Iata o povestire care ar trebui sa dea incredere tuturor celor care au urmat calea catre spiritualitate si la un moment dat s-au impotmolit sau nu au mai stiut incotro sa o ia:
“In acel sfarsit de saptamana, urma sa mergem in drumetie in padurea Blue Gum, din muntii situati la vest de Sydney. Aici era o zona vasta, cu arbori care secreta rasina, sau eucalipti, care cresteau atat de drepti si de inalti, incat primii imigranti au taiat o mare parte din ei pentru a-si face catarge pentru navele lor.
Razele soarelui de amiaza se strecurau printre frunzele aromate care dansau si cadeau pe ierburile inalte de la baza copacilor. Paseam, pierduta intr-o stare de reverie, in fata unui grup de prieteni.
In timp ce mergeam linistita pe poteca, o alta lume, mai eterica, a aparut langa mine, ceva de genul unei imagini de televizor impartita in doua. Locuiam in realitatea mea obisnuita si, simultan, pe taram mistic, ireal.
Era ca si cand eu existam de doua ori – o prezenta fizica si o copie eterica a ei. In acea dimensiune, o femeie frumoasa, cu par lung si drept, imbracata in alb, statea pe o piatra intr-un luminis.
Parul ei era alb, dar fata nu era a unei femei batrane. Emana o lumina ireala. In mod telepatic, a cerut sinelui meu eteric sa vina spre ea si sa-mi las jos rucsacul, pentru a ma odihni. Privirea ei angelica m-a invaluit.
Dupa cateva minute de conectare la nivel de suflet, Femeia Spirit mi-a indicat ca era momentul ca dublul meu eteric sa continue. Am inteles ca trebuia sa merg in continuare prin padurea magica. Prin gandurile ei, mi-a transmis ca sinele meu eteric trebuia sa lase rucsacul – si el eteric-acolo.
Lumea spiritului sau nu, eram iritata de ideea de a-mi lasa rucsacul. “In definitiv”, m-am gandit, “deja calatoresc cu putine bagaje. Cortul, butelia de gatit si mancarea mea sunt deja minimum necesar. “
Era clar ca nu puteam sa ies invingatoare dintr-o discutie telepatica cu Femeia Spirit in alb, asa ca am aceptat, cu greu, sa negociez cu ea: “Pentru ca nu vrei sa ma lasi sa-mi iau rucsacul cu mine, poti cel putin sa-mi spui unde ar trebui sa merg?” Nu vedeam nicio carare sau indicatoare in aceasta padure din alta dimensiune.
In felul ei bland, mi-a comunicat. “Nu pot”. Nu imi va spune incotro sa o iau; doar ca era momentul sa plec. Ea i-a spus mintii mele: “Cararea ta se creeaza, in timp ce pasesti pe ea.”
Nu eram incantata ca o fiinta spirit imi spunea ca nu pot lua nimic cu mine si ca nu voi avea pe nimeni care sa ma indrume sau o cale de urmat. Insa, in aceasta alta dimensiune simultana, am urmat indicatiile Femeii Spirit.
Sinele meu spiritual a lasat posesiunile eterice cu ea, pe pajistea mica, pornind la drum prin padurea fara carare, intr-o directie aleasa de mine.
Chiar si azi, principala mea nemultumire, ca explorator spiritual, este ca o mare parte a cunoasterii mele provine din indrumarea primita din interior. Uneori, mi-ar fi mai usor sa urmez un guru sau un profesor, ca altcineva sa-mi spuna ce sa fac.
Poate femeia in voal alb voia sa imi arate ca fiecare dintre noi trebuie sa-si descopere calea si sa paseasca pe ea cu incredere. Pe de alta parte, poate ca acesta a fost un test spritual personal, iar faptul ca am aceptat sa continui neimpovarata de nimic si sa urmez o cale necunoscuta a fost esential in viata mea.
Dupa cum spunea si Arsenie Boca in ” Cararea imparatiei ” , drumul spre spiritualitate porneste de la noi insine.
Jonette Crowley, “Vulturul si condorul. Tehnici samanice pentru o transformare globala si personala”, Editura For You
