despre puterea introvertitului
Psihologie practica

Despre puterea introvertitului

despre puterea introvertitului
despre puterea introvertitului

Astazi voi impartasi cu voi un nou discurs din seria discursurilor Ted.com, care mi-a atras atentia prin viziunea interesanta si realista asupra distinctiei introvertit/extravertit.

Avem multe de invatat din discursul lui Susan Cain, despre accesul la esenta de dincolo de aparente, despre prejudecatile pe care le avem despre persoanele retrase si singuratice, despre incluziune, despre puterea reala ascunsa in oameni pe care ii judecam mult prea usor drept “stersi”, “timizi” sau “ciudati”. Daca sunteti introvertiti sau aveti in jur persoane dragi pe care le considerati introvertite si suferiti din aceasta cauza, sper ca acest articol sa va mangaie sufletul.

“Cand aveam 9 ani, am plecat in tabara pentru prima data iar mama mea mi-a pregatit o valiza plina de carti. Ceea ce pentru mine era perfect normal, pentru ca in familia mea cititul era principala activitate de grup pe care o faceam. Asta poate ca ti se pare antisocial, insa pentru noi era un mod diferit de a socializa. Nu numai ca simteai caldura familiei stand langa tine, dar erai si liber sa calatoresti pe taramurile aventurii din mintea ta. Si aveam senzatia ca in tabara va fi exact la fel, poate chiar mai bine. Imi imaginam zece fete stand intr-o cabana citind carti in camasa de noapte.

In prima zi de tabara, consilierul ne-a adunat pe toti si ne-a invatat refrenul pe care il urma sa-l spunem in fiecare zi tot restul verii, pentru a ne insufla spiritul necesar intr-o tabara: “R-O-W-D-I-E (zgomotos)…asa pronuntam acest cuvant…haideti sa fim zgomotosi!” Nici in ruptul capului nu am putut sa-mi dau seama de ce trebuia sa fim asa de zgomotosi. Sau de ce trebuia sa silabisim incorect acest cuvant. (se scrie cu y) Dar am recitat versurile alaturi de ceilalti sikam facut tot ce-am putut sa fie ol. Si am asteptat momentul cand ma puteam retrage sa-mi citesc cartile. Dar prima data cand mi-am scos cartea din valiza, cea mai “cool” fata de acolo a venit la mine si m-a intrebat: De ce esti asa de moale? Moale insemnand, desigur, opusul a ceea ce inseamna r-o-w-d-y (zgomotos). A doua oara cand am incercat sa citesc, consilierul nostru s-a uitat la mine cu ingrijorare, mi-a spus din nou punctul ei de vedere referitor la spiritul de tabara si a spus: ar trebui sa ne straduim cu totii sa ne exteriorizam mai mult.

Asa ca mi-am pus cartile in valiza, sub pat, si le-am lasat acolo tot restul verii. Si m-am simtit vinovata: am simtit ca acele carti au nevoie de mine intr-un fel, ca ma chemau si ca eu le parasisem. Si intr-un fel le parasisem: nu am mai deschis acea valiza pana cand nu am ajuns acasa la sfarsitul verii.

Va spun aceasta poveste despre tabara mea de vara, dar as fi putut sa va spun alte 50 de povesti la fel ca asta. De cate ori am primit mesajul ca, intr-un fel, modul meu tacut si introvertit de a fi nu era un mod general acceptat de a te purta si ca ar trebui sa fiu mai extravertita, am simtit in adancul sufletului meu ca nu e ok. Si ca lucrurile erau in regula exact asa cum erau. Dar desigur, mi-am negat timp de ani de zile aceasta intuitie profunda si astfel am devenit avocat pe Wall Street in loc sa fiu scriitoarea care am visat intotdeauna sa fiu, in mare parte pentru a-mi dovedi mie insami ca pot fi cheala si convingatoare in acelasi timp.Ma duceam intotdeauna in locuri aglomerate, cand de fapt as fi preferat sa iau cina cu prietenii. Si am facut toate aceste alegeri care negau cine sunt cu adevarat intr-un mod atat de rational incat nici nu-mi dadeam seama ce fac. Multi oameni introvertiti fac asta. Si este pierderea noastra, dar este de asemenea si pierderea colegilor nostri si pierderea comunitatii noastre si, cu riscul de a suna prea pompos,este pierderea intregii lumi, pentru ca atunci cand e vorba de creativitate si lidership avem nevoie de oameni introvertiti care sa faca ce fac ei cel mai bine.

30 -50% din populatie sunt introvertiti: asta inseamna unul din doi sau trei oameni pe care ii cunosti. Chiar daca esti extravertit, vorbesc acum despre colegii tai de munca, parteneriul tau, copiii tai sau cel care sta langa tine chiar acum. Toti sunt subiectul acestei prejudecati profunde si reale in societatea noastrape care o internalizam cu totii de la o varsta foarte frageda, fara macar sa stim ce facem.

Pentru a vedea clar aceasta prejudecata, avem nevoie insa sa intelegem ce inseamna sa fii introvertit. Este diferit de a fi timid- timiditatea are legatura cu frica de judecata sociala. A fi introvertit tine mai mult de cum raspunzi la stimuli, inclusiv la stimulii sociali. Extravertitii au nevoie de o cantitate mare de stimulare, iar introvertitii se simt mai bine, mai plini de viata, in priza si capabili cand se afla in medii tacute. Nu tot timpul. Lucrurile astea nu sunt generale.

Cheia pentru a ne folosi de talentele noastre este sa ne punem in zona de stimulare care este potrivita pentru noi. Dar aici intervine prejudecata: cele mai importante institutii, scolile si locurile noastre de munca sunt concepute pentru extraverti si pentru nevoile lor de stimulare maxima. Si traim si in acest sistem de credinte pe care il numesc “The New Groupthink” care considera ca toata creativitatea si productivitatea noastra vine dintr-un loc ciudat si vulgar.

Sa ne imaginam o sala de clasa tipica in ziua de azi. Cand ma duceam eu la scoala, eram asezati in randuri si ne faceam munca in mod independent. In ziua de azi, exista birouri de lucru in care 4-5-6-7 copii se inghesuie unul in altul si lucreaza in grupuri chiar si pe subiecte precum matematica si scriere creativa, care ai crede ca depind de un proces individual de reflectie. Acum, se asteapta de la ei sa se comporte ca niste membri ai comunitatii, iar copiii care prefera sa lucreze pe cont propriu sau sa stea singuri sunt exclusi sau sunt vazuti ca si copii problema. De aceea, majoritatea profesorilor considera ca elevul ideal trebuie sa fie extravertit, chiar daca introvertitii obtin note mai mari si sunt mai informati…conform cercetarilor.

Lucrurile stau la fel si la locurile noastre de munca, unde avem birouri in spatii deschise, fara ziduri si unde suntem expusi la zgomotele si privirile constante ale colegilor.

Cand vine vorba de leadership, un studiu foarte interesant arata ca liderii introvertiti au rezultate mai bune decat cei extravertiti, pentru ca atunci cand au in subordine angajati proactivi, au o capacitate mai mare de a-si lasa angajatii sa vina cu idei proprii, pe cand un extrovert devine asa de entuziasmat de lucrurile pe care le propune, incat ideile altora nu mai au sanse sa iasa la suprafata. Unii din cei mai marcanti lideri din istorie au fost introvertiti: Eleanor Roosevelt, Rosa Park, Ghandi se descriu ca fiind linistiti, vorbind incet sau chiar fiind timizi. Si toti au iesit in evidenta, chiar daca pana si cel mai mic os din corpul lor le spunea sa nu o faca. Si se pare ca acest lucru detine o putere speciala, pentru ca oamenii simt ca acesti lideri sunt la carma nu pentru ca le place sa-i conduca pe altii, nu pentru ca le place sa fie priviti, ci pentru ca nu au avut de ales. Pentru ca au fost purtati sa faca ceea ce au crezut ca e bine sa faca.

Cred ca, in acest punct, este important sa spun ca, de fapt, iubesc oamenii extravertiti. Cei mai buni prieteni sunt extravertiti, inclusiv iubitul meu sot. Si ne-am contrazis asupra diverselor puncte legate de discutia introvertit/extravertit.

Chiar Carl Yung a spus ca nu exista introvertit sau extravertit in stare pura. Un astfel de om ar fi alienat mintal daca ar exista. Exista oameni care se situeaza la mijloc in spectrul introvertit/extravertit; pentru ei avem termenul de “ambivert” si credem ca ei au ceea ce e mai bun din cele doua spectre. Dar multi dintre noi ne recunoastem ca facand parte dintr-o categorie sau alta. Ceea ce vreau sa spun este ca, din punct de vedere cultural, avem nevoie de o balanta mai mare, de mai mult yin si yang intr aceste doua categorii.

Este foarte important cand este vorba de creativitate si productivitate. Cand psihologii analizeaza vietile celor mai creativi oameni, isi dau seama ca oamenii cu idei bune in domeniile lor au si o componenta foarte introvertita, pentru ca adesea solitudinea este un ingredient crucial pentru creativitate.

Darwin se plimba ore intregi in padure si refuza toate invitatiile la petreceri. Theodor Geisel , cunoscut ca doctor Seuss, visa la creatiile sale intr-un birou singuratic din spatele casei sale din California si ii era frica sa-i intalneasca pe copiii care-i citeau cartile. Ii era teama ca ei se vor astepta sa arate ca Mos Craciun si vor fi dezamagiti de temperamentul lui rezervat. Steve Wozniak a inventat primul computer Apple stand singur in biroul sau izolat si a spus ca nu ar fi devenit niciodata un expert atat de bun daca nu ar fi fost prea introvertit sa plece din casa cand era copil.

Asta nu inseamna ca ar trebui sa incetam sa colaboram si ca dovada Steve Wozniak a devenit faimos alaturi de Steve Jobbs punand bazele Apple Computer, dar inseamna ca solitudinea conteaza. Si pentru unii oamenii este aerul pe care il respira. Stim de secole despre puterea transcedentala a singuratatii.

Doar recent am inceput, in mod ciudat, sa uitam. Daca privesti la religiile mari ale omenirii, vei gasi cautatori, ca Moise, Iisus, Budda, Mahomed care au plecat singuri, in pustietate, unde au avut epifanii si revelatii profunde pe care apoi le-au adus inapoi catre comunitate. Fara singuratate, fara revelatii.

Acest lucru nu este o noutate, daca iei in seama descoperirile psihologiei contemporane. Se pare ca nu putem sta intr-un grup de oameni fara sa oglindim instinctiv opiniile celorlalti. Incepem sa preluam credintele celor din jur fara sa realizezam. Si se pare ca grupurile urmeaza opinia celui mai dominant sau carismatic personaj din camera, chiar daca echivalenta, pentru persoana in cauza, intre a fi un bun vorbitor si a avea idei bune este zero.

Poti sa fii de acord si cu persoana care are ideea cea mai buna, dar de cele mai multe ori nici nu vei avea sansa sa auzi acele idei. De aceea, e mult mai bine ca fiecare sa se gandeasca pe cont propriu la subiectul intalnirii, fara presiunile dinamicii de grup si apoi grupul sa se reuneasca ca o echipa si sa dezbata ideile.

Daca toate astea sunt adevarate, de ce tratam acest subiect atat de gresit? De ce concepem astfel scolile si locurile de munca si de ce ii facem pe introvertiti sa se simta atat de vinovati cand vor sa fie singuri?

Un raspuns putem gasi in istoria noastra culturala. Societatile vestice, in special SUA, au favorizat omul de actiune in fata omului contemplativ. Dar in perioada timpurie a Americii am trait in ceea ce istoricii numesc o “cultura a caracterelor”, in care valorizam oamenii pentru valoarea interioara si verticalitatea morala. Daca privesti la cartile de dezvoltare personala din acea perioada, toate vorbesc despre personaje precum Abraham Lincoln, care a fost pretuit pentru ca a fost modest si nu si-a asumat meritele, Ralph Waldo Emerson numindu-l “un om care nu raneste prin superioritate.”

Dar iata-ne in secolul XX, cand am intrat in “cultura personalitatii”. Am evoluat de la o economie bazata pe agricultura la marile afaceri; oamenii s-au mutat din oraselele mici in metropole si in loc sa lucreze cu oameni pe care ii cunosc de o viata au inceput sa-si demonstreze calitatile strainilor din jur. Calitati ca magnetismul, carisma au devenit foarte importante. Cartile de dezvoltare personala s-au schimbat pentru a intruni aceste nevoi si au inceput sa se numeasca “Cum sa ne facem prieteni si sa influentam oameni” si sa ofere ca modele oameni de vanzari de succes. Asta este lumea in care traim azi, asta este mostenirea noastra culturala.

Nu vreau sa spun ca abilitatile sociale nu sunt importante. Si nici ca munca in echipa nu e importanta. Aceleasi religii care si-au trimis inteleptii pe varfuri singuratice de munte ne invata despre iubire si incredere. Problemele pe care le confruntam astazi in stiinta, economie sunt atat de vaste si de complexe incat avem nevoie de multi oameni care sa lucreze impreuna pentru a le rezolva. Dar spun ca, cu cat le acordam introvertitilor o libertate mai mare de a fi ei insisi, cu atat mai mult ei vor fi capabili sa ofere lumii solutiile lor unice la aceste probleme.

Acum, as vrea sa impartasesc cu voi ce am astazi in valiza mea. Ghiciti ce: carti! O valiza plina de carti. Aici este Margaret Atwood – Cat’s Eye, aici sunt nuvelele lui Milan Kundera si aici este A guide for the perplexed de Maimonides. Dar astea nu sunt cartile mele. Le-am adus cu mine pentru ca au fost scrise de autorii preferati ai bunicului meu. Bunicul meu a fost rabin, vaduv si a trait singur intr-un apartament mic in Brooklyn.

Era locul meu preferat cand eram copil, in parte pentru ca era definit de prezenta sa gentila si in parte pentru ca era un loc plin de carti. La propriu, fiecare masa sau scaun din acest apartament erau folosite drept suporturi pentru carti. Exact ca si restul familiei mele, activitatea preferata a bunicului era sa citeasca. Dar el isi iubea si congregatia. Se simtea multa iubire in predicile pe care le tinea in fiecare saptamana, timp de 62 de ani. Lua fructele din fiecare lectura si le unea intr-o tapiterie de ganduri. Oamenii veneau de peste tot ca sa-l auda vorbind.

Dar iata un lucru despre bunicul meu: dincolo de rolul sau oficial, era foarte modest si introvertit. Atat de mult, incat atunci cand tinea predicile avea probleme sa-I priveasca in ochi pe cei carora le vorbea de 62 de ani. Chiar si departe de acel podium, cand veneai sa-I saluti, incheia prematur conversatiile, temandu-se sa nu-ti rapeasca prea mult din timpul tau. Dar cand a murit la 94 de ani, politia a trebuit sa inchida strazile din vecinatate, pentru a permite accesul multimii de oameni care a venit sa-l jeleasca.

Astazi incerc sa invat din exemplul bunicului meu, in propriul meu mod. Tocmai am publicat o carte despre a fi introvertit, mi-a luat 7 ani sa o scriu. Acesti 7 ani au fost o binecuvantare pentru mine: am citit, am scris, am cercetat, am gandit-am aplicat versiunea proprie a timpului petrecut de bunicul meu singur in biblioteca lui.

Dar sarcina mea de acum e foarte diferita. Sarcina mea in acest moment este sa fiu aici si sa vorbesc despre a fi introvertit. Si este mult mai greu pentru mine pentru ca oricat de onorata as fi sa fiu cu voi aici, asta nu este mediul meu natural. Ma pregatesc pentru momente ca astea cat de bine pot, am petrecut anul trecut practicand vorbitul in public cu fiecare ocazie si acesta este anul meu de “vorbit periculos”. Si m-a ajutat mult. Dar ce ma ajuta si mai mult este credinta si speranta mea ca, atunci cand e vorba de atitudine, de a fi introvertit, linistit si ganditor, suntem pe punctul de a face o schimbare dramatica. O sa va las acum cu 3 indemnuri la actiune, pentru cei care aveti aceeasi viziune:

1. Opriti nebunia muncii permanente in echipa. Opriti-o! Vreau sa ma fac inteleasa, consider ca la birourile noastre trebuie incurajate actiunile tip pauza de cafea, interactiunile intre colegi, schimburile de idei. Asta e grozav si pentru introvertiti si pentru extrovertiti.

Dar avem nevoie de mai mult spaiu privat, mai multa libertate, mai multa autonomie la munca. La scoala, acelasi lucru. Trebuie sa ne invatam copiii sa lucreze impreuna, dar avem nevoie sa-i invatam sa lucreze pe cont propriu. Este important si pentru copiii extrovertiti. Au nevoie sa lucreze singuri, pentru ca de acolo ne vin gandurile profunde.

2. Stati in singuratate, fiti ca Budda, aveti propriile revelatii. Nu spun ca trebuie sa mergem sa ne construim propria cabana in munti si sa nu mai vorbim cu ceilalti. Spun ca trebuie sa ne deconectam de lume din cand in cand si sa intram in mintea noastra ceva mai des.

3. Uitati-va cu atentie la ce se afla in valiza voastra si la motivele pentru care ati pus acele lucruri acolo. Extroverti, poate ca si valizele voastre sunt pline de carti sau poate ca sunt pline de pahare cu sampanie sau echipamente de scuba diving.Orice ar fi, sper sa scoateti lucrurile astea de acolo de cate ori puteti si sa ne incantati cu energia si bucuria voastra.

Dar introvertiti, atunci cand sunteti voi insiva, poate ca aveti tendinta de a pazi foarte bine ceea ce se afla in valiza. E ok, dar sper ca din cand in cand va veti deschide valiza pentru alti oameni, pentru ca oamenii au nevoie de voi si au nevoie de lucrurile din valiza voastra.

Va doresc cea mai buna calatorie dintre toate posibilitatile si sa aveti “curajul de a vorbi incet.”

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

2 comentarii

  1. liliana spune:

    Multumesc. Tocmai m-ai ajutat sa inteleg un astfel de om.

  2. damaideparte spune:

    ne bucuram din suflet, Liliana!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *