cum-intampinam-realitatea
Spiritualitate

Cum intampinam realitatea?

cum-intampinam-realitatea
cum-intampinam-realitatea


In ultimul timp, lecturile mele s-au restrans destul de mult, pentru ca de la un punct incolo aveam senzatia ca citesc aceeasi carte, din nou si din nou. Aceleasi lucruri, spuse altfel, invaluind adevaruri esentiale in incercarea de a trai o viata constienta. Daca ar fi insa sa recomand, in acest moment, din tot sufletul, un autor care se diferentiaza prin curajul de a privi in fata adevarul si de a ne confrunta pe noi, cititorii, cu ceea ce se afla in profunzimea sufletului nostru, as spune doar atat: Byron Katie. Fiecare cuvant din noua sa carte aparuta la editura Elena Francisc: “Cele o mie de nume ale bucuriei” este o binecuvantare. Iata mai jos cateva din binecuvantari:

“Obisnuiesc sa spun de multe ori ca, daca as spune o rugaciune, aceasta ar suna astfel: Dumnezeule, salveaza-ma de dorinta de dragoste, de aprobare sau de apreciere. Amin. Nu am o rugaciune, bineinteles, pentru ca nu vreau nimic in afara de ceea ce am. Cunosc bunatatea vietii. De ce m-as ruga pentru ceva diferit, care ar fi intotdeauna mai putin decat ceea ce urmeaza? Dumnezeu este un alt nume pentru realitate. Este complet, perfect, ma umple cu o bucurie de nedescris. Ideea de a cere ceea ce nu exista nici macar nu-mi trece prin minte.

Dar daca totusi mi-as credita gandurile, m-as ruga pentru un singur lucru: sa fiu scutit de dorinta de dragoste. Aceasta dorinta nu produce nimic in afara de confuzie. Blocheaza constientizarea cu privire la ce ai deja in realitate. E dureros sa cauti ceva ce nu poti avea niciodata in afara ta. Spun nu poti niciodata avea pentru ca, evident,nu intelegi ceea ce cauti. Daca ai intelege, cautarea ar inceta.Faptul ca crezi ca stii cum arata dragostea, ca stii ce ar trebui sau ce n-ar trebui sa fie, face lucrurile invizibile pentru tine. Nu esti decat un orb cautand ceva ce nu exista. Implori, invoci, te frangi in toate felurile, faci acrobatie emotionala, de-a lungul cautarii nesfarsite a unui final fericit. Numai prin cautarea adevarului, in tine, vei gasi iubirea care nu se poate pierde. Si cand o gasesti, raspunsul tau natural este recunostinta.

Aceasta ar fi singura mea rugaciune, pentru ca raspunsul la acesta inseamna sfarsitul timpului si spatiului. Aduce energia mintii pure si nelimitate, miscandu-se liber, in toata forta si bunatatea. Cand incetezi sa mai cauti iubirea, nu mai ai nimic de facut; ramai cu experienta de a fi savarsit o lucrare care e dincolo de tine. O savarsesti absolut fara niciun efort. Si odata cu ea se savarsesc multe altele, dincolo de ceea ce ai fi putut vreodata sa crezi ca s-ar putea realiza.

Cand nu astept confirmarea in afara mea, raman eu in postura de aprobare.

Am un cuvant pentru Dumnezeu: realitate. Eu numesc realitatea “Dumnezeu” deoarece ea face regulile. Ea este ceea ce este si e cat se poate de fizica-e o masa, un scaun, e pantoful din piciorul tau, e parul tau. Il iubesc pe Dumnezeu. E atat de clar, atat de solid; e intru totul de incredere. Nu are nevoie de votul nostru in nimic din ceea ce face si nu are nevoie de parerea sau de permisiunea ta. Te poti increde in el intru totul.

Ai posibilitatea sa stii ca realitatea e buna asa cum e deoarece atunci cand te certi cu ea, te confrunti cu anxietate si frustrare.

Orice gand care iti pricinuieste sens este un argument in plus in favoarea realitatii. Toate gandurile sunt variatiuni pe aceeasi tema: lucrurile ar trebui sa fie diferite fata de modul in care sunt; Eu vreau…; Am nevoie de…;El ar trebui sa…;Ea nu ar trebui sa… Si te doare intotdeauna cand te iei la harta cu ceea ce este.

Ce este tine deja de trecut. Trecutul e trecut. S-a intamplat deja si nu mai poti face nimic in legatura cu asta. Incearca sa mai negociezi asa ceva. O alternativa normala ar fi sa te intrebi: Ce pot face de aici incolo? Trecutul este un instructor, e benign si s-a terminat. Dar atata timp cat oamenii traiesc cu un trecut pe care nu il analizeaza, ei continua sa traiasca in trecut. Si este un trecut care, in primul rand, nu s-a intamplat niciodata. Ei traiesc povestea lor din trecut. Le lipseste ceea ce e prezent in momentul de fata, adica viitorul real. Niciodata nu stiu ce urmeaza sa se intample. Tot ce stiu cu privire la asta e ca va fi ceva bun.

Oamenii isi petrec intreaga viata incercand sa schimbe trecutul. Nu se poate face asa ceva. A te gandi ca trecutul trebuia sa arate altfel este o indeletnicire inutila si masochista. “Sotul meu n-ar fi trebuit sa ma insele”, “N-ar fi trebuit sa ne despartim”, “Prietena mea n-ar fi trebuit sa se imbolnaveasca”, “Holocaustul n-ar fi trebuit sa fi existat”. Sa compari ceea ce s-a petrecut cu ceea ce crezi ca trebuia sa se fi intamplat inseamna sa porti un razboi cu Dumnezeu. Unii oameni merg pana intr-acolo incat cred ca tristetea reprezinta un act de loialitate si ca, daca n-ar suferi impreuna cu cei pe care ii iubesc, atitudinea lor ar fi una de tradare.

Niciun argument din lume nu va putea lasa nici cea mai mica zgarietura asupra a ceea ce s-a intamplat deja. Rugaciunea nu poate schimba nimic, invocatia nu schimba nimic, a te pedepsi nu va schimba nimic, toata vointa ta va fi neputincioasa. Detii, totusi, puterea de a-ti evalua gandurile, de a le privi pe toate fetele si de a gasi trei motive reale pentru care ceea ce ti s-a intamplat nu e cea mai mare nenorocire din lume. Pentru asta e nevoie insa de o minte radical deschisa; in absenta unei minti deschise, nimic nu va fi suficient pentru a te cruta de chinul repudierii a ceea ce este. O minte deschisa este singura cale spre liniste. Atat timp cat crezi ca stii ce ar trebui si ce n-ar trebui sa se intample, nu faci decat sa incerci sa-l manipulezi pe Dumnezeu. Iar asta e o reteta sigura a nefericirii.

Realitatea –modul in care aceasta este, exact asa cum este, in fiecare moment-e intotdeauna benevolenta. Povestea noastra despre realitate este ceea ce ne tulbura vederea, ascunde ceea ce este adevarat si ne face sa credem ca exista nedreptate pe lume. Obisnuiesc sa spun uneori ca va mutati cu totul, departe de realitate, atunci cand credeti ca exista un temei legitim pentru a suferi. Cand crezi ca orice suferinta e intemeiata, devii campion al suferintei si o perpetuezi in tine. E o nebunie sa crezi ca suferinta e cauzata de ceva din afara mintii. O minte limpede nu sufera. Asa ceva nu e posibil. Chiar daca esti incercat de o durere fizica intensa, chiar daca tu si familia ta sunteti trimisi la Auschwitz, nu vei suferi decat daca vei da crezare unui gand fals. In ce ma priveste, sunt o iubitoare a realitatii.

Imi place ceea ce este, indiferent cum arata asta. Si de fiecare data cand realitatea vine spre mine, bratele imi sunt deschise.

Alte articole pe marginea cartilor scrise de Byron Katie:

Realitatea este intotdeauna mai blanda decat povestile pe care le spunem despre ea

Cine ai fi tu, fara povestea ta?

Viata, intre Nimic nu ma sustine si Totul ma sustine

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *