despre-posibile-capcane-pe-drumul-nostru-spiritual
Spiritualitate

Despre posibile capcane pe drumul nostru spiritual

despre-posibile-capcane-pe-drumul-nostru-spiritual
despre-posibile-capcane-pe-drumul-nostru-spiritual


Observ aproape zilnic in jurul meu manifestari ale unui ego spiritual care prinde contur din ce in ce mai mult in vietile oamenilor, pe fondul goanei dupa realizare spirituala care isi face simtita prezenta de cativa ani. Faptul ca le observ inseamna, desigur, ca imi apartin si recunosc ca, in procesul meu, am petrecut ani de zile prinsa in capcane foarte dureroase pentru sufletul meu. O sa vorbesc astazi despre acest subiect, incercand sa subliniez, fara intentia de a judeca, ci doar de a semnala, principalele capcane spirituale prin care am trecut si care m-au costat multa suferinta, in cautarile mele din ultimii ani.

In primul rand, am avut tentatia sa consider ca, dupa cateva cursuri absolvite in domeniul evolutiei spirituale, sunt mult mai buna si mai desteapta decat oamenii apropiati mie. Ma consideram total neinteleasa, iar ceilalti nu se puteau ridica la inaltimea perceptiei mele si a modului superior in care mi se parea mie ca vad lumea si realitatile spirituale. Extrem de ispititoare aceasta ipostaza a singuraticului superior, insa izolarea si neputinta de a te conecta la situatii concrete de viata (cum ar fi sa te bucuri de de o bere cu prietenii care nu au mers la aceleasi cursuri ca tine) devin, in timp, foarte dureroase. Simt in jurul meu aceeasi durere la oamenii cu care vorbesc in diferite contexte: “prietenii ma credeau nebun cand le vorbeam despre spiritualitate, deci am renuntat la ei; partenerul meu nu ma intelege, deci sunt pe cale sa divortez, mama imi spune ca am luat-o razna, deci nu mai vorbesc cu ea”. Si iata cum din intentia de a ne descoperi pe noi insine ajungem intr-un impas si mai mare. Din intentia de a crea comuniune spirituala, cream buncare in care ne ingropam de vii. Nu spun ca nu exista relatii care trebuie sa se termine cand le vine timpul, insa e bine sa reflectam atunci cand decidem sa iesim dintr-o relatie daca nu cumva, pe undeva, pretentia noastra de a fi speciali, de a fi altfel si de a fi mai buni pentru ca suntem “spirituali”, isi face de cap cu viata noastra.

Apoi, pentru ca mi se parea ca drumul pe care sunt eu este singurul corect, singurul durabil si singurul care iti poate oferi satisfactii pe aceasta lume, am incercat sa-i modelez pe cei din jur dupa chipul si asemanarea mea. In mod obligatoriu, era recomandat ca cei din jur sa mearga la aceleasi cursuri ca si mine si sa aiba aceleasi preocupari spirituale, pentru a fi demni de atentia si de timpul meu. Inca un pas spre crearea citadelei interioare care duce la suferinta inutila si la separare. Culmea este ca mergem la cursuri care vorbesc despre unitate si nu facem decat sa sapam prapastii si mai mari in viata noastra concreta. Pentru ca cineva va avea grija intotdeauna sa ne arate ca unitatea nu inseamna sa facem toti acelasi lucru si sa urmam toti aceeasi cale, ci sa ne respectam atat de mult incat sa gasim un punct comun intre noi, ca simpli oameni, chiar daca drumurile noastre sunt diametral opuse.

Desigur, am cazut si in capcana de a ridica pe piedestal mentori si de a-mi fabrica eroi din cei care mi-au inlesnit accesul la descoperirile mele interioare. Pe cat de sus i-am ridicat, pe atat de dureros au cazut cu prima ocazie pe care le-am dat-o pentru a demonstra ca nu sunt decat oameni, care au procesul lor si destinul lor, care se lupta cu aceeasi monstri interiori ca si mine si proiecteaza pe altii aceleasi umbre pe care le proiectam si eu. Le multumesc tuturor acum si ii privesc ca pe niste minunati tovarasi de drum si ca pe niste oglinzi fidele, carora, desi am vrut sa le sparg de multe ori dupa aceea, le-am acordat in cele din urma un loc in sufletul meu.

Am incercat apoi sa-mi traiesc viata cu capul in nori, in alte dimensiuni, mai bune si mai luminoase decat Pamantul. Dadeam celor din jur sentimentul ca “nu sunt acasa” cand vorbeau cu mine si ca, de fapt, nu sunt disponibila pentru ei, pentru ca am altceva mai bun de facut. Am fugit astfel de durerea din sufletul meu, creandu-mi iluzia ca viata pamanteasca este o inchisoare din care trebuie sa evadez catre sferele inalte. Am pierdut mult din savoarea vietii pentru ca am exclus experientele care mi se pareau mie de “vibratie joasa”. Am intretinut lupta perpetua intre partea din mine care voia sa scape, refugiindu-se in energii cu vibratie inalta, si partea din mine telurica, care voia sa simta viata cu adevarat, asa cum este.

Apoi, am avut surpriza sa descopar ca si atasamentul fata de o cale spirituala sau alta, fata de un maestru sau altul, este tot un atasament ca oricare altul. Modul in care investim diferite tehnici spirituale cu valoare de adevar absolut ne ia din puterea personala in acelasi mod in care cedam din puterea noastra in fiecare zi in care refuzam sa ne revendicam maretia simplului fapt de a fi om. Nu neg insa faptul ca din cand in cand, in drumul nostru, putem avea nevoie sa fim tinuti de mana de cineva care a trecut pe acolo. Insa, a ridica o tehnica spirituala la un rang mai inalt decat viata in sine mi se pare, in acest moment, cel putin absurd.

Multumesc insa tuturor acestor etape si tuturor oamenilor care au facut parte din ele. Pentru ca toate m-au intors cu fata spre viata reala. In acest proces, am descoperit ca spiritual nu este neaparat un om care a facut toate cursurile posibile si crede despre sine ca a ajuns la iluminare, ci spiritual poate fi si tatal meu, care a muncit patruzeci de ani in trei schimburi ca sa aiba bani sa creasca trei fete. Spirituala poate fi si mama mea, care a renuntat la tot ca sa puna in sufletele noastre ce a avut ea mai bun.

Vom avea surpriza ca, atunci cand ne propunem sa ne conectam cu adevarat la cei din jur, putem sa descoperim sentimente autentice si frumusetea simpla a interactiunii umane in orice discutie sau intalnire. Si ca, atunci cand incrancenarea spirituala inceteaza, nu ne ramane decat sa traim.

Putem sa descoperim maretia vietii in lucruri simple, cum ar fi in drumul zilnic la piata al vecinei mele, o batrana de 80 de ani, pentru a face de mancare sotului ei, la fel de batran. Si atunci da…putem incepe sa traim viata si putem integra si experientele spirituale altfel. Nu ca pe un prilej inconstient de separare de ceilalti, ci ca pe o posibilitatea de a ne deschide si mai mult sufletul, pentru a primi si mai mult de la viata.

 

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *