Spiritualitate

Dacă aș fi suficient de spiritual…

…”Nu ar trebui să simt frică, durere, furie, nu ar trebui să trec prin provocări, să mă îmbolnăvesc, nu ar trebui să am încercarea asta sau celalaltă”… 

Am observat de-a lungul timpului că presiunea de a ține lucrurile sub control și tendința de a le face să arate perfect tot timpul este mare mai ales atunci când suntem pe o cale spirituală. “Păi dacă practici atâta spiritualitate, trebuie ca totul în viața ta, în fiecare moment, să arate perfect”– sună o voce care ne face să ne rușinăm atunci când ne lovim de provocările vieții pe Pământ. Acest Pământ unde am învățat că suntem aplaudați și lăudați doar atunci când  strălucim și avem o viață “perfectă”. Același Pământ unde suntem blamați, rușinați și puși la colț atunci când suferim sau trecem prin provocări.

Așa ne spunem uneori, considerând că e ceva în neregulă cu noi pentru că nu suntem zen tot timpul. Sau pentru că viață noastră nu arată ca în vitrină, demnă de a fi expusă pe Facebook. Este o presiune uriașă a spiritualului fals. În același timp, o rușine de a fi uman, de a avea provocări, de a avea bucăți de viață în care lucrurile nu arată perfect și poate nici nu vor arăta vreodată. Poate e momentul să lăsăm în urmă toată această rușine. Și să aducem compasiunea cea mai profundă în tot omenescul din noi. Este acolo, în noi, și suntem tot noi. 

Spiritual autentic: divin și uman împreună

Dacă am fi cu adevărat spirituali, ne-am permite să fim și umani fără să mai simțim rușine legat de asta. Ne-am expune cu mai multă ușurință provocările și am vorbi despre ele lin, fără vinovăție, fără supra-responsabilizare dar și fără victimizare. Ca niște etape, trepte, perioade prin care e nevoie să trecem într-o viață omenească. Ca două părți din noi – umanul și spiritualul, pe care e nevoie să le aducem împreună după atâta separare, conflict și falsitate. Ca două aspecte care nu pot fi întregi unul în absența celuilalt. Care nu se pot nega unul pe celălalt, care nu se pot considera superior sau inferior unul celuilalt, pentru că sunt de fapt același lucru. Aceeași melodie, cântată pe tonalități diferite. 

Cheia: compasiunea față de Sinele uman

Și modul cum putem face asta este prin a aduce compasiune divină față de Sinele nostru uman. Surprinzându-ne în primul moment în care gândim “Nu ar trebui să simt asta, după atâția ani de lucru cu mine”. Sau “Dacă aș avea o vibrație superioară, nu ar trebui să trec prin asta.” Să prindem aceste gânduri în fașă. Să observăm când începem să ne judecăm că nu corespundem standardelor “spirituale”. Să îmbrățișăm partea din noi căreia îi e greu, fiind în același timp judecată că îi e greu. Să punem pe primul loc acea parte din noi, pentru o perioadă. Să topim toată rușinea cu care ne acoperim vulnerabilitatea. Să ascultăm acea parte din noi, în toată fragilitatea ei umană. Și să ne deschidem spre ce este cu adevărat acolo. Să descoperim că umanitatea ne face divini și că divinul fără uman este gol, sec, lipsit de esență.

Da, ca oameni trecem prin provocări. Și da, atunci când suntem conectați la partea noastră divină, trecem altfel prin ele. Nu înseamnă că atunci când suntem conectați la divinitatea din noi nu vom mai avea provocări și nu înseamnă că provocările prin care trecem sunt un semn al slăbiciunii noastre. Dimpotrivă, uneori chiar ne ajută să ne construim puterea. Când umanul și divinul sunt împreună, viața pe Pământ este mai ușoară și nu pentru că nu mai avem provocări, ci pentru că încetăm să ne mai judecăm că le avem. Mergem înainte, facem atât cât stă în puterea noastră și încredințăm restul în mâinile divine. Ne așternem calea divină pe Pământ, cu împăcare și acceptare.

Să aducem, așadar, umanul în spiritual și spiritualul în uman. Să nu mai întreținem separarea între ele, miturile spiritualității desprinse de omenesc și al de-clasificării omenescului considerat inferior spiritualului. E singurul mod de a fi autentici. Suflet și corp, spiritual și uman – cele două pot fi doar împreună, în Adevăr.

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *