Meniul
cele 5 stagii ale pierderii si durerii
Acestea apar deopotriva la persoanele care au pierdut pe cineva drag (fie ca este o alta fiinta umana sau un animal), cat si la cele care se confrunta cu o boala terminala. Exista 5 stagii ale acestui proces normal de doliu si ele au fost propuse pentru prima data de Elisabeth Kübler-Ross in anul 1969.
Aceste etape nu se petrec intr-o anumita ordine si fiecare om o poate simti si exprima pe fiecare intr-un mod mai mult sau mai putin intens. De obicei, pendulam intre diferite etape pana ajungem sa acceptam ideea mortii. Multi oameni nu sunt insa atat de norocosi incat sa aiba la dispozitie timpul pentru a atinge acest stadiu.
Disparitia cuiva apropiat ne impinge insa sa ne reevaluam propria viata si perspectiva asupra ei.
Iata care sunt cele 5 stagii enuntate de Elisabeth Kübler-Ross:
Prima reactie atunci cand aflam de moartea unei fiinte dragi sau de existenta unei boli terminale este sa negam realitatea. Reactia aceasta este una normala si este in esenta un mecanism de aparare care ne ajuta sa facem fata socului din acel moment. Este un raspuns temporar care ne ajuta sa trecem prin acest prim val al durerii.
Pe masura ce efectele etapei de negare si izolare incep sa se uzeze, realitatea cruda reapare. Si ne prinde la fel de nepregatiti. De acesta data, toata durerea iese la suprafata sub forma de furie – orientate catre obiecte, straini, prieteni sau chiar familie. Furia aceasta poate fi chiar indreptata catre persoana care a murit sau care sufera de o boala grava.
La nivel rational intelegem ca nu este vina omului respectiv. La nivel emotional insa, nu ne putem controla acele resentimente orientate catre cel care ne-a parasit sau ne-a facut sa suferim prin problema sa de sanatate. Ne simtim vinovati pentru ca suntem furiosi, iar aceasta vina ne face si mai maniosi.
Doctorul care a diagnosticat boala devine la randu-i o tinta catre care ne directionam supararea. Dar chiar daca el se confrunta in fiecare zi cu astfel de cazuri, nu inseamna ca este imun la suferintele pacientului sau ale familiei acestuia. Cel mai bine este sa discutati deschis cu acesta despre boala propriu-zisa, dar si despre metodele de tratament disponibile.
O alta reactie normala in fata acestor sentimente de neajutorare si vulnerabilitate este de a incerca din nou sa preiei controlul asupra situatiei:
– Daca am fi mers la doctor mai devreme/ daca am fi cerut si o a doua parere
– Daca ne-am fi comportat mai bine…
In secret, facem chiar si un pact cu Dumnezeu sau cu forta in care credem doar pentru a amana inevitabilul.
Doua tipuri de depresie sunt asociate de regula cu acesta perioada de doliu. Prima se refera la implicatiile practice ale pierderii si este asociata in principal cu tristetea si regretul. Ne facem griji in legatura cu toate costurile inmormantarii, dar si ca nu am petrecut destul timp cu cei care depindeau de noi.
Cuvintele blande, ajutorul si reasigurarea ca totul va fi bine pot face ca aceasta etapa sa treaca mai usor. Al doilea tip de depresie este mai subtil si mai personal. Are legatura cu modul in care ne pregatim sa spunem adio fiintei dragi. Uneori, o simpla imbratisare este de ajuns.
A ajunge la acest pas in procesul de doliu este un dar pe care nu toti il primesc. Moartea poate fi brusca si neasteptata, iar unele persoane pot ramane blocate in etapa de furie sau negare. Dar nu este neaparat o dovada de curaj faptul ca nu acceptam sa facem pace cu ce s-a intamplat. Etapa de acceptare este una de retragere si calm. Nu este nici pe departe una marcata de fericire, dar nici nu trebuie confundata cu depresia.
Persoanele batrane sau foarte bolnave par sa treaca prin aceasta perioada de retragere. Dar acest fapt nu sugereaza ca sunt total constiente de apropierea si iminenta mortii. Mai degraba, declinul la nivel fizic determina o astfel de restrangere a interactiunii la nivel social. Demnitatea si gratia aratate de unii oamenii in aceasta etapa a existentei lor pot sa fie de fapt cadoul lor cel mai de pret fata de noi.
Maniera in care facem fata acestei etape de doliu si durere este insa pana la urma una personala. Nimeni nu poate sa inteleaga in totalitate sentimentele pe care le incercam. Ce pot face ceilalti este sa ne asigure de sprijinul lor pe durata intregului proces. Iar ce putem face noi este sa ne permitem sa simtim durerea. Rezistand in fata ei nu facem decat sa intarziem procesul natural de vindecare.
Sursa: http://psychcentral.com
Sunt Mihaela Marinaș. Un spirit vizionar, cu misiunea de a aduce pe Pământ o nouă paradigmă în spiritualitate, relații și business. Catalizator pentru mii de suflete ale căror vieți le-am atins în cei 14 ani de lucru cu oamenii. Am creat și dezvoltat zeci de programe, cursuri, traininguri de evoluție spirituală, relații, Înregistrări Akashice și Înregistrări Akashice pentru business.
Cei care vin cu sufletul deschis spre spațiile conținute prin mine și se află în momentul potrivit în călătoria lor își pot transforma cele mai dureroase și mai ascunse tipare și tot ceea ce îi ținea departe de conexiunea cu Sinele lor real. Oamenii și business-urile care vin în contact cu mine intră într-un proces care le poate readuce Sufletul pe linia reală de destin. Este ceva ce se face prin mine în mod firesc și este darul sufletului meu în această viață.
Echipa care dezvolta acest site va roaga sa nu copiati articole de pe site si sa le publicati la voi pe blog/site/facebook sau in orice alta parte. Daca doriti sa ne ajutati, va rugam sa scrieti articole originale si sa puneti link catre noi, daca ceva din ceea ce scriem v-a inspirat.
