Responsabilitatea emotionala si asumarea proiectiilor (partea a II-a)

In continuarea articolului de saptamana trecuta, va propunem cativa pasi pe care ii puteti lua in considerare in procesul de asumare a responsabilitatii emotionale si a proiectiilor pe care le facem.

Pentru ca exemplele sunt foarte graitoare, va propunem o demonstratie practica a modului in care functioneaza o proiectie si mecanismul din spatele ei.

“Sa presupunem ca o fata, Maria, care are obiceiul de a veni mult mai devreme la intalniri are o intalnire la un restaurant cu un baiat, George, care intarzie intotdeauna. Ora este stabilita pentru 7:30 pm. Maria soseste la 7:15 and si se aseaza la masa. Ceasul se face 7:30, apoi 7:45, apoi 8 pm. Devine agitata si i se face foame. Pana cand vine George, la 8:20, Maria deja are mintea plina de judecati si proiectii.

Pe la opt fara un sfert isi propune ca, atunci cand va veni George, sa lase deoparte furia si sa-si arboreze un zambet larg pe fata. La urma urmelor, il place mult de el si de-abia asteapta sa-l cunoasca mai bine. Pana cand soseste baiatul insa, principala ei rana, aceea de a se simti neimportanta si neglijata, a fost declansata mult prea mult pentru a mai putea fi suprimata. Maria nu mai este un adult de 35 de ani. Este o fetita de 4 ani, ignorata de parintii ei si niciodata apreciata pe deplin.

Imediat ce baiatul se aseaza si incearca sa-i explice de ce a intarziat, fata ii arunca o replica taioasa, spunandu-i ca e nerespectuos si dezorganizat. Rana ei a fost imediat acoperita cu furie si autoaparare.

Este mult prea agitata ca sa poata sa-l asculte pe George si sa accepte responsabilitatea pentru propriile sentimente. Isi ia geanta si iese din restaurant. Acum, peste uriasa rana “Nu sunt suficient de buna”, a adaugat un alt strat de autojudecare, pe care o simtim atunci cand nu ne asumam responsabilitatea pentru propria experienta.

Apoi, este confuzata de intensitatea propriului raspuns. Oscileaza intre a-l judeca pe el si a se judeca pe sine. Niciunul dintre ei nu se simte bine si nu stie cum sa-si opreasca gandurile care se indreapta intr-o directie negativa. Maria se simte fara putere, vulnerabila si mica.”

De ce avem nevoie ca sa ne vindecam

In acest exemplu, personajul feminin are nevoie sa isi constientizeze proiectia pe care a facut-o si sa-si asume responsabilitatea pentru rusinea si lipsa de putere pe care o simte. Apoi, urmatorul pas este sa priveasca cu dragoste catre rana care a fost mascata prin proiectia ei asupra lui George. Maria are nevoie si sa se iubeasca pe sine, sa inteleaga, sa accepte si sa priveasca cu compasiune catre aspectele ranite din ea insasi care au reactionat astfel in aceasta situatie.

Are nevoie sa vada si sa accepte ceea ce, din cauza ranii interioare adanci, ar fi iesit cu siguranta la suprafata altadata. Pe masura ce va accepta responsabilitatea personala pentru propriile sentimente, dragostea neconditionata va invalui rana. Daca are puterea sa ramana in acest proces, va intelege ca nu a fost o victima in aceasta situatie. Aceasta realizare ii va oferi inapoi puterea personala. Va vedea ca are alegeri.

De exemplu, ar fi putut sa paraseasca restaurantul in orice moment pentru a se onora si a avea grija de sine insasi. Dupa ce trece prin acest proces de asumare a responsabilitatii, va fi capabila sa il sune pe George, sa fie sincera cu el si sa se scuze pentru ca l-a atacat. Va putea sa faca asta fara sa proiecteze adjective de tipul “bun”sau “rau” asupra ei sau asupra lui George.

Incheierea jocului “de-a vinovatii” prin asumarea responsabilitatii personale pentru vindecarea noastra emotionala

Pasul 1.Observa judecatile pe care le proiectezi asupra celuilalt

Intreaba-te: Cum il judec eu pe acest baiat care a intarziat?

Cand incepi acest proces de responsabilitate personala, nu te cenzura incercand sa fii dragut. Fii sincer referitor la cum il percepi pe celalalt. Da-ti permisiunea sa lasi sa iasa tot la suprafata. De exemplu, ai putea spune:

“Este chiar nesimtit. Nici macar nu a sunat sa spuna ca intarzie. Cred ca e si dezorganizat daca nu a fost in stare sa vina la timp. “

Pasul 2. Iarta-te pe tine pentru ca ai judecat.

Fiecare om are propriul set de judecati pe care le proiecteaza in exterior. Nu stiu daca este omeneste posibil sa le facem sa dispara in intregime, din moment ce toate judecatile despre ceilalti sunt judecati despre noi insine, in zonele in care am fost raniti cand eram copii.

Pentru a invata sa aplicam responsabilitatea emotionala, scopul nostru nu este sa indepartam judecatile. Nu putem face asta pana cand nu facem munca de vindecare in noi insine a ranii pe care o acoperim. Scopul nostru este sa aducem constientizare in judecatile si proiectiile noastre. Asa incepe procesul de vindecare. Cand te surprinzi ca judeci si proiectezi, nu te condamna. Daca respiri, inseamna ca judeci. Acorda iubire partii din tine care judeca.

Pasul 3. Realizeaza faptul ca toate judecatile sunt subiective

Daca 5 femei diferite ar fi trecut prin aceeasi experienta ca Maria, fiecare ar fi avut o experienta diferita. O alta femeie poate nu s-ar fi suparat deloc, sau poate s-ar fi tinut ocupata vorbind cu chelnerii si nebagand in seama ceasul. Alta poate l-ar fi privit intr-o lumina buna, ca pe un om foarte ocupat. Celelalte trei ar fi avut propria experienta, in functie de ranile si asteptarile lor inconstiente. Niciuna din aceste variante nu reprezinta adevarul pur. Sunt pur si simplu perspective. Tindem sa vedem ceea ce suntem pregatiti sa vedem, pe baza propriilor rani si a amprentelor pe care le caram in campurile noastre energetice si care ne coloreaza lentilele prin care privim.

Pasul 4. Asuma-ti responsabilitatea pentru proiectie, realizand ca este despre tine, nu despre celalalt. Elibereaza-l pe celalalt din carligul proiectiei tale.

Poate ca vei spune:
“Ce vrei sa spui? Fata a venit la timp. S-a organizat bine si a respectat timpul lui. Cum se poate ca parerea fetei despre baiat, cum ca e dezorganizat si nerespectuos , sa fie despre ea, cand ea este clar la polul opus?”

Dorind sincer sa-si vindece aceasta parte din ea insasi si sa-si asume responsabilitatea pentru propriile sentimente, fata se intreaba:

Ce nu-mi place la George?
Ce este atat de enervant la el?
De ce persoana din copilarie imi aminteste?
Cum ma judec pe mine in felul in care il judec pe el?
Imi aminteste el de o parte din mine pe care nu o accept?
Mi-a fost rusine vreodata ca am facut ceva asemanantor cu ce a facut el?

Adresandu-si aceste intrebari in interior, poate face loc raspunsului incepe sa apara in imagini, sentimente, sau senzatii corporale.

Se poate percepe pe sine ca pe o fetita mica in scoala, disperata sa-si termine temele, si nu doar sa le termine, ci sa le faca perfect. De ce? Pentru ca singurul loc in care primea feedback pozitiv cand era copil era la scoala, de la profesorii pe care i-a avut. Aceste daruri de atentie si dragoste au creat in ea dorinta de a face orice pentru a castiga acel gen de recunoastere. Erau oaze de iubire in copilaria ei dureroasa.

Fata incepe sa vada cum a intrat in tiparul de a incerca sa faca totul perfect, in speranta ca familia ei va observa si ca le va castiga si lor dragostea.

Tanara fata a incercat din greu in speranta ca intr-o zi va putea fi perfecta si va putea sa merite dragoste. A inceput sa se judece de fiecare data cand nu facea ceva perfect.

Ca adult, in momentul in care decide sa-si asume responsabilitatea pentru ceea ce simte si isi pune cateva intrebari, gaseste  in interior o fetita terorizata care incearca sa faca totul perfect pentru ca este infometata de dragoste si validare.

Pe masura ce isi constientizeaza acest aspect, simte cum locul tensionat din corp se eliberaza. Simte un val de caldura si dragoste pentru aceasta fetita care a trait mult timp inauntrul ei, cu durerea ei. Devine constienta ca nu se judeca doar pe sine pentru ca nu e perfecta, ci ii judeca si pe ceilalti, ale caror actiuni nu se incadreaza in tiparul perfectiunii.

Asumandu-si in continuare responsabilitatea, realizeaza ca atunci cand se simte nebagata in seama, se simte nerespectata si neimportanta. Mentinandu-si starea de constientizare, simte din nou tensiunea din piept. Un intreg caleidoscop de imagini si sentimente isi fac aparitia: experiente cu familia in care s-a simtit neimportanta, neauzita, nevazuta, nerespectata, neacceptata pentru ceea ce este.

Purtand cu ea aceasta energie de a se simti neimportanta, a atras in viata ei situatii care au reflectat aceasta dinamica, precum scena din restaurant. Experienta ei a fost cu adevarat dureroasa, pentru ca a scos la iveala cateva straturi ale propriei dureri care au existat cu mult inainte ca George sa intre in peisaj.

Traim cu adevarat intr-o lume de oglinzi. A ne asuma responsabilitatea pentru a vindeca este un proces foarte puternic. Uneori, este foarte dureros. Insa, nu este nici pe departe la fel de dureros ca a continua vechiul obicei al proiectiei, ca a ne afunda si mai mult in rusine si a perpetua relatiile dureroase din viata noastra. A privi in fata durerea ranii este singurul mod de a vindeca jocul de-a vinovatii.

Pasul 5. Realizeaza ca judecata ta despre tine nu este adevarata, la fel cum nu este adevarata nici judecata despre celalalta persoana.

Perceptiile negative despre noi insine s-au nascut atunci cand eram copii, din energia ranilor nevindecate ale celor dragi proiectate asupra noastra. Chiar daca ti se pare ca ai avut o copilarie grozava si nu-ti aduci aminte nicio trauma, e posibil sa fi preluat idei negative despre tine din copilarie.

Pasul 6. Simte adevarata frica  care sta in spatele judecatii de sine.

Cand practicam responsabilitatea personala, descoperim ca proiectia este un mecanism de negare. Ne mentine focalizati inspre exterior, intr-o incercare inconstienta de a evita sa simtim intensitatea propriei rani. Pentru a fi stapani pe proiectiile noastre si pentru a vindeca ranile din spatele lor, trebuie sa fim dispusi sa recunoastem si sa ne asumam propria frica.

Desi ne-am obisnuit sa credem ca frica este un lucru de care trebuie sa scapam, de fapt ea nu este un lucru. Frica este absenta a ceva: absenta dragostei, un steag rosu care ne spune: “Trebuie sa aduci niste dragoste aici, si asta chiar acum.”
Pentru a-i oferi iubire fricii noastre, e nevoie sa o descoperim si sa ii dam voie sa existe.

Dupa ce am facut pasi spre responsabilitatea personala, incepem sa recunoastem modurile in care ii judecam pe ceilalti.

Pentru a gasi frica din spatele proiectiei, va oferim cateva intrebari:

Cum ar fi daca nu as fi perfect?
Cum este cand fac greseli? Cum ma simt?
De ce sunt furios?
De ce simt nevoia sa ma apar?
De ce mi-e frica?Care este sursa originala a acestei frici?
In situatia asta, de ce ma simt vinovat si de ce mi-e rusine?

Pe masura ce Maria isi asuma responsabilitatea persoanala si se intreaba de ce ii este frica cu adevarat, simte teroarea de a fi lasata singura atunci cand greseste. Apoi priveste in sufletul sau si mai adanc si simte ca nu va putea fi iubita daca nu gaseste o cale sa fie perfecta, pentru ca nu este demna de iubit si este rea. Aceasta judecata de sine o tine agatata in incercarea compulsiva de a face intotdeauna totul perfect.

Acum am ajuns la rana profunda. Suntem in locul adevarului. Suntem in inima copilului ranite din noi insine. Aceasta fiinta ranita se afla la radacina a ceea ce se intampla, ceea ce inseamna ca aici se afla si locul de putere si de vindecare. La acest nivel nu mai avem de-a face cu simptomele sau efectele problemei. Aici suntem in insasi cauza si radacina problemei. Acum suntem pregatiti sa oferim dragoste acestei parti din noi insine.

Cand incetam sa ne mai fie frica de frica noastra, cand ne intoarcem cu fata spre ea si nu cu spatele la ea, incepem sa ne simtim confortabili cu ea. Si pe masura ce ne simtim mai confortabili, acceptam si ne iubim pe noi insine mai mult. Frica isi pierde puterea asupra noastra. Incepem sa intelegem ca putem functiona chiar bine, cu aceasta frica ca un companion ocazional.

Pasul 7. Acorda iubire, compasiune, intelegere si iertare copilului ranit din interior.

Ce au nevoie sa stie toti copii pentru a fi echipati pentru o viata sanatoasa si fericita? Au nevoie sa stie ca sunt importanti, valorosi si ca sunt iubiti exact asa cum sunt.

Nu conteaza cati ani ai, nu e niciodata prea tarziu sa-ti asumi responsabilitatea si sa-ti acorzi tie insuti aceasta iubire. Copilul inca traieste in tine. Si are nevoie sa auda de la tine ca este iubit, si pentru multi dintre noi, are nevoie sa auda asta zilnic. Este timpul sa aducem iubire si iertare acestui copil ranit din noi. E timpul sa-i spunem adevarul:

Te vad asa cum esti.
Te iubesc asa cum esti.
Nu esti rau. Nu ai facut nimic rau.
Sunt aici cu tine.
Poti fi exact asa cum esti. Esti minunat exact asa cum esti.
Voi fi aici cu tine si te voi iubi.
Este in regula sa simti totul asa cum simti.
Te vad si te inteleg. Toate sentimentele tale exista pentru un motiv. Nu esti in neregula daca le simti.
Ai fost ranit. Vad asta si sunt aici sa te iubesc. Voi sta cu tine si te voi iubi.

Acest pas aduce o vindecare magica, daca putem privi la aceasta parte din noi insine prin ochii compasiunii. Incepem sa vedem copilul din noi si sa raspundem in felul in care am raspunde daca am vedea un copil ranit: i-am oferi dragoste.

Pasul 8.Multumeste celeilalte persoane pentru ca ti-a evidentiat propria rana astfel incat sa te poti vindeca.

Pentru a accepta pe deplin propria responsabilitate pentru vindecare, este important sa fim recunoscatori pentru sansa la vindecare pe care am primit-o prin cei din jurul nostru.

Ai rabdare cu tine

Adu-ti aminte ca atunci cand incepi sa practici responsabilitatea personala pentru ceea ce simti, incepi sa desfaci, ca pe un ghem, o viata intreaga de conditionari. Vei face greseli. Este normal. Este un proces de o viata.

Darul acestei practici
Cand practicam responsabilitatea personala, incepem sa:
• intelegem ca toti suntem egali
• devenim constienti si eliberam ranile din copilarie
• eliberam forta vitala pentru creativitate, bucurie, stare de bine si dragoste
• ne redescoperim dragostea din strafundul fiintei noastre
• avem incredere ca aceasta dragoste este mai mare decat orice rana pe care am putea-o descoperi in noi

Nu ne putem vindeca pana nu ne asumam responsabilitatea personala. Desi este un proces inconfortabil si dureros, este mult mai confortabil decat a continua sa ne suprimam ranile emotionale si sa induram haosul pe care ranile noastre l-au creat in viata noastra.