avem-dreptul-sa-ne-suparam
Spiritualitate

Avem dreptul sa ne suparam

avem-dreptul-sa-ne-suparam
avem dreptul sa ne suparam

Avem dreptul sa ne suparam, stiati asta?

In randul multor persoane preocupate de propria spiritualitate, cat si de procesul de dezvoltare personala, am observat o tendinta evidenta de a nega umbra, de a refuza sa scoata la iveala emotiile negative care, chiar si fara sa vrem, isi fac cu usurinta simtita prezenta in viata noastra.

Zilele trecute, prietena mea s-a confruntat cu o astfel de situatie.

Plimbandu-se prin oras, a observat o pisica ce miorlaia speriata intr-un copac. Nu stia cum ajunsese acolo, dar era clar ca nu se putea da jos prea usor. A incercat sa o ajute sa coboare, insa si-a dat seama ca are nevoie de ajutor pentru ca scara pe care o avea ea era prea mica pentru a ajunge la inaltimea la care era nevoie.

Asa ca a sunat la diferite asociatii de animale care au redirectionat-o mai departe catre pompieri, insa acestia nu au dat dovada de un interes prea mare fara de situatia data.

Nici oamenii de pe strada nu si-au oferit ajutorul, asa ca pisica a ramas acolo, cerand in continuare ajutor. A doua zi, insa, ea nu mai era acolo. Nu stie nimeni daca a inghetat sau a fost salvata.

Un alt exemplu pe care vreau sa vi-l impartasesc are legatura cu un prieten care mi-a confesat o situatie cu care se confrunta, rugandu-ma sa nu mai spun nimanui ceea ce el imi impartaseste.

Convinsa ca o alta prietena il poate ajuta mai bine decat mine, am dat mai departe cele spuse de el, asumandu-mi totodata vina acestui fapt. Desi a avut loc un mic conflict, la un moment dat, prietenul meu a spus:

,,Nu sunt suparat pe tine”,

iar eu i-am raspuns:

,,Am gresit fata de tine, asa ca ai tot dreptul sa fii suparat,” iar el afirma in continuare ca aceasta perspectiva i-a deschis alte orizonturi si chiar mi-a multumit ca am starnit acest conflict.

Apoi am constientizat un lucru.

Nu se rezolva toate cu ,,lumina si iubire”.

Uneori, daca vrei sa-ti oferi ajutorul, trebuie sa actionezi aici si acum, ca in cazul cu pisica de mai sus. Poate ca e nevoie sa te zbati, sa-ti faci loc in fata, sa alergi dupa visul tau, nu sa stai in pozitia lotus, asteptand sa se indeplineasca. Iar alteori, trebuie sa recunosti ca nu poti emana iubire cand cineva te calca pe nervi, ca poti fii furios, gelos, posesiv, invidios, rautacios, nervos. Si cel mai important, e nevoie sa stii ca e in regula sa fii asa.

In momentul prezent, pentru mine a fi spiritual inseamna a fi autentic.

Si mai ales, inseamna sa nu ma simt vinovata pentru ca sunt autentica. In randul oamenilor spirituali, exista cumva o tendinta de autoinvinovatire daca gandesc sau actioneaza negativ fata de semenii lor, dar oare nu chiar spiritualitatea este cea care ne invata principiul yin-yang, care contureaza existenta raului in bine si invers?

Oare nu suntem pe un drum atat de abstract incat iubirea, lumina, iertarea si compasiunea au devenit niste termeni regasiti pe buzele tuturor, dar in sufletele a prea putini dintre noi?

Oare pronuntand aceste cuvinte fara a le simti intensitatea nu devenim de fapt mai goi si mai indepartati de adevarata noastra esenta, mai indepartati chiar de Dumnezeul din noi?

Oare cum s-a simtit prietena mea cand dintre atatia oameni care afirma ca ei sunt iubire nici macar unul nu a ajutat-o atunci cand trebuia sa salveze viata unei mici vietati?

Oare daca vom posta statusuri de suparare vom fi la fel de apreciati ca atunci cand exprimam o falsa bucurie?

Poate ca unoeri repetam atat de mult aceste concepte tocmai pentru ca nu mai suntem constienti ca putem straluci prin ceea ce suntem noi de fapt.

La ce ne folosesc toate aceste informatii pe care le-am strans in momente in care refuzam sa iesim in oras cu prietenii de dragul de a mai integra invataturile budiste sau in care nu raspuneam la telefon pentru ca eram intr-o meditatie importanta?

Cati dintre voi nu si-au blamat parintii doar pentru ca au citit in anumite carti ca acesta este primul pas spre rezolvarea relatiei cu noi insine?

Sau cati dintre voi nu si-au indepartat cunoscutii doar pentru ca nu aveau vibratia suficient de mare pentru a sta in jurul vostru?

Sau cati dintre voi nu si-au facut griji ca au anumite chakre prea putin deschise pentru a primi ceea ce Universul le ofera?

Sau cati dintre voi nu ati venit acasa plangand cand au aflat de la mari terapeuti ca nu v-ati incheiat misiunea personala fata de o situatie si e nevoie sa mai ramaneti acolo chiar daca va doare sufletul?

Nu stiu la voi cum au stat lucrurile, dar eu am trecut prin toate acestea.

Fara a blama pe nimeni si mai ales fara a ma blama pe mine, am constientizat ca in momentele in care ofeream mai multa credibilitate informatiilor pe care le primeam din exterior, de fapt, mai dadeam o bucatica din puterea personala.

Asadar, singurul lucru pe care il blamez acum este faptul ca uneori preferam sa renuntam la noi insine si la intuitia noastra care ne ghideaza in favoarea unor cuvinte rostite de altii.

Intr-adevar, asa am fost plamaditi. Sa avem nevoie unii de altii. Sa ne dorim recunoasterea celorlalti si sa ne putem baza pe ei in anumite situatii. Si e placut sa stim ca suntem apreciati. Haideti, insa, sa nu renuntam la noi…

Andreea

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

1 comentariu

  1. pgc spune:

    Am un foarte bun prieten care sufera de gelozie nefondata! Este casatorit cu o fata foarte serioasa, foarte vesela si plina de viata, dar tocmai pentru ca ea este asa, el este o fire retrasa, plina de ganduri, chinuit de gelozie si banuieli total absurde. Il cunosc foarte bine si demult si era o persoana foate blanda si calma, care isi iubeste sincer sotia, un pic cam posesiv, o idolatrizeaza, se poarta foarte frumos cu ea, dar care in prezenta altor persoane in jurul ei (indiferent de sex), isi schimba imediat atitudinea si devine exact cum l-a descris.
    Mi-am impartasit cu greutate o parte din ceea ce traieste si mi-a spus ca-i este din ce in ce mai greu, deoarece chiar si atunci cand este vesel si vivace, atunci cand vorbeste cu ea si ea nu-i raspunde la asteptari, se enerveaza foarte rau, este suparacios, uneori o jigneste si este la un pas sa fie si violent.
    Am acelasi respect si ii iubesc la fel de mult pe amandoi, dar il observ cum sufera si cred ca nu mai este mult pana cand si ea va suferi.
    Ce trebuie sa faca? Cum poate scapa de aceasta gelozie chinuitoare! Mi-a impartasit ca a mers si la psiholog si la preot si nu a reusit sa depaseasca decat in anumite momente aceasta stare!
    Ti-am fi recunoscatori amandoi cu un sfat, pentru ca tin foarte mult la el…este fratele meu!
    Multumesc!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *