Oare intelegem cu adevarat semnificatiile cuvantului “acceptare”?
Am gasit referitor la acest subiect doua fragmente din doua carti de suflet : “Intimitatea-increderea in sine si in celalalt” Osho, Pro Editura si Tipografie si “Scrisori din cer”, Gloria Wendroff, Editura For You.
Primul fragment de refera la acceptarea de sine si la evolutie spirituala, pentru ca totul porneste de la propria persoana si se indreapta catre ceilalti:
” Daca te accepti pe tine, incepi sa accepti totul.
Daca te respingi, respingi universul, respingi existenta. Daca te accepti, accepti existenta; atunci nu mai ai nimic de facut decat sa sarbatoresti. Atunci nu te mai plangi de nimic, nu mai pizmuiesti pe nimeni, te simti recunoscator. Atunci viata e buna si moartea e buna, atunci bucuria e buna si tristetea e buna, atunci e bine sa fii cu persoana iubita si e bine sa fii si singur. Atunci tot ce se intampla e bine, pentru ca se intampla din intreg. Dar de secole intregi omul este conditionat sa nu accepte.
Toate culturile din lume otravesc mintea omului, pentru ca toate se bazeaza pe o singura idee: ideea de imbunatatire, de perfectionare. Ele toate creeaza in om o stare de neliniste – o stare de tensiune intre ceea ce este omul si ceea ce ar trebui sa fie. Orice „ar trebui” creeaza neliniste.Daca exista un ideal care trebuie infaptuit, cum sa fii in largul tau? Cum sa te simti acasa? Nu poti trai nimic total, pentru ca mintea se gandeste la viitor. Iar acel viitor nu vine, nu poate sa vina, pentru ca insasi natura dorintei il face imposibil – cand vine, iti imaginezi alte lucruri, iti doresti alte lucruri. Intotdeauna iti imaginezi o stare de lucruri mai buna. Si astfel esti vesnic nelinistit, incordat, ingrijorat. Asa traieste omenirea de secole intregi.
Dar ia aminte, nu spun ca imbunatatirea nu se petrece, ci ca nu te poti imbunatati singur.Cand nu mai cauti sa te imbunatatesti, te imbunatateste viata. In acea stare de relaxare, in acea stare de acceptare, viata incepe sa te mangaie, viata incepe sa curga prin tine. Si cand nu te mai plangi de nimic, cand in tine nu mai exista pizma, infloresti. Asa ca vreau sa-ti spun urmatorul lucru: accepta-te asa cum esti. Este cel mai greu lucru din lume, intrucat intra in conflict cu educatia ta. De la inceput ti s-a spus cum ar trebui sa fii. Nimeni nu ti-a spus ca esti bun asa cum esti, toti ti-au introdus in minte diverse programe. Invatatura mea e simpla: Nu amana viata. Nu astepta ziua de maine, ea nu vine niciodata. Traieste astazi !”
Apoi, fragmentul din cartea “Scrisori din cer” vine sa completeze perfect intregul tablou, referindu-se la relatia de acceptare pe care ar trebui sa o avem cu ceilalti:
„ Fiti bucurosi pentru varietatea de imperfectiuni din care este creata lumea.
Fiti fericiti pentru existenta a ceea ce vi se opune.
Fiti fericiti pentru toti aceia care sunt mai putin perfecti decat voi, caci ei ocupa un loc diferit in lume. Poate ca locul lor este de a va evidentia pe voi, care trebuie sa rezolvati ceva din interiorul vostru.
Doar nu acuzati o magnolie pentru ca are alte flori decat cele ale unui mar. Nu dojeniti narcisele pentru ca sunt diferite de trandafiri. Exista loc pentru toata lumea. Si toti cei care vad asta sunt privilegiati.
Un singur lucru nu se incadreaza in rolul vostru si anume sa fiti cel care il corecteaza pe celalalt, care il face mai bun. Nu i-am dat nimanui acest rol. Nu exista nimeni caruia i l-as da. Dezaprobarea este inainte-mergatoare dorintei de a corecta. Numai iubirea este cea care duce la schimbare.”
