formei pe care a luat-o prezentul? Cu alte cuvinte, sa intampini interior prezentul… indiferent de forma in care vine. Sa-i spui DA prezentului care pana la urma inseamna viata! Este inseparabila de prezent.
Viata inseamna prezenta, niciodata absenta. Astfel ii spuneti DA vietii, zicandu-i DA acestui moment, indiferent de forma pe care ar avea-o aceasta clipa.
“Cum pot sa ma cert cu el? El deja exista!” El exista! El este existenta acestui moment!
Sigur ca-l pot schimba, pot actiona acum. Daca sunt blocat intr-un edificiu, pierd cheia… acesta este prezentul. Desigur, pot striga de la fereastra: “Va rog, sa deschida cineva usa!” Dar, daca n-aude nimeni (poate vine cineva, insa acest moment… este asa cum este!)… va puteti certa intern cu asta si opune rezistenta, sau puteti zice: “Aceasta este existenta clipei! Aceasta este situatia exacta a clipei, forma pe care aceasta si-o ia.”
Veti vedea inutilitatea si nebunia de a va opune celor ce exista. Pentru ca ceea ce deja este, e situatia in sine. Mutatia in constiinta se intampla in momentul in care acceptati ceea ce este.
Pentru ca intreaga structura a egoului creat de minte traieste din rezistenta si opozitia prin care face din prezent un inamic. Din asta traieste, asta il mentine in miscare.
Asadar, frumusetea acestui lucru este ca putem pasi in afara miilor de ani de conditionare colectiva. N-avem nevoie de mai mult timp pentru a iesi din conditionare – si acest mesaj nu poate fi auzit, inca, de toata lumea. Sunt multi oameni pe pamant care inainte de-a auzi toate acestea, au nevoie de mai mult timp.
Dar, pentru ca va aflati astazi aici, presupun ca ceva din voi voi aude mesajul de a privi mai adanc si de a va gasi pe voi insiva: “Ce vrea sa zica acum?”
Pentru a va gasi, n-aveti nevoie de viitor.
Pentru orice altceva este util. Pentru lumea practica functioneaza destul de bine. Acum, cand spuneti DA oricarei forme pe care ar putea-o lua aceasta clipa, ce se intampla… Acum vine o forma pe care o ia clipa. “Foarte bine! Ii urez bun venit acesteia, pentru ca exista.”
Formei pe care prezentul o ia, de obicei… ceva din voi, care e structura egoului, incearca sa-i reziste ca fiind limitata, insuficienta… “N-ajunge, nu ma implineste…”
Si, prin a opune rezistenta acestei forme, situatii, unui fapt, unei fiinte umane (si toate acestea pot aparea doar in prezent)… opunand rezistenta, orice forma careia ii rezistati consolideaza propria forma a identitatii.
Exista o contractie in identitatea voastra ca forma cand se opune unei forme ce apare in prezent. Aceasta contractie intareste iluzia egoului. Acest lucru face placere, are un puternic impuls vital. Supravietuieste prin opunerea rezistentei.
Cand incetati sa mai opuneti rezistenta, pentru ca zariti prin inutilitatea si nebunia de a trai in acest mod, si imbratisati prezentul (este forma pe care clipa o ia), cand acceptati, dintr-o data (ceea ce zic acum e doar o metafora)… apare o senzatie de spatialitate imprejurul a ceea ce se intampla in prezent.
E un spatiu mai amplu in interior… probabil in interior si-n exterior… un spatiu imprejurul formei prezentului… ar putea fi… o fiinta umana, o situatie, ceva ce-a decurs gresit… si asta se intampla frecvent… mintea catalogheaza drept gresit ceea ce se intampla altfel decat ar trebui sa se intample. “Asta n-ar trebui sa se intample acum…”
Da, dar se-ntampla! “Da, dar nu trebuia!” Dar se intampla. “Ah, ok…” Va aliniati faptului consumat. Si asta brusc… hiuuuh! Exista un spatiu imprejurul formei prezentului. Se intampla inauntrul unui camp de… da… pace imprejmuitoare! Nu poti… nu-i ceva ce poate fi captat cu usurinta in cuvinte… sau ganduri… pentru ca nu are forma.
Prin actul pe care l-am putea numi “daruire”, intrati in stadiul de daruire constienta. Daruire lui Dumnezeu… asta-i un picut abstract. “Cine stie ce-si doreste Dumnezeu? Cum ma daruiesc Domnului?”
Daruire catre orice forma pe care ar putea-o lua prezentul, pentru ca per total, despre asta-i vorba. Este intrinsec relationat cu totalitatea cosmosului. Totul este complet interconectat.
Astfel, forma pe care o are acum prezentul nu putea fi in alt mod. Intregul univers a reprezentat aceasta ca pe o forma. Este un micut ego in mintea mea care vrea sa contrazica toate astea… sa se consolideze prin aceasta contradictie.
Aceasta e suferinta. Aceasta este cauza suferintei umane, ca nu va cunoasteti pe voi insiva dincolo de aceasta mica forma.
Astfel, apare brusc o adanca spatialitate cand va daruiti complet, prin acel DA total. Astfel va daruiti lui Dumnezeu. In aceasta daruire, intreaga structura a egoului ce traia din a opune rezistenta si din negarea prezentului, se domoleste…
Apare o brusca profunzime a fiintei… si o pace care ramane indiferent de forma pe care o ia prezentul. Deoarece, destul de frecvent, cum deja am aratat, este o limitare, PARE o limitare in viata voastra. Nici vorba de asa ceva, dar e deja aici. Asadar, limitarea de care unii oameni isi petrec intreaga viata fugind, intern si extern, de limite.
Nu spun sa nu schimbati o situatie daca schimbarea este posibila. Insa daca intampinati, in orice situatie in care v-ati putea afla, noi limite – si le veti intalni – da, va puteti imbunatati modul de viata, dar, chiar daca-i imbunatatit, alte limitari vor aparea.
V-am dat ca exemplu in discutia de ieri actrita neangajata, care putea lucra ca si chelnerita opunandu-se acelei situatii sau daruindu-i-se ei, unei limitari aparente. Pentru a se afla in starea de daruire, in povestioara pe care-am zis-o pentru a va explica starea de daruire, ea onora prezentul.
Fiecarui client al restaurantului, in loc sa-i spuna: “Iata-ma, sunt o mare actrita, dar ce mi-a oferit viata? Un servici de chelnerita!” (astfel, nu poti onora prezentul… pentru ca acum limitarea e dezagreabila – personal, ai fi continuat sa lupti, si fiecare client ar fi simtit asta. Nu-ti place acest prezent si esti o parte din el.)…
Si atunci, ea a intrat in rolul de… “E bine si asa!” Nu un concept mental: “Ar trebui sa accept, sunt o chelnerita.” E mai degraba un ego conceptualizat sa gandesti asa. Sigur ca nu esti o chelnerita! E un serviciu temporar. Nu esti nimic permanent. E o functie temporara.
Asadar nu te certi c-o identitate dezagreabila si insuficienta. “Sunt chelnerita. Asta mi-a daruit viata.” Accepta pur si simplu… Nu ca esti chelnerita, e o iluzie… Accepta pur si simplu momentul… Asta esti, iar clientului: “Va pot ajuta?” – onorand si acceptand prezentul.
Astfel intra o energie total diferita in interactiune si clientul simte ca este respectat. Respecti prezentul si orice forma pe care ar putea-o lua clipa. Asta se subintelege. Daca respecti prezentul, orice forma pe care el si-o asuma e respectata.
Astfel, servind mai multi oameni in acest mod, cunoaste un director care ii ofera “Telefoneaza-mi, te rog. Numele meu e Steven Spielberg.” S-a petrecut o mutatie. Trei ani mai tarziu e o actrita celebra pe plan mondial…”
Fie ca anul 2009 sa fie pentru noi toti anul acceptarii!
de Corina Marin
Daca doriti sa cititi cartea “Puterea prezentului”scrisa de Eckhart Tolle, o puteti gasi aici in format pdf.
Sunt momente in viata grele pe care cu greu le depasesti sau poate niciodata, cert este ca de cand m-am apucat de meditatiile audio gasite pe internet viata mea s-a schimbat total.
Primul pas spre accepatare este sa descoperi , sa fi constient de anomalia prezenta , s-o gestionezi, s-o manipulezi in favoarea ta, si apoi s-o contracarezi cu ceea ce e bine pentru prezent, cu ceea ce e bine pentru noi toti, transformand-o in normalitate .