dumnezeu-e-incantat
Spiritualitate

Dumnezeu e incantat…

dumnezeu-e-incantat
dumnezeu-e-incantat

…cand face cunostinta cu noi, oamenii…

Pare sa nu se plictiseasca niciodata sa mai creeze un om care mai apoi isi va da nastere lui insusi. Ii place sa ne sculpteze cu atentie trasaturile si se bucura de fiecare chip care ii zambeste. Apoi se amuza de felul in care incepem sa ne dam coate unii altora doar pentru a iesi in evidenta in fata Lui…

…cand ne priveste cum ne lasam mangaiati de intelepciunea sa…

Si gaseste de fiecare data cea mai spontana, exuberanta, imprevizibila sau ironica modalitate (din punct de vedere uman) pentru a ne aduce fata in fata cu cel mai mare judecator si vindecator, cu noi insine…Ne indeamna atat de mult sa ne orientam privirile spre interior incat ne aduce in cale oamenii si situatiile pe care nu le-am fi imaginat sau nici macar dorit vreodata.

…cand omul devine o binecuvantare pentru celalat…

Si gaseste puterea de a-i oferi tot sprijinul de care are nevoie, chiar daca este pentru un moment sau pentru o viata…Cumva, se simte usurat ca oamenii incep sa rezolve si treburile sale, ajutandu-i astfel sa descopere acel zeu care se gaseste in fiecare dintre ei…

” – Exista Dumnezeu ? ne vom intreba.

– Da, Dumnezeu exista asa cum fiecare il percepe.”

Omul e curios…

…cand priveste in sus si asteapta semne …

Isi regleaza busola sufletului analizand cuvintele si chipurile din calea sa de dezvoltare personala, sperand sa descifreze cantecul divin care ii este adresat…sperand sa nimereasca macar refrenul…Poate ca astfel, isi va scrie singur celelalte versuri…

…cand certitudinea raspunsurilor sale e doar un vant cald de vara…

Care se transforma in ploaia torentiala ce ii sterge treptat credintele sale… Iar aceasta purificare este urmata de o alta adiere transformata treptat in incantare pentru ca mai apoi sa piara si sa o ia de la capat.

Dansul dintre El si om…

Acesta este momentul in care omul incepe sa simta ca Dumnezeu il zgaltaie cu putere si, neobosit, ii mai cere o sansa, ii mai cere permisiunea de a dansa cu viata, folosind miscarile sale inocente si firave. Iar El este un instructor rabdator si ii mai arata pasii inca o data. Desi se impiedica si se impleticeste uneori in propriile picioare, omul alege sa se ridice si, cu zambetul pe buze, face semn ca muzica sa inceapa.

Privindu-l dintr-un colt, El stie ca in curand omul va cere un alt dans, un alt partener si un alt context pentru a invata miscarile pe care nu le stapaneste inca si, poate, pentru a le repeta pe cele care ii fac cea mai mare placere. Asa ca se ascunde in culise si sculpteaza un alt chip si o alta viata…

Acceptati acest dans?

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

1 comentariu

  1. Pentru ca si Dumnezeu a luat chip de om 🙂 !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *