Spiritualitate

Cu privirea in urma, spre inainte

cu-privirea-in-urma-spre-inainte
cu-privirea-in-urma-spre-inainte

Trecutul se contureaza adesea precum scoica pe care o punem la ureche pentru a auzi valurile mai mult sau mai putin agitate ale sufletului nostru. Iar dupa ce acest cantec al tristetei sau al bucuriei a fost fredonat, ne intoarcem ochii catre orizontul care se contureaza incetul cu incetul sub privirile noastre.

Constient sau nu, ne raportam deseori la trecut dand glas regretelor si suferintelor si ne spunem sec:

,,Daca as fi gandit atunci asa cum o fac acum, nu mai sufeream”,

,,Daca imi dadeam seama in adolescenta ca nu aveam nevoie de aprobarea nimanui pentru a fi eu, poate ca reuseam sa traiesc cu adevarat”,

,,Daca le-as fi spus parintilor mai des cat de mult ii iubesc, poate ca nu ma simteam atat de vinovata acum”,

,,Daca priveam mai adanc in mine in loc sa-mi blazez prietenii, poate nu ma simteam atat de singura acum”….

si lista lui ,,daca” se poate contura intr-un mod neintrerupt, agitat, curgator…

Ceea ce uitam insa este ca aproape fiecare prezent devine un moment al trecutului in care ne-am fi dorit sa actionam altfel, sa zambim altfel, sa iubim sau pur si simplu sa comunicam altfel decat am facut-o.

Poate ca o constientizare a prezentului este singura care ne poate schimba cu adevarat viitorul. Totusi, desi ne dorim ca intelepciunea sa ne ghideze pasii, cu totii stim ca sunt momente in care acest lucru este imposibil, ajungand sa pendulam intre un prezent care simtim ca ne scapa continuu printre degete si un viitor la fel de nesigur.

Desi acceptarea pare a fi un concept ce poarta cu sine o mare greutate, uneori aceasta este singura solutie pe care o putem imbratisa.

Desigur ca ne vom opune si ne vom lupta cu morile de vant, insa la un moment dat, vom privi imprejurul nostru pentru a constientiza ca trebuie sa ne concentram pe locul pe care umbra noastra il acopera. Si atunci, tot ce putem face este sa traim acest moment unic.

Mari dureri sufletesti elibereaza cele mai grele lacrimi, pentru ca apoi usurarea sa ne aduca in fata unui alt inceput. Un inceput care desi se defineste prin prospetime, pastreaza cu sine urmele de nisip ale trecutului care cer din cand in cand sa fie spalate de mare.

Nu-mi dau seama daca ma pierd intr-o trilogie nenumita, nescrisa, dar profund traita a trecutului, prezentului si viitorului, insa cred ca viitorul merita o sansa.

Cred ca oricat de dureros si aspru s-a vrut a fi conturat trecutul nostru, este necesar sa ne acordam dreptul de a spera si de a crede in ceva mai bun.

Cred ca oricat de halucinant este labirintul din care parem ca nu vrem sau nu stim cum sa mai iesim, va veni un moment in care ne vom trage singuri in afara, iesind din victimizarea de care ne tot impiedicam.

Si chiar daca acest proces de dezvoltare personala va fi trait doar la un nivel al mintii si mai putin al actiunii, cred ca putem merge pur si simplu mai departe. Asta cred acum.

Si mai apoi, putem folosi suferinta si lectia trecutului pentru a intelege mai bine ceea ce se deruleaza constant in fiinta noastra.

Putem renunta la a mai privi in trecut legati la ochi deoarece ne doare prea tare imaginea ce se deruleaza in fata noastra la fel de bine cum putem alege sa indepartam valul cu care ochii nostri sunt acoperiti pentru a privi limpede filmul vietii in continua lui desfasurare.

Si chiar daca la un moment dat vom simti nevoia sa apasam pe butonul ,,Pauza”, este necesar sa stim ca aceasta actiune ne ofera posibilitatea de a ne reaminti si contempla secventele trecutului pentru a regiza un film pe care avem uneori posibilitatea de a-l controla. Si apoi dam drumul butonului ,,Pauza”.

Cum spuneam, asta cred acum.

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *