Exista momente in care ne intrebam ce temeri ne impiedica sa mergem mai departe. Exista momente in care desi cunoastem pasii pe care ii avem de facut pentru a ne asigura succesul in drumul nostru de dezvoltare personala, alegem sa ne oprim. Exista intr-adevar momente in care frica isi spune povestea, iar noi o credem in totalitate si ne purtam ca atare.
In articolul de mai jos sunt prezentate 6 temeri care pun stapanire pe emotiile noastre si ne indeamna sa jucam roluri in care nici noi nu ne regasim.
1. Experimentarea
O stare emotionala echilibrata cere o anumita deschidere si dorinta de a imbratisa varietatea si intensitatea experinetelor noastre. Simplul fapt ca detinem un corp, o minte si faptul ca traim in aceasta lume ne pune in circumstanta de a interactiona cu alti oameni, lucruri, evenimente. Suntem construiti in asa fel incat sa detinem un rapsuns fizic si emotional la ceea ce se intampla.
Totusi, ne temem adesea ca putina adrenalina sau experimentarea furiei, fricii, bucuriei, veseliei, incantarii sau mandriei ne pot scoate din zona de confort cu care ne-am obisnuit deja, din taramul previzibilitatii unde suntem in siguranta. Ne temem de anumite senzatii si emotii deoarece ne imaginam ca ne vom pierde simtul controlului sau ca vom fi epuizati de acestea. Atat din punct de vedere fizic, cat si emotional, ne-am obisnuit cu anumite restrictii, insa uitam ca in spatele acestora se ascunde o mare nesiguranta.
Acest comportament poate fi baza unei copilarii in care deschiderea si dorinta de a experimenta se terminau cu pedeapsa. Putem duce aceasta amintire inconstienta pana la varsta maturitatii, avand vaga credinta ca deschiderea catre noi experiente va avea drept rezultat pedeapsa sau umilirea. De asemenea, chiar daca in copilaria noastra nu ne-am confruntat cu asemenea restrictii, fiecare detine anumite frici la un nivel mai mic sau mai mare. Poate ca teama noastra de a experimenta accentueaza alte temeri fundamentale, care sunt simple forme de experienta. Din cauza acestei frici, evitam sa interactionam cu anumite realitati si ne constrangem din punct de vedere emotional, fizic, mental si chiar spiritual.
2. Singuratatea
Ne este teama sa fim singuri. Sa stam singuri intr-o camera pentru o perioada mai lunga de timp, fara televizor, radio, oameni sau chiar o carte ne poate provoca anxietate. Atunci cand suntem doar cu noi insine, suntem predispusi catre a ne conecta la profunzimile noastre interioare, incluzand acele parti pe care le neglijam sau pe care preferam sa le pastram in umbra. Fiind in mod constant printre ceilalti ne permite sa ramanem distrasi de constientizarea trairilor mai profunde. Atata timp cat nu interactionam in mod direct cu aceasta teama, ramanem intr-o stare constanta de evitare a propriei fiinte. Poate ca nu vom fi constienti de aceasta, insa vom actiona mereu de parca ar trebui sa stam cu un pas inainte de noi insine. Putem parea fericiti si sociabili la suprafata, dar in interior situatia sa fie cu totul alta.
3. Intimitatea
A fi om implica provocarea paradoxala de a fi capabili sa imbratisam atat solitudinea, cat si intimitatea. Asa cum putem fi ingroziti sa ramanem singuri, la fel de bine ne poate speria conexiunea fizica sau emotionala cu o alta persoana. Ne este teama ca prin impartasirea celor mai intime ganduri si emotii ne face vulnerabili in ochii celorlalti, ale caror intentii nu le vom cunoaste niciodata. Putem fi tradati, abandonati, raniti,judecati, dominati, constransi sau impovarati. De asemenea, deschiderea noastra catre ceilalti ne face vulnerabili la durerea si suferinta lor, avand responsabilitatea de a ne pasa de eu. Desi multi dintre noi ne gandim ca ar fi mai bine sa nu riscam, o stare emotionala sanatoasa implica atat curajul, cat si abilitatea de a fi intimi cu ceilalti.
4. Responsabilitatea
Din punct de vedere psihologic, este indicat sa ne asumam responsabilitatea pentru comportamentul si consecintele noastre. Este mult mai usor sa intram in rolul de victima si sa dam vina pe circumstante sau pe alti oameni pentru suferinta pe care o traim noi. Asumarea resonsabilitatii implica recunoasterea felului in care ne-am creat vietile si aseaza povara faptelor noastre pe umerii nostri. Ceea ce este ingrozitor. Dar daca vrem o viata mai buna, atunci trebuie sa ne gandim cum va arata aceasta si sa actionam in acea directie. De asemenea, responsabilitatea cere sa recunoastem impactul pe care noi il avem asupra celorlalti sau macar incercarea de a nu le cauza probleme prin intermediul acestuia.
O data cu responsabilitatea, putem vorbi si de un anumit grad de autonomie. Atunci cand suntem copii, suntem dependenti de familia noastra, insain timp invatam sa avem incredere in noi. Invatam cum sa ne satisfacem propriile nevoi, sa ne recunoastem sentimentele si gandurile si sa toleream un simt al separarii de ceilalti. Totusi, ideea de a ne asuma responsabilitatea poate provoca anxietate si teroare in randul unora dintre noi. Fara a avea curajul de a ne asuma responsabilitatea, nu vom fi capabili decat sa ramanem intr-o stare de dependenta fata de ceilalti.
Fara aceasta autonomie, vom evita ocaziile in care sa ne exprimam pe noi insine in fata celuilalt, ceea ce ne va cauza disconfort si poate chiar abandonare si dezaprobare din partea lor la un anumit moment. Frica de responsabilitate este asociata cu frica de singuratate, prima referindu-se mai mult la relatia noastra cu ceilalti, in timp ce ultima pune accentul pe relatia cu noi insine.
5. Pierderea identitatii
O stare debine poate fi cu adevarat atinsa abia in momentul in care suntem pregatiti sa ne eliberam de obiceiuri si identificari vechi si daunatoare pentru a face loc noului in viata noastra. Poate parea ca o tranzitie terifianta pentru multi dintre noi. Ne este teama de pierderea identitatii asa cum ne este teama de propria moarte pentru ca, de fapt, aceasta este o forma de a muri. Preferam sa credem ceva concret despre noi decat sa ne lasam pe mana incertitudinii. Ne putem imagina ca obtinerea unei stari de bine ne va stabili un simt al sinelui destul de clar si solid.
Ca atunci vom sti cu siguranta cine suntem si ca acest lucru nu se va schimba niciodata. Aceasta credinta nu este altceva decat un loc in care egoul sa se simta ca la el acasa. Chiar daca vom experimenta diferite perioade in care ne simtim mai stabili emotional, in final dezvoltarea noastra consta in depasirea anumitor stadii transpersonale, in nasterea si moartea noastra continua pana ce transcedem notiunea de identitatea separata de celelalte.
6. Excelenta
Dintotdeauna ne-am dorit sa ne autodepasim. Reusim sa facem acest lucru prin incercarea de a ne descoperi darurile, talentele si potentialul, dezvoltandu-le si oferindu-le lumii. Dar uneori intampinam doua mari riscuri atunci cand dorim sa facem acest lucru: fie esuam, fie reusim. Daca esuam, ne putem simti umiliti sau rusinati in fata celorlalti, cat si limitati in fata noastra. Daca reusim, ne vor napadi alte asteptari si vom incerca sa crestem standardele dupa care traim. Un angajament in fata excelentei nu este indeplinit de o singura reusita, ci presupune un effort constant. Ceea ce este infricosator.
Astfel, frica noastra ne spune ca e mai bine sa stam deoparte si sa evitam presiunea care este pusa de acele asteptari asupra noastra, presiune care ne va impune o disciplina si ne va indeparta de confortul imediat. Un angajament in fata excelentei ne permite continuu sa crestem, ceea ce in mod garantat va aduce cu sine frustrari si disconfort.