despre normalitate si anormalitate in familie
Psihologie practica

Despre normalitate si anormalitate in familie

despre normalitate si anormalitate in familie

despre normalitate si anormalitate in familie

Am sa scriu cite ceva despre normalitate si anormalitate in familie, asa cum o vad eu (si altii ca mine, psihoterapeuti, psihiatri, sociologi).

• Este inca normal pentru unii dintre noi sa facem facultate pentru a avea o diploma “ca tot omul” si este normal sa mergem la service pentru “parlitul ala de salariu, ca sa ne platim ratele”… nu pentru ca ne place ce facem la serviciu, pentru ca avem satisfactii.

• Este inca normal pentru unii dintre noi sa credem ca “bataia este rupta din rai” sau ca “eu te-am facut eu te omor”… Sa bem bine si sa “avem” o scuza pentru a bate nevasta si copiii.

Este inca normal pentru unii dintre noi sa folosim cuvintele ”prost” si “timpit” pentru a demonstra cit de “destepti” sintem… Nimeni nu e prost si timpit, poate fapta pe care a facut-o este o prostie sau o timpenie… Inca nu facem diferenta intre om si fapta lui. Inca nu intelegem ca omul are valoare indifferent de ce face.

• Este inca normal ca femeia romanca sa creada ca e bine sa se “sacrifice ” pentru copil toata viata, sa nu isi ia servici si sa nu paraseasca un sot alcoolic si abuziv… Nu isi da seama ca in acest fel copilul numai “binecuvintat ” nu e de o mama “eroina”, ci “blestemat” de o mama egoista, iresponsabila.

• Este inca normal ca unii dintre noi sa dam vina pe femeia care avorteaza in loc sa fie responsabilizat si barbatul care a lasat-o gravida… (de altfel copilul nu e facut cu Doamne-Doamne ci cu un barbat in carne si oase). E mai usor sa judecam decit sa ne gindim la solutii.

• Este inca normal ca dupa ce doua persoane se despart, copilul sa auda pe fiecare din parintii lui cum il discrediteaza pe celalalt… Daca asta nu inseamna violenta psihica… spuneti-i voi altcumva…

• Este inca normal pentru unii dintre noi sa credem ca barbatul este oglinda femeii si copilul oglinda parintilor. Ne umflam atit de mult in pene cu copilul nostru, traind prin si pentru realizarile lui, incit uitam ca el e o ”alta persoana”, nu un obiect care sa ne satisfaca noua dorintele. Barbatul nu este copilul femeii. Este Adult, deci poate sa isi calce singur o camasa.

• Este inca normal pentru unii dintre noi sa mearga la biserica sa se inchine si apoi sa injure ca la usa cortului…

• Este inca normal pentru unii dintre noi sa doarma in pat cu copilul pina al 13, 15, 17 ani (in conditiile in care eixsta mai multe camere in casa) fara a isi da seama ce legatura are acest comportament cu faptul ca odrasla lor are fobii, atacuri de panica, e timida, nu are incredere in ea, este dependenta emotional de noi… Chiar daca copilul nu are nici o psihosomatizare tot nu e firesc si normal sa doarma in pat cu mama si tata… Multe mame nu recunosc ca ele au de fapt o dependenta de copil si ca au nevoie de intarcare psihologica (nu vorbesc aici de cazul in care copilul e bolnav de gripa sau are ceva mai grav ci de situatiile cind copilul este sanatos tun). Cine nu vede legatura intre dormitul in pat si lipsa de autonomie, individuare si maturizare… sa mai citeasca (sunt destule carti pe piata in acest sens). Pentru cine nu stie genul acesta de parinti – sunt parinti toxici, sufocanti, egoisti.

• Este inca normal pentru unele mame sa se culce cu copilul cind se cearta cu sotul – facindu-l pe copil partas si confident al problemelor adultilor, ne-constientizind violenta afectiva la care e supus copilul.

• Este inca normal pentru multi dintre noi sa isi folosesca copilul pe post de “partener” cand relatia de cuplu nu merge bine (tipic: nu dorm cu sotul meu pentru ca sforaie si dorm cu copilul). Evident doar psihiatrul, psihoterapeutul si medicul sesizeaza problema… si deseori sunt priviti ca extraterestri…

• Este inca normal pentru multi dintre noi sa ne intretinem “copilul” si cind el are 30 de ani, astfel sa il controlam mai bine si sa il mentinem intr-o dependenta, infantilizindu-l.

• Este normal la multi dintre noi sa controlam viata copilului si cand este la casa lui si sa nu intelegem ca asta este patologic si denota egoism.

• Este inca normal pentru unii dintre noi sa nu bata la usa camerei copilului cand acesta nu mai are 3 ani… ci 17 ani… si asta pentru noi romanii nu inseamna agresiune psihologica si control… ci grija…

• Este inca normal pentru unii profesori si parinti sa considere ca “a da la palma si a pune la colt” sint metode demne de urmat si foarte eficiente in educatie.

• Este normal inca sa toleram un smecher de cartier cu un pitbul dezlegat pe strada, insa nu este la fel de normal sa luam atitudine cind o batrina e agresata.

• Este inca normal sa se considere atitudinea de supraprotectie, rasfat ca o dovada de iubire… nu de abuz asupra copilului… Sunt mame care spun mereu: “Copilul nu vrea sa doarma singur, copilul nu a vrut sa ma casatoresc…”, de parca copilul ar trebui sa stie cum e cazul sa fie educat, nu parintele.

• Este inca normal ca mama sa pretinda sa fie sunata in fiecare zi de “copilul” care are 27 de ani si e la casa lui /ei… si asta la romani nu inseamna sufocare…

• Este normal inca pentru unii dintre noi sa avem o atitudine de aroganta fudula si gaunoasa comentind agresiv opiniile specialistilor (economisti, psihologi, psihiatri, ingineri)… vorba ceea, romanul se pricepea la politica si football, mai nou se pricepe si la economie, psihiatrie, psihologie, educatia copilului si relatiile de cuplu (cititi comentariile din josul unor articole si de pe forumuri si o sa intelegeti la ce fel de atitudine ma refer).

• Este normal inca pentru unii romani sa nu recunoasca faptul ca nu stiu ceva… si sa nu ceara o parere avizata. In trecut era rusine sa spui ca nu stii – erai luat drept prost (de vizionat – emisiunile cu intrebari de la TV… la care unii romani raspund gresit in loc sa recunoasca faptul ca nu stiu). Este normal pentru unele femei din Romania sa dea vina pe barbat cind nu au serviciu… ”El nu m-a lasat sa muncesc…”, de parca ele sint copile neajutorate si au nevoie de permisiunea sotului.

• Este inca normal pentru multe femei sa isi asume rol de mama si pentru barbatul de linga ele – desconsiderindu-l in acest fel: “El nu stie sa dea cu aspiratorul ca mine.” Si sint multe astfel de “normalitati”… la noi… inca…

Principii ale psihoterapiei adleriene – Noi invatam din ce traim:

• Daca am trait in critica, invatam sa condamnam
• Daca am trait in ostilitate, invatam sa luptam si sa agresam
• Daca am trait in ridiculizare am invatat sa fim timizi.
• Daca am trait in rusine, invatam sa ne simtim vinovati
• Daca am trait in si am primit aprobare, am invatat sa se placem pe noi, sa ne iubim.
• Daca am trait in toleranta, am invatat sa fim rabdatori
• Daca am trait in incurajare, am invatat ce e increderea.
• Daca am trait in recunostinta, am invatat sa aprecim.
• Daca am traiest in corectitudine, am invatat ce e dreptatea.
• Daca am trait in siguranta, am invatat sa avem incredere.
• Daca am trait in acceptare si prietenie, am invatat sa descoperim dragostea in lume.

Faceti o autoanaliza: cum a fost copilaria voastra? Ce credeti ca ar fi bine sa schimbati in atitudinile si conceptiile voastre despre voi, altii si lume? Care sunt chestiunile pe care voi le considerati „normale” si cit de „normale si firesti” sunt de fapt ?

de Cristiana Alexandra Levitchi,
Psihoterapeut – psiholog clinician
www.sensart.ro

“Copiii vostri nu sunt ai vostri.
Sunt fii si fiice ale Vietii care tanjeste chiar dupa ea insasi.
Ei vin prin voi, dar nu din voi, si chiar de sunt cu voi, ei nu va apartin.
Le puteti darui dragostea voastra, dar nu si gandul vostru.
Caci ei au propriul lor gand.
Le puteti gazdui trupurile, dar nu si sufletele,
Caci sufletele lor sunt gazduite in casa zilei care va sa vie, pe care voi nici chiar in vis nu o puteti cunoaste.
Va puteti stradui sa fiti ca ei, dar sa nu cautati a-i face pe ei asemeni voua.
Caci viata nu merge inapoi si nici nu se impotmoleste in ziua ce a trecut .
Voi sunteti arcuri, iar ei sagetile insufletite pe care le trimiteti inainte. Arcasul ocheste tinta in nemarginire si va inconvoaie cu puterea sa pentru ca ale Lui sageti sa zboare cu iuteala in departari.
Cu bucurie lasati mana Arcasului sa va-nconvoaie,
Caci asa cum El iubeste sageata zburatoare, la fel iubeste arcul care il asculta.”

Din cartea Profetul, de Kahlil Gibran

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *