Cunoastem cu totii jocul. Adevar sau provocare? Regulamentul este simplu: ne intoarcem spre cei din jurul nostru, ii privim fix, le adresam aceasta intrebare si le asteptam alegerea. Ma intreb insa ce se intampla atunci cand directionam spre noi insine dilema care inclina balanta in favoarea unul element sau altuia.
Am observat ca inca din copilarie, obisnuiam sa aleg adevarul. Mi se parea cea mai simpla si deloc solicitanta decizie. ,,La urma urmei, poate fi asa de dificil sa fii sincer?”, ma intrebam. Intre timp, o data cu trecerea anilor, primeam provocari fara sa fiu intrebata si nici macar adevarul nu mai parea sa fie atat de neclintit precum in copilarie.
Astfel, aveam toate motivele sa cred ca ,,Adevar sau provocare?” nu mai este deloc un joc pentru copii, nu mai este mult asteptata ora de conturare a ludicului, ci materia obligatorie, ora in care stam cu mainile la spate si avem un nod in gat deoarece nu avem curajul de a spune tot ce simtim.
Ma intreb acum: Adevar si provocare? Aleg adevar…poate din obisnuinta sau poate din curiozitatea de a vedea daca s-a schimbat ceva in viata mea. Insa cine isi poate da seama daca mintim sau daca spunem adevarul? La urma urmei, adevarul personal ramane adevarul unic, indiferent de context.
Dar uneori alegem in mod mai mult sau mai putin voit sa ascundem atat de bine adevarul fata de ceilalti incat simtim noi insine ca ne scapa printre degete propria autenticitate, onestitate, poate chiar originalitate. Iar apoi tot ce stim este ca vrem sa ne intoarcem la noi insine, sa ne imbratisam din nou fiinta si sa ne dam voie sa fim si atat. Ce spuneti de acest lucru? Poate ca aici adevarul alege sa se transforme in provocare…
Sau oare lucrurile ar putea fi privite si invers? Sa pendulam intre provocari pentru a gasi adevarul pe care il cautam. Dar se nasc multe intrebari o data cu acest punct de plecare: De unde stim ca acceptarea anumitor provocari ne poarta cu adevarat catre noi insine?
De unde stim care sunt provocarile carora ar trebui sa le dam startul si sa intram pe nerasuflate in jocul lor si de unde stim ce ar trebui sa evitam?
Nostalgia jocului copilariei poarta adierea incapacitatii de a controla viata specifica adultului.
Este amuzant si emotionat in acelasi timp sa privim mai mult sau mai putin ironic, mai mult sau mai putin detasati, mai mult sau mai putin vulnerabili sau impovarati jocul acesta numit viata, joc ale carui reguli se schimba incetul cu incetul, insa nu dispar in totalitate.
Va intreb acum: Adevar sau provocare? Privim cu ochii sufletului sau alegem sa infruntam cele mai vijelioase incercari? Dam la o parte ceata din ce in ce mai densa pentru a face loc claritatii adevarului sau pasim prin intuneric in incercarea de a gasi o sursa de lumina?
La un moment dat, va trebui sa alegem. Altfel, vom iesi din joc.
Si chiar daca va fi poate cel mai dificil lucru pe care il putem face, acela de a ne afirma propriul adevar care curge intr-un ocean in care adevarul fiecarei vietuitoare este exprimat conform propriului ritm de a respira viata, cu siguranta vom fi mai puternici in fata provocarilor pe care le vom intalni.
Cu siguranta ca in ciuda faptului ca vom fi ingenuncheati sau dispretuiti, ne vom putea ridica tocmai pentru ca am spus acele cuvinte izvorate din adancurile fiintei noastre, din imensitatea oceanului care astepta sa fie descoperit.
Atunci adevarul si provocarea inoata unul catre celalalt, unindu-se.