violenta domestica invatata uitata prevenita
Psihologie practica

Violenta domestica – invatata, uitata, prevenita

 

violenta domestica invatata uitata prevenita
violenta domestica invatata uitata prevenita

Violenta domestica asterne tacere in randul victimelor sale. O tacere atat de apasatoare si sumbra incat persoanele abuzate uita ca glasul lor poate cere ajutor.

Violenta domestica este mai mult decat un subiect sensibil. Din pacate, pentru anumite persoane, ea a devenit un stil de viata, o arma sfidatoare care determina victimele sa nu se mai opuna.

In filmuletul de mai jos, Esta Soler aduce o raza de lumina in bezna provocata de aceasta realitate neglijata, nedorita sau poate uitata:

“As vrea sa va imaginati revelatia de care au avut parte femeile care erau victime ale violentei domestice in anii ’80. Ele ajungeau in camera de urgenta, iar politia suatinea ca tocmai avusese loc “o cearta intre indragostiti”.

Ceea ce vedeam in fata mea era o femeie care fusese lovita. Vedeam un nas rupt, o coasta fracturata sau ochii vineti. Fiind activista, luam Polaroidul si fotografiam femeia, asteptam 90 de secunde, dupa care ii dadeam fotografia. Astfel, ea avea in mana dovada ca trebuia sa se prezinte in sala de judecata. Ajutam ca lucrurile invizibile sa devina vizibile.

Fac acest lucru de 30 de ani. Sunt parte a unei miscari scoiale care militeaza pentru oprirea violentei domestice impotriva femeii si a copiilor. Si in tot acesti ani am avut convingerea ferma ca violenta domestica nu este inevitabila, ci este invatata, iar daca este invatata, atunci ea poate fi “uitata” si poate fi prevenita. (Aplauze)

De ce cred acest lucru? Pentru ca este adevarat. Este perfect adevarat. Intre 1993 si 2010, violenta domestica in randul femeilor din Statele Unite a scazut cu 64%, iar aceasta este o veste buna. (Aplauze).

64%. Dar oare cum am ajuns acolo? Ochii nostri au fost perfect deschisi. Acum 30 de ani, femeile erau batute, urmarite sau violate si nimeni nu vorbea despre asta. Atunci nu exista dreptate. Iar ca activist, acest lucru imi displacea profund.

Asa ca primul lucru pe care l-am facut a fost sa cream “o retea” a mai multor femei care adaposteau victimele pentru a fi in siguranta. Si stiti ce am mai facut? Am facut tot ce am putut pentru a strange fonduri, iar la un moment dat, am spus: este timpul sa cerem ajutorul asociatiilor guvernamentale pentru aceste servicii care salveaza vietile oamenilor. Am dreptate? (Aplauze)

Asadar, pasul al doilea era constientizarea faptului ca legea trebuie schimbata. Asa ca am mers la Washington. Imi amintesc cu paseam in holurile U.S. Capitol pe vremea cand aveam 30 de ani. Viata mea avea un scop si nu-mi puteam imagina ca cineva va putea provoca vreodata legislatia.

Probabil ca eram foarte naiva, insa auzisem de un membru al Congresului care avea o cu totul alta parere. Stiti cum a numit el acea lege? A numit-o Bataia de Joc a Casatoriei. Doamnelor si domnilor, acestea se intamplau in 1984 in Statele Unite ale Americii, iar eu imi doresc sa fi avut Twitter la vremea aceea. (Rasete).

10 ani mai tarziu, dupa foarte multa munca, am creat Legea Impotriva Violentei Domestice asupra Femeilor, o lege care a salvat multe vieti. (Aplauze). Va multumesc. Am fost atat de mandra sa fiu parte a acelei munci, sa vad cum legea se schimba si sa ofer milioane de dolari comunitatilor locale.

Si stiti ce am mai facut? Am adunat informatii. Si trebuie sa va spun, sunt innebunita dupa adunarea informatiilor. Motivul pentru care am facut acest lucru este ca in cazul in care cheltuiam un dolar pe un program care nu functiona, ar fi trebuit sa schimbam planul.

Si as dori sa mai mentionez un lucru: Nu vom rezolva aceasta problema legata de violenta domestica prin a construi mai multe inchisori sau mai multe adaposturi. Aici vorbim despre imputernicirea femeii, despre vindecarea copiilor care au fost raniti si despre prevenirea acestor dezastre.

Asadar, pasul 3 al acestei calatorii despre violenta domestica este urmatorul: daca dorim sa facem un progres, va trebui sa dam volumul mai tare, sa crestem vizibilitatea acestor probleme si sa implicam publicul in rezolvarea lor.

Asadar, pastrand aceste premise in minte, am fost la Consiliul de Publicitate si l-am rugat sa ne ajute sa construim o campanie de educare.

Asa ca aruncat o privire asupra Canadei, Australiei, Braziliei si anumitor parti din Africa si am creat prima campanie nationala de educare a publicului numita Nu exista scuze pentru violenta domestica. Priviti una dintre reclamele noastre.

(Video)

<<Barbatul: Unde este cina?

Femeia: Am crezut ca vii acasa cu doua ore mai devreme, asa ca am pus totul deoparte…

Barbatul: Ce e asta? Pizza.

Femeia: Daca m-ai fi sunat, as fi stiut…

Barbatul: Cina? Pizza e cina?

Femeia: Iubitule, te rog, nu mai fa galagie. Te rog – da-mi drumul.

Barbatul: Du-te in bucatarie!

Femeia: Nu! Ajutor!

Barbatul: Vrei sa vezi ce inseamna sa te doara? (Loveste femeia) Asta doare! Asta doare! >>

Pe parcursul desfasurarii acestei campanii, O. J. Simpson a fost arestat pentru ca le-a ucis pe sotia sa si pe prietena acesteia. Am invatat ca violenta domestica avea o istorie lunga in spate. Acesta a fost momentul in care media si-a intors fata spre noi.

Povestea despre violenta domestica din ultimele pagini ale unui ziar treceau acum in primele pagini ale acestuia. Pentru prima data, femeile incepeau sa-si spuna povestile. Toate miscarile au in centrul lor momente, iar noi am reusit sa gasim aceste momente. Si dati-mi voie sa pun toata aceasta discutie intr-un context.

Aveti idee cate articole existau despre violenta domestica in The New York Times pana in 1980? Va spun eu: 158. Iar in zilele noastre, sunt peste 7000. Ceea ce inseamna ca am facut cu adevarat o diferenta.

Insa ne lipsea in continuare un element important.

Asadar, pasul 4 era sa implicam si barbatii in aceasta situatie.

Voturile nationale ne aratau ca barbatii nu se simteau inclusi in aceasta miscare, asa ca ne-am intrebat: ar trebui sa-i includem si pe ei? Cum putem convinge un barbat sa vorbeasca despre violenta domestica impotriva femeii si a copiilor?

Iar un prieten m-a luat deoparte si mi-a spus: “Vrei ca barbatii sa vorbeasca despre violenta domestica impotriva femeilor si a fetelor. Barbatii nu vorbesc.” (Rasete).

Le cer scuze barbatilor din sala. Stiu ca vorbiti. Insa el a continuat: ” Dar stii ce fac ei? Ei vorbesc cu copiii lor. Ei vorbesc cu copii lor din perspectiva parintilor.”

Si asta am facut. Ne-am intalnit cu mai multi barbati si am construit un program. Si am avut parte de un program care a ramas in sufletul meu pentru totdeauna in care un antrenor de baschet vorbeau cu mai multi ateleti despre viata. Si vorbea despre importanta schimbarii copilului in adult si despre instrumentele de care acesta are nevoie pentru a crea o relatie sanatoasa.

Apoi brusc a inchis camera si a vazut-o pe fiica sa pe care a strigat-o: “Michaela, vino aici”. Ea avea 8 ani si era destul de timida, dar a venit pana la urma. “Stai langa mine”, i-a spus el. I-a dat o imbratisare mare, dupa care a spus: “Oamenii ma intreaba de ce practic aceasta meserie. Fac asta pentru ca sunt tatal ei si pentru ca nu vreau sa o raneasca cineva vreodata.”

Si ca parinte imi dau seama ca se intampla foarte multe abuzuri despre care nu vorbeste nimeni. Trebuie sa facem o treaba buna pentru copiii nostri. Trebuie. (Aplauze).

A trecut multa vreme de la primul Polaroid. Intre timp, tehnologia ne-a devenit prietena. Tot ce tine de Social Media (de la Facebook si Twitter la Google si Youtube) ne ajuta sa ne organizam si sa ne rostim povestea intr-o modalitate puternica. Asa ca ii aplaud pe toti cei care au creat aceste aplicatii. Serios, va aplaud! (Aplauze).

Sunt fiica unui om care a facut parte dintr-un singur club in viata sa, Clubul Optimistilor. Pe acesta nu-l poti inventa. Spiritul lui si optimismul lui sunt inscrise in AND-ul meu. Fac acest lucru de 30 de ani si am incredere, mai mult ca niciodata, in capacitatea omului de a se schimba.

Cred cu tarie ca violenta domestica nu ar trebui sa fie o parte inclusa in conditia umana. Si va cer sa ramanem uniti pentru a crea un viitor fara violenta domestica impotriva femeilor, fetelor, barbatilor sau baietilor de pretudindeni.

Va multumesc foarte mult.

(Aplauze).

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *