Din lacrimi se nasc perle

O scoica spunea vecinei sale: Simt intr-adevar o mare durere in mine. Este ceva greu si rotund si sunt extenuata.
Cealalta scoica raspunde cu o placere aroganta: Fie laudate cerul si marea, eu nu simt nicio durere. Ma simt bine si sunt sanatoasa atat pe dinafara cat si pe dinautru. Trecea in acel moment un crab si le auzi pe cele doua scoici si spuse celei care se simtea bine si era sanatoasa:

Da, tu te simti bine si esti sanatoasa, dar durerea pe care o poarta vecina ta in ea este o perla de-o frumusete extraordinara.>

Este darul cel mai mare atunci cand i se strecoara in interior un firicel de nisip, un graunte infim care o raneste, o face sa planga, sa strige,  sa dispere. Zi dupa zi, transforma durerea ei intr-o perla: este lucrarea cea mai frumoasa a naturii.

Cand ai o durere in sufletul tau, un fir de nisip adus de vanturile vietii care iti provoaca in interior o suferinta, nu uita de pilda celor doua scoici: urmareste perla care va iesi din tine si sufletul tau ca urmare a acestei dureri, urmareste-ti cresterea. Numai prin incercari devenim valorosi cu adevarat.” Bruno Ferrero

Prin aceste randuri mi-am adus aminte de acele moment de tristete psihica si fizica, atunci cand nu reuseam sa ma adun de jos. Cum varsam lacrimi de crocodil fara oprire de parca intreaga lume urma sa se evapore. Inima imi era atat de incorsetata incat atunci cand ii simteam bataile ramaneam fara aer. Mi-as fi dorit sa vars lacrimi artificiale din dorinta de a-mi imagina ca nici durerea nu este reala.

Sunt momente in viata cand simplul “exist” nu-ti mai este de ajuns. Ne pierdem atat de mult in amagiri si dureri de tot felul, ca nu mai vedem acceptarea. Ne lasam culcati la pamant exact ca spicele de grau batute de vant. Induram iar si iar, ne framantam, ne intrebam vesnicul: De ce eu?

Schimbarile ce se produc in interiorul fiecarui om cred ca au ca scop acceptarea si cred ca trebuie sa fim constienti de faptul ca asa cum fericirea face parte din viata, asa se intampla si cu tristetea, iar una fara alta nu pot exista. Fiecare isi are rostul ei, ca ambele pana la urma creeaza un echilibru. Fiecare experienta traita isi are o cauza, un efect si un raspuns.

Cred ca daca incepem sa fim constienti de faptul ca “durerea trebuie stapanita fiindca indurereaza şi pe altii, bucuria prea mare trebuie si ea stapanita, fiindca poate fi rau inteleasa” (Marin Preda), atunci putem ajunge la linistea sufleteasca pe care cu totii ne-o dorim.

Incercarile ce ne sunt date au ca scop final, maturizarea noastra emotionala. Si cu cat aceste incercari sunt mai intense cu atat noi vom fi mai aproape de adevarul Divin. Depinde de noi spre ce inclinam talerele balantei si tot de noi depinde daca vrem si aceeptam ce ni se da. Daca avem destul curaj si intelepciune de a vedea mesajul real din fiecare sentiment, proba, traire etc. Felul in care alegem sa depasim momentele de apasare sufleteasca cred ca sunt printre putinele clipe de sinceritate pe care ni le permitem.

Articol scris de A.M, utilizator Aimee.ro