dezvoltarea creierului atasamentul primar si maturitatea emotionala
Psihologie practica

Dezvoltarea creierului, atasamentul primar si maturitatea emotionala

dezvoltarea creierului atasamentul primar si maturitatea emotionala
dezvoltarea creierului atasamentul primar si maturitatea emotionala

Citind de curand cartea “The body remembers” (Corpul isi aminteste), scrisa de Babette Rothschild, am descoperit multe idei interesante despre relatia dintre procesul de dezvoltare a creierului nostru in copilarie, atasamentul fata de persoana care ne ingrijeste in copilarie, de obicei mama si modul cum aceste doua procese ne pot influenta, pe parcursul intregii vieti, viziunea asupra vietii, modul de a reactiona la evenimentele vietii noastre si maturitatea cu care tratam anumite situatii din viata noastra.

Redau mai jos aceste idei, cu convingerea ca ne pot lamuri, in parte, asupra raspunsului la intrebarea: “de ce unele persoane sunt mai rezistente la stres, trec mai usor prin evenimente traumatice sau privesc dintr-o perspectiva mai matura lectiile primite de la viata?”

La nastere, creierul este unul din cele mai imature organe ale corpului. De fapt, este mai mult precum un computer nou, echipat cu un sistem de operare simplu care incorporeaza tot ceea ce este nevoie pentru dezvoltarea viitoare a copilului si pentru programarea functiilor necesare in viitor.

Creierul uman este maleabil, programabil si reprogramabil. Cortexul cerebral este cea mai complexa, flexibila si usor influentabila structura. Fara abilitatea creierului de a se adapta si a se schimba, ne-ar fi imposibil sa invatam ceva. Cresterea, dezvoltarea si schimbarea sunt necesare pentru sanatate si supravietuire. Desi ramane flexibil in timpul vietii, capacitatea creierului de schimbare descreste cu varsta. Desigur, primele zile, luni si ani din viata sunt cruciali pentru stabilirea fundatiei capacitatilor si a talentelor.

Modul cum este organizat creierul depinde, in primul rand, de interactiunea copilului cu mediul sau. Modul in cate creierul continua sa se dezvolte, sa creasca si sa se reorganizeze depinde de experientele pe care copilul le intalneste in primii sai ani de viata. Si avand in vedere ca nicio experienta de viata nu seamana cu alta, chiar si pentru gemenii identici, maleabilitatea creierului nostru ne face, pe fiecare dintre noi, unici. A recunoaste ca organizarea creierului este un proces flexibilsi  influentabil este crucial pentru a intelege cum se dezvolta anumite modele emotionale disfunctionale, ca de exemplu sindromul de stres posttraumatic si cum pot fi acestea schimbate.

Creierul copilului controleaza, in prima instanta, instinctele si reflexele necesare pentru existenta (bataia inimii, reflexul respirator), abilitatea de a primi si a utiliza hrana (supt, inghitit,digestie si eliminare) si de a beneficia in uma contactului (cai senzoriale, reflexul de a apuca). Sistemul de baza al creierului nu este insa suficient pentru a asigura supravietuirea bebelusului. Bebelusul are nevoie de o persoana matura (cel care are grija de el din prima zi de viata, de obicei, dar nu intotdeauna, mama) care sa ii arate grija si sa il protejeze. Multi cred ca in aceasta interactiune dintre copil si cel care are grija de el consta dezvoltarea unui creier normal si a unui sistem nervos matur.

Atasamentul primar

Copiii depind, in toate privintele, de cei care au grija de ei. Cei care pot oferi copiilor lor implinirea nevoilor emotionale si fizice ii cresc inspre a ajunge adolescenti si adulti stabili emotional. Treptat, copiii incep sa fie capabili sa-si ofere singuri ingrijirea si indeplinirea nevoilor. Copiii bine ingrijiti devin adulti maturi, capabili sa faca fata provocarilor vietii si procesului de dezvoltare personala care ne poarta de la o experienta la alta. Creierele lor sunt capabile sa integreze atat experientele pozitive, cat si cele negative, adaugand invatarea adaptativa repetoriului lor de comportamente si atitudini.

Pe de alta parte, copiii crescuti de ingrijitori incapabili sa indeplineasca portiuni semnificative din nevoile lor sunt in risc sa ajunga adulti carora le va lipsi maturitatea emotionala si care vor avea probleme de adaptare la curgerea vietii. Creierul lor va fi mai putin capabil sa proceseze experientele vietii. Vor avea mai multe dificultati in a da sens evenimentelor vietii, in mod special evenimentelor stresante. Vor fi mult mai vulnerabili fata de posibile disturbante psihologice sau tulburari precum dependenta de droguri, depresie sau sindromul de stres posttraumatic.

Cel care are grija de copil (vom presupune ca aceasta  persoana este mama), pe langa rolul de a asigura nevoile de baza ale copilului, joaca un rol crucial in a ajuta copilul sa regleze nivelele inalte de stimulare. Un atasament sanatos intre copil si mama ii ofera copilului ocazia  sa-si dezvolte capacitatea de auto-reglare a stimulilor negativi si pozitivi.

Copilul nou nascut este ca un buchet de receptori senzoriali neprelucrati. Timp de noua luni, fetusul sta in lichidul amniotic, un loc unde stimulii senzoriali sunt redusi ca intensitate. Nou-nascutul nu este pregatit pentru explozia brusca de stimuli care se intampla in timpul nasterii. Dintr-o data, este impins intr-un mediu plin de senzatii noi si intense, tactile, sonore, gustative, olfactive, vizuale dureroase. Copilul tipa ca raspuns la acest prim val de stimuli. Dar cand este pus pe abdomenul mamei, ascultand vocea ei familiara si simtindu-i atingerea iubitoare, poate chiar si mirosind mirosul ei familiar, nou-nascutul se calmeaza. Aceasta este prima experienta de reglare a stimulilor, mediata de mama. Mama copilului a fost capabila instanatenu sa intervina si sa regleze fluxul de stimuli care il coplesise pe copil si prin urmare, sa calmeze copilul.

Asa se dezvolta acest proces de atasament pe parcursul intregii copilarii. Copilul este suparat iar prezenta mamei il calmeaza.

In primul rand, mama il ajuta pe copil sa-si regleze raspunsurile la stimuli, inclusiv la inconfortul creat de foame, sete, umezeala, frig, durere. Gradual, mama isi asista copiii in reglarea raspunsurilor emotionale: frustrare, furie, singuratate, frica, nerabdare. La inceput, procesul de reglare se desfasoara prin atingere si sunet. Curand dupa nastere, mama si copilul dezvolta un pattern de interactiune aflat in centrul procesului de reglare afectiva. Treptat, invata sa se stimuleze unul pe altii prin contact vizual, fata in fata, ceea ce ii da copilului posibilitatea de a se obisnui gradual la nivele din ce in ce mai ridicate de stimulare.

Aceste interactiuni intre mama si copil-atasament si legatura, suparare si reglarea, stimulare si calmare sunt activitati mediate de emisfera dreapta. In timpul copilariei, cortexul drept se dezvolta mult mai repede decat cel stang. Catre sfarsitul primului an de viata, relatia intre mama si copil se schimba drastic. Copilul incepe sa faca primii pasi, sa fie mai independent si sa aiba posibilitati mai mari pentru a interactiona cu mediul. Rolul mamei se schimba din a fi personajul hranitor, aprobator si cel care alina in a deveni persoana care mediaza incercarile de socializare ale copilului, care impune limite, care spune nu, care dezaproba si, uneori, chiar cauzeaza durere.

Modul in care se rezolva aceasta schimbare de roluri depinde in primul rand de trei factori:

  •  soliditatea legaturii de atasament,
  • capacitatea mamei de a oferi dragoste continua, in ciuda faptului ca este adesea furioasa pe comportamentul copilului,
  • abilitatea ingrijitorului de a stabili si a mentine limite echilibrate si consistente.

De ce unii oameni sunt mai usor de influentat de evenimentele traumatice din viata decat altii?

Se pare ca indivizii care au suferit o trauma timpurie sau nu au beneficiat de o legatura sanatoasa de atasament au o capacitate limitata de reglarea stresului si de a da sens experientelor traumatizante din viata lor. Copilaria nu este insa singura sansa a indivizilor pentru a avea o legatura sanatoasa de atasament. De exemplu, multi copii care au fost privati de o relatie buna in copilarie s-au revansat pentru asta mai tarziu in viata-printr-un prieten bun, un profesor special sau un vecin. Multi adolescenti si adulti au gasit o legatura buna intr-o relatie de dragoste. Pentru multi, asemenea relatii merg cale lunga pentru a compensa ceea ce le-a lipsit ca si copii.

Maturizarea creierului furnizeaza fundatia necesara pentru a achizitiona resursele necesare, inclusiv recunoasterea si aplicarea lectiilor de viata care decurg din evenimentele ce ni se intampla intr-o viata de om.Modul in care creierul proceseaza si isi aminteste incidentele traumatice va determina, in mare masura, posibila aparitie a tulburarilor in aria psihologica. Calitatea atasamentului primar este o variabila importanta, insa nu unica, implicata in prezicerea maturitatii emotionale.

Resurse:

http://kidshealth.org/

http://www.somatictraumatherapy.com

Despre Babette Rothschild, puteti afla mai multe aici:

httpv://youtu.be/QQz5yVkBm5w

 

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *