despre-autodistrugere-si-multe-alte-optiuni
Spiritualitate

Despre autodistrugere si multe alte optiuni

 

despre-autodistrugere-si-multe-alte-optiuni
despre-autodistrugere-si-multe-alte-optiuni

Prin autodistrugere, se intampla sa ne regasim pe noi insine dominati de emotiile unui comportament vechi si greoi care se afla in cautarea unei maini salvatoare.

Si se mai intampla sa constientizam ca suferinta aparuta pe parcursul procesului de dezvoltare personala este deseori o alegere. Daca o alegere poate determina o schimbare, de ce refuzam uneori sa patrundem dincolo de propria autodistrugere?

Zilele trecute, am urmarit un film biografic despre viata lui Edith Piaf. In ciuda marelui sau talent, cantareata traia sub pecetea autodistrugerii prin consumul excesiv de alcool si droguri, ceea ce i-a cauzat intr-un final moartea.

Desi cazurile dependentelor pot fi catalogate drept extreme, ce se intampla cu noi, cei care in fiecare zi hranim mici obiceiuri care ajung sa ne dauneze treptat?

La urma urmei, asa cum un dependent de heroina incepe cu o simpla injectie, procesul autodistrugerii poate incepe cu o simpla minciuna pentru ca in cele din urma sa concluzionam precum Edith Piaf ca tot noi suntem cei care ne punem piedici singuri.

De cate ori nu ne-am incrucisat degetele, iar buzele noastre au dat glas promisiunii de a renunta la relatiile daunatoare? De cate ori nu am promis respect propriei persoane si poate chiar cu aceste cuvinte in gand, ne-am incalcat promisiunea fata de noi insine? De cate ori renuntarea la compromisuri nu devenea un imperativ pentru ca in momentul urmator sa acceptam ceva ce ne incurca intreaga zi?

Poate este un cuvant mare: autodistrugere. Un cuvant ce lasa o amprenta pe care nu vrem sa o purtam, dar care ne urmareste atent pasii. Poate este un cuvant lipicios, agatator, format din particele care atunci cand se leaga devin explozive. Poate este un cuvant pe care il respingem cu teama din vocabularul nostru fundamental, un cuvant care desi nu prinde viata prin rostire, prinde zgomot prin traire. Poate ca asa se nasc de fapt regretele…

Poate cel mai important lucru este ca actionam inconstient, lasandu-ne ghidati de un comportament repetitiv. Oare invatarea prin suferinta este pactul pe care l-am facut atunci cand ne-am acceptat conditia de fiinte umane? Oare de ce trebuie sa consideram purificatoare dorinta de a face rau propriei persoane?

Nu de putine ori, vedem in jurul nostru persoane care prefera sa sufere de parca o recompensa bate la usa in urma acestui comportament daunator…

Am fost surprinsa sa descopar ca anumite persoane vad in frumosul dar al vietii cea mai apasatoare povara… Am intalnit oameni care s-au izolat, care refuzau in mod constient bucuriile vietii si sfaturile prietenilor, care preferau sa-si raneasca trupul sau sufletul sperand intr-o zi ca aceste experiente le vor oferi salvarea de ei insisi. Poate ca unii dintre ei inca mai fac asta si in ziua de astazi…

Cumva, avem impresia ca rana provocata noua insine va aduce o usoara razbunare fata de ceilalti. Dar poate ca acesta este de fapt cea mai mare capcana.

Cu siguranta avem de invatat atunci cand suferim, insa cred in existenta unei posibilitati de a alege la un moment dat. Cred in puterea capului plecat de a-si ridica privirea si cred in sufletul care poate da viata tacerii. Pana la proba contrarie, exista intotdeauna posibilitatea de a actiona in favoarea noastra si indiferent care va fi rezultatul, linistea incercarii ne poate aduce mai mult decat o esuare prestabilita de ganduri si fapte ucigatoare la adresa propriei fiinte.

Dar la urma urmei, optiunea de a exista si directia in care dezvoltam aceasta alegere ne apartine…macar intr-o anumita masura…

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *