Astazi vom vorbi, ca o continuare a articolului Trauma si scindarea sufletului, despre mecanisme de supravietuire, in care foarte multi oameni isi petrec in mod inconstient aproape toata viata.
Ne aducem aminte din articolul precedent ca, dupa o experienta traumatizanta, presupunand ca persoana supravietuieste, intervine procesul de scindare a sufletului. Sufletul, in forma sa de dinainte de trauma, se scindeaza. O parte a sufletului este tinuta cat mai departe de situatia traumatica: este partea sanatoasa a sufletului nostru. Alta parte, care a inregistrat experienta traumei este partea traumatizata.
Si o alta parte, imaginea in oglinda a partii traumatizate, preocupata cu depasirea experientei traumatice este partea supravietuitoare a sufletului. Fiindu-le frica sa se reconecteze cu traumele suferite in viata lor, oamenii care au suferit scindari ale sufletului incearca sa se protejeze de ideea ca problemele pe care le experimenteaza in viata lor sunt rezultatul traumelor suferite de-a lungul vietii.
Astfel se dezvolta strategiile de supravietuire. Oamenii cauta solutii in prezent la problemele lor din trecut, creand iluzia unui viitor fericit. Ferindu-se sa intre in contact cu ceea ce se afla in interiorul lor, isi agata sperantele pentru un viitor mai bun de incercarea de a aduce schimbari in lumea exterioara.
Partea supravietuitoare are acces la toate resursele disponibile ale sufletului de care este nevoie pentru a merge mai departe cu viata in urma unui eveniment traumatizant. Aici sunt depozitate experientele si amintirile fiintei umane, cu exceptia acelora legate de traumele prin care a trecut persoana respectiva.
Acesta este rolul procesului de scindare a sufletului care se intampla in momentul unei traume: o parte din noi vrea sa ramana departe de frica, de sentimentele de abandon si singuratate, de sentimentele de a fi coplesit, de senzatia de neajutorare, de lipsa de speranta si de perspectiva, de durere insuportabila, de furie nesfarsita, de rusine profunda, de sentimente de dezgust si vina sau alte sentimente care, in functie de tipul de trauma suferit, pun stapanire pe sufletul omenesc. Partea supravietuitoare este astfel un fel de paznic al scindarii sufletului. Isi focalizeaza toata energia pentru a se asigura ca amintirile traumatizante si experienta constienta nu vor mai intra niciodata in contact.
Pe de o parte, scindarea este unul dintre acele mecanisme de supravietuire activat automat si inconstient, care e la dispozitia noastra cu sau fara implicarea noastra constienta, si care regleaza in concordanta metabolismul creierului nostru: prin morfina, anestezicul corpului si prin blocarea conexiunilor nervoase.
Partea supravietuitoare se asigura ca partea traumatizata nu va mai castiga niciodata controlul asupra experientei constiente si asupra actiunii. Supravietuitorului din noi ii este foarte frica ca perceptiile si sentimentele noastre vor redeschide portita spre emotiile stocate de partea noastra traumatizata si ca astfel va pierde din nou controlul.
Astfel, dezvolta cateva strategii pentru a mentine scindarea sufletului pe care le vom aminti mai jos:
- evitarea: partea supravietuitoare din noi evita toate situatiile care pot semana cu trauma initiala. Evita sa priveasca imagini care pot declansa amintirile traumei, evita sa asculte sau sa pronunte cuvinte care se pot referi la trauma. Evita toate sentimentele care pot rascoli ceva in interior. Imparte mediul inconjurator in zone de pericol si zone de siguranta. Evitarea duce la un comportament major de privare de experiente de viata, iar zonele de siguranta emotionala devin din ce in ce mai mici. Intreaga viata poate deveni o strategie de evitare. Iar blocarea sentimentelor este caracteristica principala. Partea supravietuitoare isi acorda sarcini pana in punctul de epuizare completa, doar pentru a nu experimenta sentimente. Este bucuroasa pentru fiecare lucru neprevazut care impiedica persoana sa se odihneasca; odihna e periculoasa, pentru ca poate face loc sentimentelor sa iasa la suprafata.
- controlul: partea supravietuitoare incearca sa aduca sub control toate situatiile critice in care s-ar putea afla intr-un anumit moment. Pe de o parte, aceasta strategie este interna: sentimentele persoanei repective sunt strict tinute din scurt. Pe de alta parte, este si o strategie externa: dorinta de control se extinde si asupra comportamentelor celorlaltor persoane. Cei din jur sunt manipulati si cenzurati in legatura cu ceea ce se poate spune sau nu, astfel incat amintirile traumei sa nu iasa la suprafata. Autodistragerea si distragerea altora in subiecte neutre si preocuparea de chestiuni neimportante atunci cand ies la suprafata sentimente si amintiri interzise sunt tactici de control ale partii supravietuitoare.
- compensarea: pentru ca evitarea si controlul fac viata mult prea austera, savoarea vietii si conexiunea emotionala cu mediul inconjuratori lipsesc in cea mai mare parte a timpului iar mijloacele naturale de satisfacere a acestei nevoi lipsesc, partea supravietuitoare cauta compensare in alta parte. Cauta un substitut pentru lucrurile de care nu se mai poate bucura in mod natural, din cauza strategiilor de evitare si control. Fericirea falsa, comportamentul de clown, rasul isteric devin masti pentru sinele autentic. Mancatul si bautul excesiv devin substitute pentru placerile contactului interpersonal. Drogurile zilnice, cofeina si nicotina, sau chiar drogurile mai puternice sunt destinate producerii unor experiente placute atunci cand situatia devine de nesuportat pentru partea supravietuitoare.
- iluziile: pentru ca realitatea traumei este de nesuportat, scufundarea in iluzie reprezinta o posibila cale de a evita vulnerabilitatea. Iluziile nu trebuie confundate cu increderea sau optimismul. Iluziile creeaza o aparenta placuta, o imagine idealizata si falsa a realitatii. Sunt fanteziile supravietuitorului din noi. Se agata de ideea de frumos si de salubru: barbatul ideal, femeia de vis, succesul profesional nemaintalnit, cariera unica, viata eterna, dragostea nesfarsita. Oamenii din viata reala asupra carora se proiecteaza aceste lucruri nu mai sunt perceputi ca ei insisi. Partea supravietuitoare se agata cu disperare de imaginea unei lumi frumoase si perfecte, pentru ca renuntarea la aceste iluzii inseamna sa recunosti ca ai suferit o trauma, sa simti golul din interior si anxietatile fara sfarsit si sa iei contact din nou durerea intensa din sufletul tau.
La final, va propun un subiect de meditatie: Cate din aceste strategii aplicam in viata noastra? Poate ca e timpul sa constientizam mecanismele de supravietuire, sa le multumim ca ne-au servit atat timp si sa le lasam o perioada in stand by, pentru a putea sa luam din nou contact cu partea ranita din noi insine. Va fi cumplit de dureros, dar numai astfel putem redeveni intregi. Despre cum putem face acest lucru vom vorbi in unul din articolele viitoare.
Fascinant! In urma unei destramari emotionale cumplite, am aplicat toate aceste strategii in acelasi timp. Dar mai devreme sau nu, ramii fara putere in a le mentine si realizezi ca singurul mod de a merge cu adevarat inainte este sa te intorci la momentul dramei, s-o inspiri in tine, sa te imersezi in ea, apoi s-o expiri si s-o lasi sa plece de tot. Doare, doare tare. Nu mi-a reusit inca, insa simt si am semne ca asta e calea.
Numai bine!
B
multumim foarte mult pentru comentariu
Va rog frumos sa explicati mai intai ce este sufletul. Din cunoasterea si experienta mea, sufletul este acea energie, acea sclipire divina, sau “bucatica de Dumnezeu” care insufleteste, anima corpul. Conform acestei “definitii”, parerea mea este ca sufletul nu poate fi scindat ( conform dex : SCINDÁRE s.f. Acțiunea de a (se) scinda și rezultatul ei; despărțire; fracționare; spargere, descompunere). Energia divina nu resimte suferinta si nici traumele, este observatorul care nu experimenteaza direct emotiile, traumele, de aceea se incarneaza, intrupeaza pentru a experimenta in lumea fizica acestea prin corp/minte/constiinta. Probabil dumneavoastra faceti referire aici la constiinta care este purtata cu sufletul si de suflet prin viata aceasta, vietile trecute si implicit in “viata” astrala. Sau poate sunt aspecte constiinta/minte care creeaza iluziile, compensarea, controlul si evitarea. Sufletul este cea mai pura “parte” din noi, legatura fiintei cu divinitatea, forma de energie care nu este afectata de nimic si de nimeni. A spune ca sufletul poate suferi scindarea este ca si cum ai spune ca Dumnezeu sufera, este traumatizat din cauza experientelor noastre pe pamant ceea ce nu poate fi adevarat caci Dumnezeu, implicit sufletul, este iubire pura si nu poate fi afectat de experiente in nici un fel caci El, Dumnezeu/sufletul este creatorul acestor experiente pentru a se manifesta pe sine in toate posibilitatile infinite. Acesta este adevarul meu si intelegerea mea asupra a ceea ce este sufletul si am simtit sa o impartasesc aici.
Lumina si iubirea sa ne umple, constient, intreaga fiinta, noua, tuturor!
Buna,
Cred ca ai descris 4 din cele 5 ‘rani’ ale Lisei Bourbeau. Cartea ‘cele 5 rani care ne impiedica sa fim noi insine’ se gaseste in limba roman la librarii, pe scribd si prin zone in curand ilegale.