actul-de-credinta-sau-falsul-sine
Spiritualitate

Actul de credinta sau falsul sine?

actul-de-credinta-sau-falsul-sine
actul-de-credinta-sau-falsul-sine

Incep prin a spune ca nu cred decat intr-o spiritualitate practica si cat de cat verificabila. Precum un contabil la sfarsit de luna. Asa ca, atunci cand imi asum un “adevar” despre credinta, normal si sincer ar fi sa il traiesc si sa il transmit intocmai, ca un exemplu propriu.

Una din cele mai amuzante lectii despre acest lucru mi s-a petrecut acum un an sau doi, cand imi propusesem sa merg cu sotul meu la un mare centru acvatic din Brasov pentru inot, miscare, aer curat.

M-am uitat putin inainte pe internet sa vad bazinul mare si cam ce puteam gasi pe acolo. Intr-o prima faza mi-a sarit in atentie trambulina de 5 m de pe care am afirmat in fata tovarasului meu de drum ca pot sari si ca nu imi este frica deloc. Cum ajung acolo, ma urc si sar! Simteam foarte clar ca pot sa fac asta. Am afirmat acest lucru in mod liber, fara sa ma provoace nimeni. Cel putin nimeni din afara mea.

Am pornit spre Brasov si am ajuns in sfarsit si la acel bazin.

Simteam cum totul decurgea, interior, exact cum imi povestisem eu singura de acasa! Si mi-am zis sa ma duc la prima trambulina de 1 m si sa sar ca sa fac incalzirea si nu cumva sa fac vreun soc termic (saracuta de mine) atunci cand voi sari de la 5 m.

Am sarit de cateva ori …

Toate bune si frumoase, minunate.

Propun sa mergem sa sarim amandoi de sus dar sotul meu propune ca totusi sa mergem prima data la 3 m si sa sarim.Zic, “ok”! Am ajuns pe platforma ferm convinsa sa sar fara sa clipesc, eram atat de sigura pe mine incat as fi ras daca mi-ai fi spus ca nu o sa apuc sa imi vad visul cu ochii..ba chiar mai jalnic.

Ajunsi sus, sotul meu spune:”stai putin sa ne obisnuim”, moment in care tot tiparul meu de putere a fost facut praf. De ce trebuia sa ma obisnuiesc? Exista vreun pericol pe care nu il prevazusem? Sa ma gandesc mai mult inainte? Daca pana si el spune ca e nevoie sa ne obisnuim inseamna ca asa trebuie si ca eu as fi sarit ca o inconstienta. Si dupa ce zaboveste doua/trei moment chiar sare. Ce fain fusese… de el, dar nu si pentru mine. Eu inca stateam sus pe platforma privind in gol in albastrul ametitor al apei si am coborat apoi cu coada intre picioare prin fix locul prin care urcasem.

Cum poti afirma ca poti ceva si totusi sa existe o atat de mare prapastie intre imaginea care crezi ca esti si ceea ce esti cu adevarat?

Ca o paranteza, in fiecare concediu facusem ceva mai inedit si cat de cat indraznet: snorkeling fara nici o masura de siguranta la distante foarte mari de plaja, caderea libera cu 4G din turnul de 104 m din Port Aventura, datul in leaganul urias din Prater-Viena, cand aveam impresia cu o sar pe varful cladirilor, etc.

In fine … revenim.

A urmat o zi de procese de constiinta silentioase,de intrebari legate de credinta in Dumnezeu, iar seara mi-am dorit sa citesc din cartea pe care o aveam la mine. Scria atat de dragut si delicat despre cat de puternici suntem noi, despre cat de multe putem face daca credem, ca nimic nu e mai simplu decat sa faci ceea ce ti-ai propus … incat mi s-a facut greata si mi-am dat seama ca eu nu o sa mai pot citi o astfel de carte niciodata. Adica, la un moment dat, daca m-ai fi intrebat daca citesc ceva, ti-as fi spus ca rasfoiesc si eu o carte sa vad ce prostii mai scrie prin ea. Ca nu puteam sa mai zic altceva.

Era atat de evident ca citirea acelor randuri se facea in modul cel mai ipocrit incat aveam starea ca eu sunt o holograma care se uita intr-o alta holograma de hartie…Nu pot descrie exact starea de minciuna in care ma aflam, dar era ceva mai fara sens si mai penibil decat orice facusem vreodata pana atunci.

M-am intrebat arzator:”Cum sa o dreg?” , chiar nu vreau sa fiu o ipocrita. N-as mai fi pus un singur deget pe vreo carte vreodata. Si raspunsul din interior a venit astfel: “Mai poti sa iesi din asta, doar pe scari in sus, mergi drept pe platforma de sarit de 3 m, sari si prin apa, hopa sus afara din bazin si apoi pe usa catre … directia oriunde vrei tu”. Altfel nu se putea.

Ma simteam ca intr-o menghina, era ceva care spunea “Nu poti sari” si altceva si mai puternic care imi urla raspicat ca: “Te vei duce si vei sari si in cateva secunde toata drama va lua sfarsit si punct”.Calea cea mai scurta. Daca ai incredere!

“Ok, maine merg si sar, orice ar fi!”

A doua zi am mers iar la acelasi centru, iar pe finalul celor doua ore platite, trebuia sa impachetam si sa plecam. (E evident ca nu m-am grabit cu “triplusalt”). Si am zis “stai putin asa, ca eu ma duc sa sar”.

Bine, sa zicem ca nu ar fi fost nicio problema.. teoretic. Dar puteam sa raman in actul de umilinta inca de la inceput si sa admit sincer ca nu sunt in stare sau ca nu stiu daca pot si nu sa ma dau mare si sa fac parada ca voi sari tocmai de sus.
Pentru unii o sa vi se para putin 3 m, altii o sa spuneti ca nu v-ati arunca niciodata de sus in apa. Poate e interesant de stiut ca desi saritura se produce de pe platforma de la 3 m, totusi, capul, sare de la 3 + 1, 64 cat am eu inaltime?…. Ma pufneste si rasul.. Acesta fusese un detaliu pe care mintea mea l-a notat.

In fine, cu inima pompand puternic, cu ceva invizibil si extreme de puternic care ma mana pe scari (impotriva vointei mele) din spate, ma indreptam catre locul cu pricina de parca mergeam spre esafod.

Ajunsa sus simteam aceeasi menghina de DA + NU. A fost lamentabil, l-am rugat pe sotul meu sa stea langa marginea piscinei .… sa ce?!!! S-a pus acolo.

Intre timp am mai negociat cu cineva din acelasi loc sa sara el primul (si el era usor intimidat) si ..culmea culmilor, s-a fofilat de cateva ori si a sarit!

Si pentru ca scarile de intoarcere nu mai erau o optiune m-am pravalit umilita in apa, de la 3 m aceia, jalnic, cu “nu” si “da” in acelasi timp, ca si cum m-a luat cineva si m-a aruncat ca pe o carpa ..”hai odata, sari!!!” Rad de fiecare daca cand imi aduc aminte.

Dupa ce am vazut care e treaba cu acel “impresionant” act, am mai sarit odata ca sa intaresc patternul si am plecat multumita de mine… acasa. Deci din acest motiv mai pot sa citesc eu astazi ceva spiritual sau mai pot sa pretind ca am habar, cat de cat de vreo constientizare….:).

Finalul e ca ajunsa acasa, primesc un telefon de la o prietena, o fetita cam de 48 kg, blonduta, draguta si foarte ambitioasa, care imi spune ca si ea fost acolo la bazin, in aceeasi zi si ca s-a urcat fix la 5 m (n-a trecut pe la 3 decat dupa) si fara sa ezite a sarit, trecand pe langa doi barbati care se indemnau unul pe altul (ca in cazul subsemnatei) care sa sara primul. Am ramas fericita cu rezultatul meu.

Din acest motiv sustin, ca un psiholog poate consilia un om care vrea sa sara cu parasuta numai dupa ce el insusi a avut acea experienta, un om poate da un sfat numai dupa ce el insusi are trairea si orice om poate judeca numai dupa ce s-a pus cu adevarat in pielea celui pe care il judeca. Restul tine de folclor mistic si chiar daca uneori functioneaza, totusi nu are aceeasi forta.

Mi-aduc aminte de atitudinea lui Gandhi cand a fost rugat de o mama sa ii povatuiasca copilul sa nu mai manance zahar si acest mare suflet, la randul lui, i-a rugat pe mama si copil sa revina dupa o saptamana. Abia dupa acest ragaz a putut Ghandi sa il roage pe copil sa nu mai consume dulciuri.Ragaz in care s-a lasat el insusi de consumul de zahar si el insusi trecuse proba.

Sau …. zicala:”Vrei sa fii un vindecator? Vindeca-te tu mai intai!” (eu ma recunosc in profilul de salvator).

Si exemplele pot continua cu momentul marturisirii de credinta a Sfantului Apostol Petru la Cina cea de taina, cand si-a exprimat iubirea si devotamentul fata de Iisus, dar real, rezultatul, a fost cu totul altul si e doar o parere a mea, ca moartea acestui sfant apostol, asa cum s-a petrecut ea, a fost singura posibilitate admisa (echivalenta) de iesire demna din viata, singurul act prin care putea rascumpara trecutul si vindeca echitabil falsa credinta initiala.

Suntem datori sa incorporam in noi adevarurile in care spunem ca nadajduim si alta cale nu exista.

Articol scris de Nicoleta, utilizator www.aimee.ro

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *