Exista un exercitiu de constientizare care se face in pereche in care un partener trebuie sa se lase pe spate, complet relaxat, in mainile celuilalt partener, pastrand ca unic punct de contact cu podeaua calcaiele si lasand intreaga greutate in mainile partenerului, avand totala incredere ca va fi prins de acesta.
Exercitiul se intampla firesc atunci cand esti relaxat si permiti fiecarei celule din tine sa se simta in siguranta si sa respire relaxare. Atunci lucrurile sunt mai usoare pentru ambii parteneri.
Imi imaginez ca acelasi lucru e valabil si legat de modul in care ne raportam la viata: viata ne sustine mai usor si ne da tot ce avem nevoie, daca ne lasam cu relaxare in seama ei. Pentru ca din starea de permisiune si de relaxare in fata vietii totul este mai usor.
Lucrurile par grele atunci cand ne fortam mult si opunem rezistenta. Rezistenta pe care o manifestam nepermitand sa fim sustinuti de partener in exercitiu si neavand incredere c-o sa fim prinsi, va face ca totul sa fie mai greu si pentru noi si pentru partener.
Partenerul va avea nevoie de mai multa energie ca sa poata sustine incordarea si rezistenta noastra si de mult mai putina atunci cand ne lasam pe mainile lui intr-o stare de relaxare.
Undeva avem un soft care ne spune ca lucrurile trebuie sa fie grele atunci cand ar trebui sa fie usoare. Care ne spune ca trebuie sa ne straduim sa facem mai mult atunci cand doar un minim de energie ar fi suficient.
Stam in stare de alerta de frica necunoscutului…si avem undeva in ADN aceasta frica de a ne lasa, in modulul relaxat, in curgerea vietii, cu perfecta incredere ca lucrurile vor fi in regula si fara sa trebuiasca sa facem atat de multe pe cat ne imaginam, fara sa fie nevoie sa consumam atata energie agitandu-ne…
Am intretinut mult la nivel de constiinta colectiva o energie a actiunii fortate si a controlului, care este o distorsionare a energiei masculine sanatoase de a pune lucrurile in miscare.
E nevoie insa sa echilibram in interiorul nostru aceasta energie masculina sanatoasa a actiunii cu energia permisiunii, a relaxarii si a curgerii, pentru ca atunci cand suntem in afara echilibrului se naste in interior aceasta tendinta controlatoare dusa la extrem care ne opreste sa stim cand trebuie doar sa ne lasam sustinuti si cand trebuie sa actionam, cu claritate si determinare.
Daca suntem obositi de la cata rezistenta opunem naturaletii si curgerii vietii…atunci poate e momentul sa ne oprim si sa ne spunem, asa cum mi-a zis cineva zilele trecute:
“Daca nu ne-am stradui atat de tare, ne-am simti mai putin impovarati.” Si i-am impovara si pe cei din jur mai putin.