Pe parcursul călătoriei spre conectarea cu Sinele nostru autentic, parcurgem de obicei câteva etape importante în procesul de formare a granițelor și de raportare la noi înșine și la ceilalți prin granițe.
O să vă vorbesc astăzi despre principalele etape prin care am trecut eu, din dorința să ofer gânduri și insight-uri utile celor care citesc acest material. O să vorbesc despre acest subiect, pe larg, în cadrul din webinarului Granițe și iubire necondiționată în relații pentru cei care vor mai multe detalii.
1. Granițe atrofiate
Prima etapă este, de obicei, etapa fără granițe. O etapă căptușită cât cuprinde cu programe de rușine, vinovăție, lipsă de merit, pe care le văd la mulți dintre cei cu care am lucrat pe parcursul anilor.
O etapă bazată pe ceea ce am auzit în copilărie, din familiile noastre: “Nu e frumos să spui Nu, Nu e frumos să refuzi, Trebuie să mănânci tot, Ești rău dacă nu vrei să faci ce vrea celălalt.”
Fără să învățăm să ne formăm o individualitate sănătoasă în copilărie, ieșim în lume fără să știm cine suntem. Și fără să știm cine sunt ceilalți, pentru că avem atrofiat sentimentul sănătos al discernamantului pe care ți-l dă practica granițelor sănătoase încă din copilărie.
Foarte puțini am avut parte de acest lucru însă în familiile noastre. Așa ca pentru fiecare vine un moment în care ne dăm seama că am înghițit nemestecat atât de multe lucruri încât nu prea știm cine suntem cu adevărat.
2. Granițe rigide
Următoarea etapă prin care am trecut a fost etapa granițelor rigide și inflexibile. Din punctul meu de vedere, este o etapă de care avem nevoie, chiar dacă e dureroasă și uneori duce la separare.
Este etapa în care începem să știm clar ce ne dorim și ce nu și suntem inflexibili până la rigiditate cu asta. Într-un fel, trecem dintr-o extremă în alta. De la granițe atrofiate la granițe mult prea rigide, care vin uneori cu multă furie pe care am reprimat-o timp de ani de zile.
Este o etapă esențială pentru cei aflați în procesul de evoluție spirituală. De cele mai multe ori, implică multă vinovăție pe care o simțim atunci când începem să ne separăm de ceilalți învățând să expunem atitudini, păreri, comportamente care nu sunt mereu în acord cu cei din jur.
Este nevoie însă de această etapă, pentru a învăța să ne manifestăm ca o ființă suverană, care are propria voință și propria personalitate.
Ar fi fost ideal să ni se dea spațiul să facem asta în copilărie, însă foarte puțini dintre noi am avut aceasta ocazie. Este esențial însă să ne oferim acest spațiu ca adulți.
În această perioadă ne dezvoltăm granițe precum:
- folosirea cuvântului Nu. Oamenii cu granițe slabe se luptă să spună Nu controlului, presiunii, cererilor și nevoilor altora. Simt că a spune Nu pune în pericol relația cu celălalt, de aceea aparent sunt supuși dar se revoltă în interior, ceea ce duce la apariția comportamentului pasiv-agresiv. În etapa granițelor inflexibile, începem să folosim foarte des cuvântul Nu.
- folosirea conștientă a cuvintelor: învățăm, prin cuvinte, să avem un simț al granițelor prin care ne definim proprietatea, ne comunicăm sentimentele, intențiile, ceea ce ne place sau nu
- onestitatea despre cine ești: aflăm că asta este cea mai bună graniță prin care te definești ca cine ești iar ceilalți te vor percepe ca atare
- distanța fizică: învățăm că a te îndepărta fizic de o situație te ajută sa menții granițele
- a-ți acorda timp, față de o persoană sau un proiect, poate fi un mod de a recâștiga puterea asupra unui aspect pe care nu-l poți controla pe moment
- distanța emoțională: stabilirea unei granițe temporare pentru a da spațiu inimii să se simtă în siguranță. Dacă treci prea ușor peste lucruri în numele iertării și continui să te deschizi emoțional față de o persoană care se comportă abuziv, acest lucru nu este sănătos
După ce trecem prin această etapă și ne însușim importanța granițelor și folosirea lor în beneficiul personal, de obicei urmează o etapă de expansiune și de aliniere cu esența a cine ești cu adevărat.
3. Granițe flexibile și autentice
Și pentru că începi să știi cine ești, nu mai ai nevoie de atat de multe granițe. Privești cu compasiune și iubire la comportamentele nealiniate la sursă ale celorlalți, la fel cum privești și la ale tale. Făra repulsie în interior. Le accepți fără să le iei asupra ta și fără să fii afectat de ele.
Recunoști locul din interior din care ai putea reacționa și tu astfel, dar nu iei asupra ta nimic. Și întreg procesul se întâmplă la un nivel mai mare.
Ai curaj să pui limite atunci când e absolut necesar, însă de cele mai multe ori nu mai ai nevoie.
Ceva in ființa ta se relaxează, nu mai ești rigid ca înainte, lucrurile curg în tine într-un alt mod. A ajunge aici fără să treci prin etapa precedentă, din punctul meu de vedere, nu este autentic. Pentru că astfel o parte din tine va rămâne blocată în prima etapa – fără limite – de frică să fii respins sau abandonat.
În această ultimă etapă se ajunge după ce am integrat toate aceste părți din noi și știm să dansăm cu granițele dar și cu lipsa lor. Acum avem puterea să decidem când e nevoie de granițe în lumea în care trăim și când e în regula doar să privim și să ne bucurăm de realitatea din jur, contopiți cu toate și cu tot ceea ce există.
Granițe în lucrul terapeutic
Pentru terapeuți sau persoane care lucrează în acest domeniu, este nevoie de maxim discernământ pentru a simți când să fim flexibili cu granițele și când să fim extrem de clari în ceea ce privește granițele în lucru cu clienții.
Uneori, lucrul de care are cea mai mare nevoie un client este o graniță foarte clară. Dacă avem probleme în a pune granițe ca terapeuți, nu vom putea ajuta clientul respectiv în acel moment.
Alteori, e nevoie sa fim flexibili și să vedem cum putem ajuta clientul prin flexibilitatea noastra. În același timp, e nevoie de mult lucru cu sine și discernământ interior pentru a distinge când este nevoie de o anumită atitudine și când este nevoie de alta.
Granițele nu sunt un lucru fix, care să ne sperie și care să ne mențină în separare. Sunt o energie fluidă și un instrument de conștientizare pe care îl avem la dispoziție tot timpul. Energia granițelor este un instrument care ne poate ajuta să trăim și să iubim din plin.
Cu bucurie,
Mihaela Marinaș