Realitatea este una singura.
Insa fiecare dintre noi o interpreteaza in mod diferit in functie de o multitudine de factori, cum ar fi educatia sa, experientele trecute, mediul in care traieste, felul in care proceseaza la nivelul creierului informatia pe care o preia cu ajutorul simturilor din exterior.
In urma procesarii informatiilor apare o anumita stare interioara care ne face sa raspundem la ceea ce am perceput printr-un anumit comportament.
Sa spunem ca un om vede un caine. Deoarece a fost muscat in trecut de un caine, se simte amenintat si ca urmare face un gest prin care incearca sa alunge cainele. Un alt om vede acelasi caine, insa deoarece in copilarie a crescut avand drept bun prieten un caine, se simte bucuros sa se joace pentru cateva momente cu el, astfel incat il cheama si il mangaie.
Acelasi stimul. Ganduri diferite, stari interioare diferite, comportamente diferite. Privind realitatea prin filtrele noastre personale, ne construim fiecare sistemele noastre de convingeri. Dintre acestea fac parte si cele de tipul “trebuie, ar trebui”, pe care ni le insusim fie ca urmare a celor invatate de la parinti, profesori, prieteni etc., fie ca urmare a interpretarilor pe care le dam evenimentelor prin care am trecut.
Ellis, un cunoscut psiholog cognitivist, considera convingerile de tipul “trebuie, ar trebui” ca fiind irationale, si sursa a tulburarilor in plan emotional si comportamental. Iata mai jos intreaga lista a credintelor irationale identificate de el:
1. Trebuie cu orice pret, totdeauna, sa obtin dragoste si aprobare de la toate persoanele pe care le consider semnificative.
2. Trebuie sa ma dovedesc totdeauna competent si plin de succes macar intr-un domeniu important al existentei.
3. Consider ca viata este ingrozuitoare, oribila, catastrofala atunci cand lucrurile nu merg aşa cum doresc.
4. Trebuie totdeauna sa blamez, sa critic si sa pedepsesc cu severitate pe oamenii care s-au purtat urat cu mine sau care sunt in general rai.
5. Trebuie sa ma preocup permanent si sa ma ingrijorez daca o situatie devine amenintatoare sau periculoasa.
6. Consider ca este oribil si ingrozitor daca nu reusesc sa gasesc o solutie ca lucrurile sa mearga mai bine.
7. Tulburarile emotionale sunt datorate unor factori exteriori si avem o posibilitate redusa de a ne controla sentimentele, asa cum sunt depresia sau ostilitatea.
8. Consider ca este mai usor sa evit dificultatile vietii si responsabilitatile decat sa ma bucur de efectele binefacatoare ale autodisciplinei.
9. Consider ca trecutul meu este atotputernic si ca el determina sentimentele si comportamentele mele prezente.
10. Atunci cand sunt frustrat, tratat in mod nedrept sau respins, consider ca lucrurile merg oribil, teribil, catastrofal.
11. Pentru a ma simti linistit trebuie sa ma bazez pe o anumita ordine si siguranta sau pe o putere supranaturala.
12. Modul in care ma autopercep si ma valorizez depinde de performantele mele si de modul in care oamenii ma apreciaza.
Convingerile ca o persoana trebuie sa fie perfecta, supercompetenta, sa se comporte adecvat in orice imprejurare, sa fie aprobata si iubita de toata lumea pentru a fi valoroasa, sunt foarte raspandite si foarte mult intarite social. Invatam de mici, in mod gresit, sa gandim ca lucrurile trebuie sa se intample cum dorim noi.
Ceea ce observam privind oamenii de succes este urmatorul lucru: cu cat avem o gandire mai flexibila, cu atat vom reusi sa ne adaptam mai usor la mediu. Atunci cand lucrurile nu se intampla asa cum dorim este firesc sa incercam emotii negative, insa dintre acestea unele sunt functionale (ne ajuta sa rezolvam problema sau sa ne adaptam la situatie daca aceasta nu poate fi schimbata), iar altele disfunctionale >(nu ne ajuta sa rezolvam problema sau sa ne adaptam la situatie daca aceasta nu poate fi schimbata).
Fiecare dintre convingerile irationale pot fi transformate. De exemplu:
1. Chiar daca nu imi place, inteleg ca nu trebuie sa fie cum vreau eu.
2. In viata lucrurile nu se intampla intotdeauna cum imi doresc.
3. Chiar daca am gresit acum, asta nu inseamna ca sunt o persoana rea.
4. Chiar daca am pierdut pe cineva drag, nu inseamna ca viata nu mai are sens.
5. Chiar daca imi doresc foarte mult, inteleg ca nu pot fi placut de toti oamenii, la fel dupa cum nici eu nu ii plac pe toti.
Daca ati identificat in lista convingerilor irationale unele care va provoaca stari negative disfunctinale puteti sa le transformati astfel incat sa va ajute in drumul vostru catre succes. Nu va fi usor de la inceput sa le puneti in aplicare, insa prin exercitiu perseverent puteti reusi! Ca sprijin puteti folosi urmatoarele sfaturi:
1. “Trebuie, ar trebui” pot fi inlocuite cu “E de preferat, mi-as dori”.
2. “E groaznic, e catastrofal” pot fi inlocuite cu “Se poate si mai rau”.
3. “Nu pot tolera asa ceva” (caracteristica in cazul furiilor) e de dorit sa fie inlocuit cu “Pot tolera chiar daca nu imi place, hai sa vad ce pot face sa schimb situatia”.
4. E de preferat sa renuntam la evaluarea globala de sine prin anumite comportament pe care le avem. Putem inlocui cu: “Un comportament nu poate evalua persoana mea. Ca orice alt om fac atat actiuni performante cat si actiuni mai putin performante”.
de Corina Marin
Acelasi proces se petrece cu mine de vreo 18 ani incoace, desi putin diferit. Cind Silviu Brucan (sa-i fie tarina usoara, indiferent ce credem despre el) zicea ca suntem “stupid people“ si ca mai avem 20 de ani pina ne trece, imi venea sa-l string de git. Dupa vreo 5 ani mi-am schimbat atitudinea: opa, dar daca are dreptate ? Dupa 10 ani chiar ii dadeam dreptate. Dupa 15 ani poate i-as fi strins mina si l-as fi felicitat. Acum iar ma enervez, dar pentru un motiv total diferit: nu cumva a fost prea optimist cind a zis 20 de ani ? Poate ca da, poate ca nu. Ceea ce nu pricep eu in ruptul capului este: de ce vreo 20 de milioane de romani nu ne-am straduit pina acum sa-l contrazicem eficient ? Oare asta ar fi fost o reteta sigura catre esec ? Cine imi poate raspunde de ce nu e bine sa cauti, daca nu perfectiunea, macar calea corecta ?
In primul rind vreau sa mentionez ca fara a ma uita cine a semnat acest articol parca presimteam ca este scris de o femeie. Am sesizat asta pentru ca am simtit un fel de superficialitate chiar de la inceput si autoarea articolului fara a analiza minutios unele idei straine le preia destul de usor.
La primul abzat as spune ca realitatea este una si fiecare dintre noi este creatorul ei, adica fiecare contribuie ca ea sa fie construita. Problema nu este ca fiecare o interpreteaza diferit, dar problema este ca nu fiecare stie ca intr-adevar poate crea realitatea in care traieste. Cu cit omul constientizeaza mai mult ca el este creator cu atit el este si mai sigur pe sine si pe situatie orice nu s-ar intimpla.
Nu cred precum ca convingerile de tipul “trebuie” sunt irationale. Mult depinde cum noi gindim, cum planuim sa evoluieze o realitate in dependenta de alti creatori de realitate. Daca noi vom avea permanent mai multe alternative de evolutie a realitatii pe care ne-o dorim va asigur ca nu vor aparea nici un fel de tulburairi emotionale.
Noi nu invatam de mici, in mod gresit, sa gandim ca lucrurile trebuie sa se intample cum dorim noi, dar noi nu constientizam ca realitatea este construita de noi toti cei din jur si astfel este imposibil sa ne reuseaza sa construim noi singuri o realitate pentru toti. Asta le reuseste doar dictatorilor.
Iar oamenii de Success par a fi mai flexibili in gindire pentru ca ei, asa cum am spus mai sus, intotdeauna au o multitudine de alternative pentru realitatea care o construiesc. Oamenii de Success in genere gindesc neordinar si asta ii duce la Success, pentru ca in asa mod ei devin mai putin dependenti de modul de gindire a celorlalti creatori de realitate, deci au mai multe grade de libertate.
Si apoi de ce ati formulat asa titlu paradoxal de parca este ceva rau ca sa tinzi spre perfectiune. Daca iti doresti asta nu inseamna ca vrei sa fii perfect, conteaza tendinta spre perfectiune. Si daca mergem spre progres si o facem constient va asigur ca ajungem la sigur acolo unde ne propunem.
Citez: “Ceea ce observam privind oamenii de succes este urmatorul lucru: cu cat avem o gandire mai flexibila, cu atat vom reusi sa ne adaptam mai usor la mediu.”
1. Daţi-mi, vă rog, definiţia “omului de succes”. Dacă stau să analizez bine de tot, nu există decît 0,1% oameni de succes; restul au avut “trambuline” puternice şi bine “ancorate” şi nu sînt altceva decît nişte produse ale unei societăţi comerciale.
2. Eu personal consider că noi, oamenii, ar trebui (uite că da, AR TREBUI!) să avem o gîndire ŞI MAI FLEXIBILĂ decît se implică mai sus, însă pentru a adapta mediul la noi, nu invers.
“Capul plecat, sabia nu-l taie” spunea un proverb. Da, poate… odată. Acum se taie capete indiferent de poziţia lor. Însă ce-i mai rău e că acel cap plecat niciodată nu va reuşi să vadă soarele strălucind (şi “pe strada lui”) şi nici stelele sclipind. Oare se merită o astfel de viaţă de sclav?
Nu, spiritul de turmă nu-i pentru mine. A te adapta la mediu înseamnă – cu alte cuvinte – a trăi o viaţă de “am înţeles, să trăiţi!”, fără a avea curajul la propria opinie, fără a trage semnale de alarmă atunci cînd ceva merge rău, fără a încerca să schimbi ce-i prost gîndit/făcut. O viaţă de cameleon social.
Cineva îmi trimitea zilele trecute un mass-message despre salariul de azi, unde – printre altele – era comparat cu ciclul menstrual: “vine o dată pe lună şi ţine 4 zile”. Pentru asta să trăieşti o viaţă cenuşie, de ale cărei frustrări vei scăpa fie cu ştreangul de gît, fie înghiţindu-le cu cîte un kil’ de vin în fiecare seară (dacă-ţi dă mîna, evident)? Hell NO!
Aş mai avea cîte ceva de adăugat, dar şi-aşa trebuie un pic de lămîie la ce-am spus mai sus. Think! Think! Think!
O zi bună tuturor!
Exista tot felul de definitii ale succesului, personal o prefer pe cea a lui Eric Berne, parintele analizei tranzactionale: “Un om de succes este cel care iubeste si munceste eficient.”
Intrebare de baraj: genul de definitie de mai sus se poate interpreta in doua moduri:
1. Un om de succes este cel care iubeste. Si munceste eficient.
2. Un om de succes este cel care iubeste eficient si munceste eficient.
Care este varianta corecta ???
Aleco Russo in Cintarea Romaniei spunea ca munca este bogatia vesnica si eu ii dau dreptate.
Dar ce are in vedere Berne cu omul care iubeste si munceste eficient? Adica ce iubeste de fapt? Nu vad decit o formulare cam intortocheata. Daca ar fi spus ca iubeste munca ar mai fi ceva, dar asa ca iubeste si inca nu spune ce iubeste, nu stiu.
Corina nu poti sa imi recomanzi ceva texte de ale tale, dar mai clar formulate? Daca vrei sa devii un om de Success, atunci trebuie sa muncesti eficient si asta ar implica sa inteleg si eu ce scrii, nu?
Cred că cea de mai sus ar fi definiţia omului perfect, adică a utopiei într-una din variantele sale.
În trecerea mea prin lumea asta, nu am reuşit să văd o singură persoană care să întrunească cele două calităţi simultan.
Şi ca să fiu şi mai matematic – sau poate caustic – aş întreba mai departe, mai mult retoric: “(iubeşte şi munceşte) eficient” sau “(iubeşte) şi (munceşte eficient)”?
Dar asta nici nu mai contează, fiindcă deja am ajuns la perfecţiune, iar după cum spune titlul articolului, “dorinţa de a fi perfect…” Dar poate că unii ajung să cunoască succesul fără să şi-o dorească?
Hmm… cred că deja a devenit complicat. Mă voi opri aici. 😉
Dragos: Dupa cunostintele mele, a fi eficient nu inseamna a fi perfect – eficienta se refera la raportul intre resursele folosite si rezultatele obtinute.
Marian si Dragos: Varianta corecta este cea care se citeste conform regulilor gramaticale in vigoare. Mai exact, varianta a doua la fiecare dintre interpretarile voastre.
Ion Socolenco: Atat timp cat sustii credinta ta ca femeile sunt superficiale, este posibil sa nu fie de ajuns ca eu sa-ti explic pentru ca tu sa intelegi.
dorinta de a fi perfect……frumos nume pentru articol, ma gandeam in schimb ca va fi despre altceva. acum ca tot vorbim despre lucrurile de mai sus sa spunem unele lucruri.
ca de exemplu, faptul ca multi dintre noi am “invatat” ca trebuie sa fii un om de “succes”, ca trebuie sa fii “iubit”, ca trebuie…etc. problema este de unde am invatat aceste lucruri?
in primul rand le invatam de la parinti, care fara vrea sa ne invete aceste lucruri, incearca sa faca din noi “oameni” (aici depinde de fiecare ce intelege prin a fi om), pentru ca suntem o specie sociabila si traim alaturi de ceilali, impreuna cu ceilalti. totusi, educatia celor 7 ani de acasa se continua cu ceva mult mai dur si mai periculos (pana la urma parinti ne iubesc si daca nu suntem perfecti, atata timp cand nu incetam sa ne perfectionam) si anume educatia prin televizor.
cati dintre noi nu am invatat de la televizot din tot felul de filme ceea ce inseamna sa iubesti, ceea ce inseamna sa fii un om de succes, ceea ce inseamna sa fii disperat. prin tehnici foarte bune actori pun in scena sentimente pe care noi le retraim in interiorul nostru vizionand filmele respective ( asa cum se intampla si cu ideomotricitatea). sentimentele nu ne mai apartin…apartin unor personaje de pe micul ecran, apartin unui prieten foarte bun care a trecut prin acceasi situatie…..etc.
tot de acolo invatam sa fim si sa devenim competenti si competitivi. competitia este buna atata timp cat scoate din noi ceea ce este mai bun, nu atata timp cat ne invata ca pentru a reusii trebuie sa faci lucruri care nu tin de modul tau obisnuit, trebuie sa faci “totul” pentru a reusii………. ce inseamna sa faci totul?
faptul ca uni dintre noi nu resusec sa devina constienti de faptul ca sunt doar niste imagini si nu reprezinta un personaj real, este o alta poveste, un alt subiect de discutat.
pe vremea cand nu avem televizor
– nu ne invatat nimeni sa iubim, si totusi iubeam,
-nu ne invata nimeni sa fim competenti si totusi eram,
-nu ne invata nimeni sa suferim si totusi sufeream.
acum in vremurile noastre simtim nevoia ca sentimentele noastre sa fie recunoscute si acceptate de ceilalti. avem nevoie de aprobarea celorlati pentru competenta noastra. tinem prea mult la judecata celorlalti, insa nu mai stim sa le citim sentimentele.
sociabilitatea este un castig si un dezavantaj al civilizatiei………
problema apare cand nevoia acesta de a ne fi recunoscuta persoana noastra devine mai importanta decat comportamentul si persoana noastra.
exemplu, cand eram mica am fost, ca orice copil crescut in timpul comunismului crescuta de bunici si strabunici. nu o sa uit o situatie….eram la o inmormantare si strabunica mea mi-a zis “cand o sa mor sa ma jelesti”……………si m-a strans de mana. nu am inteles nimic din ce mi-a spus mi se parea ciudat si inadecvat (poate pentru faptul ca atunci jelea cineva si nu mi se parea sincer mi se pareau doar niste tipete……durerea de multe ori nu are glas….)…….
am crescut si mi-am dat seama ca pentru ea conta mai mult sa fie “jelita”, ca o forma de reactionare la moartea ei, era o recunoastere fata de ceilalti a calitatii ei de “om”.
acum nu ne mai cere nimeni sa il jelim, insa o facem pentru ca am invatat din filme, din carti…etc.
nu sunt impotriva lor , ci doar impotriva preluarii lor fara spirit critic. spriritul critic este insa distrus, ni se impune pana si ce sa gandim si sa simtim despre un eveniment, persoana, etc.
sa revin la subiect. in vremurile de mult apuse oameni aveau un al mod de a arata si demonstra lucrurile, acum am invatat ca trebuie sa le demonstram mult mai violent, mai vizibil.
parinti nostri nu fac decat sa ne arate ca lumea ne vrea intr-un anumit fel, altfel nu esti acceptat, nu esti considerat competent, iubitor, om de succes………
“Ion Socolenco: Atat timp cat sustii credinta ta ca femeile sunt superficiale, este posibil sa nu fie de ajuns ca eu sa-ti explic pentru ca tu sa intelegi.”
Atita timp cit doar presupuneti ca nu as putea sa va inteleg nimic nu va incurca ca sa va impuineti cu idei mai adinci ca sa ma impresionati. Chiar va incurajez sa o face-ti. Eu sunt sigur ca undeva aveti convingerea ca unele din articolele scrise sunt mai reusite ca altele. De unde pot sa stiu eu care sunt mai reusite? De asta si v-am rugat ca sa imi recomandati ceva ce poate o sa-mi placa mai mult. Va multumesc anticipat!