Insomnie… somn usor! (partea I)

Publicat: 17 septembrie 2008
Comentarii: 1 Răspunsuri

insomnie somn usor partea intai
insomnie somn usor partea intai

Ce-ar fi sa stam de vorba despre insomnie? Ce inseamna insomnia si care sunt cauzele care o genereaza?

Multi dintre noi se confrunta cu lipsa somnului, in perioade diferite de viata, la diferite varste, din diverse motive – un lucru e sigur – macar o data in viata, o persoana se confrunta cu aceasta problema.

Oare oamenii din societatea noastra se confrunta cu insomnia mai frecevent decat predecesorii lor?

Grijile financiare, cele profesionale, certurile de peste zi sau o banala afirmatie a unui coleg, pot declansa agitatia interioara care inlatura exact starea pe care o dorim cel ma mult la sfarsitul unei zile, cea de somn.

Suntem deja intr-un cerc vicios: intamplarile din timpul zilei ne afecteaza somnul, iar lipsa somnului ne afecteaza activitatile din timpul zilei, prin simptome ca:

• tensiune musculara
• dureri de cap
• oboseala
• lipsa atentiei si imposibilitatea concentrarii
• scaderea randamenului

Putem fi mai iritabili, suspiciosi, agresivi… puteti adauga la lista propriile stari prin care treceti din cauza insomniei.

Avem nevoie de somn – el are un rol protector, echilibreaza psihicul – din acest punct de vedere visele sunt necesare sanatatii psihice. Scopul somnului este de a perimite corpului sa se refaca si sa intinereasca, odihna profunda din timpul somnului ingaduind corpului sa isi revina dupa oboseala si stres si activeaza mecanismele de refacere , homeostazie si pe cele de echilibrare.

Insomnia este legata mai degraba de calitatea somnului, decat de cantitatea acestuia. In functie de momentul somnului in care apare si de posibila existenta a diferitelor cauze, oamenii de stiinta au si calsificat-o in urmatoarele moduri: trecatoare, intermitenta si cronica.

Insomnia trecatoare se manifesta pe termen scurt, apare, de obicei, de-a lungul unei perioade cuprinse intre o noapte si cateva saptamani. Insomnia intermitenta se refera la o insomnie trecatoare, care este resimtita periodic.Insomnia cronica se manifesta prin lipsa somnului aproape in fiecare noapte pe o perioada de minim o luna

Cele mai frecvent intalnite cauze care afecteaza calitatea somnului sunt:

• stari de anxietate,
• administrarea anumitor medicamente,
• boala sau stres asociate cu un eveniment important, ca pierderea slujbei sau pierderea partenerului de viata
• mesele prea copioase seara
• surmenajul fizic si intelectual
• sedentarismul
• bolile acute in curs de evolutie (cardiopatie, astm, ulcer, dischinezie, migrena)
• anumite etape din viata, cum ar fi adolescenta si climacteriul

Dincolo de toate aceste posibile cauze, ar trebui sa ne privim modul in care reactionam la ele, pentru a intelege cum ne raportam la unele dintre cauzele insomniei.

Sunt persoane care nu pot sa renunte la tiparul de reactie cu care s-au obisnuit sa faca fata unor aspecte din viata lor, si persoane care reusesc totusi sa vada „jumatatea plina” a paharului, sa atinga o stare de multumire care la prima privire poate parea o cerinta accesibila.

Acestia sunt cei care stiu ca nemultumirea otraveste viata majoritatii oamenilor, care raman senini fara „fluctuatii” atunci cand le merge bine, dar si atunci cand le merge mai putin bine, cand lumea pare sa le intoarca spatele, mai mult, exista oameni care sufera de boli incurabile si care sunt intr-o stare de „egalitate” in ciuda unor diagnostice dure.

Poate este bine sa meditam mai mult asupra faptului ca daca nu avem uneori puterea sa decidem asupra anumitor conjucturi din viata noastra, merita sa realizam ca putem controla in totalitate propriile reactii si ca noi decidem daca o anumita situatie ne afecteaza viata si … somnul!

Ce ne afecteaza calitatea somnului?

Cu exceptia unor situatii extreme (de ex. boli foarte grave), ceea ce se intampla in tmpul noptii, cand incercam sa adormim, poate fi inteles doar prin prisma lucrurilor pe care le facem ziua, cand nu dormim.

In linii mari, lipsa „egalitatii” si a multumirii prin care ne raportam la diversele intamplari de peste zi genereaza reactii care sunt implicate in afectarea calitatii somnului:

• sentimentul ca viata este nedreapta
• supararea, mania, revolta, sunt incompatibile cu starea de egalitate interioara
• obiceiul de a trai proiectat in trecut sau in viitor ne face sa ratam clipa prezenta si autentica bucurie, care nu poate exista decat in magicul ACUM
• dorinta de a avea mereu mai mult, competitia si frustrarea cultivate intens de societatea de consum, sunt „seminte sigure” ale starii de nemultumire
• orice gen de frica, stresul, anxietatea, agitatia, toate altereaza rapid starea de multumire
• obiceiul de a critica, barfa, sunt si ele incompatibile cu echilibrul interior

Nu inseamna ca trebuie sa adoptam o stare de pasivitate sau de neputinta si nici sa intampinam cu bratele incrucisate orice s-ar petrece. Inseamna a accepta totul impacati cu realitatea, dar actionand perfect constient si creator.

Decat sa lasam insomnia sa ne guverneze viata, putem face un prim pas spre a ne „imprieteni” cu ea: ce-ar fi daca la sfarsitul unei zile, vom incerca sa ne amintim principalele momente ale zilei si sa incercam sa evaluam modul in care am reactionat, in special in momentele mai putin bune de peste zi, cand am avut tendinta sa ne suparam, sa ne descurajam sau, din contra, sa reactionam impulsiv. Dupa acest pas, incercati sa rememorati momentele din aceeasi zi in care ati trait o stare de multumire, de „egalitate”.

Vom observa ca vom incepe vedem partea buna a lucrurilor si vom deveni chiar recunoscatori fata de tot ceea ce se petrece cu noi si in jurul nostru, indiferent ca lucrurile pot parea bune sau mai putin bune. Cateva dintre aspectele implicate in schimbarea atitudinii fata de situatiile de viata cu care ne confruntam si care trebuie – si merita – cultivate sunt:

1. Controlul mintii

„Mintea este un obicei. Mintea nu poate renunta la vechile ei obiceiuri, mintea vrea sa controleze modul tau de viata, vrea sa stie tot ceea ce se petrece. Nu trebuie sa se intimple nimic care sa fie mai presus de ea; totul trebuie sa fie sub controlul ei. Mintea este un mare controlor. Tot ceea ce este semnificativ, tot ceea ce este magnific, se gaseste dincolo de minte.”
Osho

Mintea nu se odihneste niciodata; chiar si in timpul somnului, cerne evenimentele de peste zi, analizeaza, face comparatii si da ordine. Trebuie sa invatam sa ne controlam mintea. „Strunirea” emotiilor va fi dupa aceea mult mai accesibila.

Cand ne confruntam cu situatii dificile, aparent absurde, nefaste, ciudate, tentatia mintii este sa raspundem provocarilor, insa ce-ar fi daca am incerca sa schimbam tiparul de reactie cu altul, in care sa apasam butonul „pauza” si sa intram in alta stare, comparabila cu cea de vid mental. Acest „switch” ne va ajuta sa depasim momentele dificile, sa ne stapanim mai usor impulsurile, si sa ne mentinem intr-o stare pozitiva de incredere in sine si multumire.

2. Intelepciunea si discernamantul

Sunt doua dintre „ingredientele” care ne ajuta sa privim lucrurile, evenimentele, fiintele si viata cu detasare si sa ne pastram o stare egala, sa intelegem care este rostul tuturor evenimentelor si sa punem pret numai pe lucrurile care merita cu adevarat. Din orice lucru sau situatie aparent negativa, stim deja ca poate sa se intample ceva pozitiv – si de cele mai multe ori asa si este.

3. Buna dispozitie, simtul umorului

„Este necesara numai putina atentie pentru a vedea: viata este – cu adevarat – un urias hohot de ras. Cei care devin tacuti si fericiti se alatura acestui hohot de ras. Va cer sa gasiti momente in care sa radeti din toata inima. Rasul va deschide o mie si unul de trandafiri in interiorul tau.”
Osho

Simtul umorului este o trasatura pozitiva care, alaturi de alte calitati fundamentale, caracterizeaza starea de intelepciune. Umorul este un mod miraculos de a produce rasturnari spectaculoase de situatie in viata noastra mai ales atunci cand ne confruntam cu momente dificile sau conjuncturi defavorabile.

„Umorul este agerimea spiritului.”
Dostoievski

Umorul are o veritabila forta alchimica, ne ajuta sa fim mereu spontani si deschisi fata de viata.
Trebuie evitate insa ironia si sarcasmul – nu au nimic in comun cu umorul.

4. O disciplina spirituala si credinta ferma in forma superioara de inteligenta

Dumnezeu este o ancora care ne mentine conectati la stari elevate si la increderea in propriile resurse, in viitor si in dreptatea divina. Premisele unei stari de multumire interioara si de echilibru sunt sustinute de:

• convingerea ca, indiferent de modul in care ne raportam la o situatie, viata este dreapta si fiecare primeste ceea ce merita
• convingerea ca Divinitatea stie exact ceea ce avem nevoie
• convingerea ca ceea ce primim, ceea ce ni se ofera, este intr-adevar ceea ce ne trebuie pentru evolutia noastra

Prin practicarea unei discipline spirituale, vom reusi nu doar sa ne curatam mintea, dar si sa dobandim o forta spirituala, la fel cum o oglinda murdara isi recupereaza puterea de a reflecta imaigini atunci cand e curata – mintea din care au fost eliminate impuritatile dobandeste capacitatea de a reflecta adevarul spiritual cel mai elevat.

Daca reusim sa cultivam aspectele sus-mentionate, vom putea experimenta sentimentul profund liniste interioara, de centrare si limpezime a mintii si vom simti alinierea aspectelor spirituale cu cele ale vietii de zi cu zi.

Fiind deschisi si receptivi fata de aceste ancore pe care ni le putem crea pentru diferite situatii de viata, ne putem cunoaste mai bine pe noi si ii putem cunoaste pe cei din jur, le putem cuantifica actiunile sau intentiile. Trebuie sa fim constienti ca avem resurse si rezerve extraordinare, pe care inca nu le-am explorat si de care nu suntem constienti, dar putem fi siguri ca in situatii limita, acestea ne vor ajuta sa depasim momentul.

Prin autodisciplinare constienta vom putea sa gasim forta de a ne concentra pe gasirea ancorelor si de a inlatura orice gand parazit; putem obtine sau amplifica aceasta forta prin actiune responsabila, prin antrenament si echilibru.

Pe curand!

de Mona Georgescu,
Psiholog

  • Sunt Mihaela Marinaș. Un spirit vizionar, cu misiunea de a aduce pe Pământ o nouă paradigmă în spiritualitate, relații și business. Catalizator pentru mii de suflete ale căror vieți le-am atins în cei 14 ani de lucru cu oamenii. Am creat și dezvoltat zeci de programe, cursuri, traininguri de evoluție spirituală, relații, Înregistrări Akashice și Înregistrări Akashice pentru business.

    Cei care vin cu sufletul deschis spre spațiile conținute prin mine și se află în momentul potrivit în călătoria lor își pot transforma cele mai dureroase și mai ascunse tipare și tot ceea ce îi ținea departe de conexiunea cu Sinele lor real. Oamenii și business-urile care vin în contact cu mine intră într-un proces care le poate readuce Sufletul pe linia reală de destin. Este ceva ce se face prin mine în mod firesc și este darul sufletului meu în această viață.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *