sunt eu si este de ajuns
Psihologie practica / Motivatie si succes

Sunt eu si este de ajuns…

 

sunt eu si este de ajuns
sunt eu si este de ajuns

Indiferent cum ar arata viata noastra, de cele mai multe ori nu ne suntem de ajuns noua insine.

Ne simtim de parca am incheiat un acord pe termen nelimitat cu o profunda si inevitabila comparatie cu cei din jur.

In majoritatea cazurilor, afirmatia “ Sunt eu “ nu este de ajuns.

Printr-o fortare a firescului fiintei noastre, aceasta propozitie cere “imbunatatiri”.

Si, din pacate, adaugam un nivel superficial din celalalt in noi insine incat ajungem sa ne umplem cu un eu care nu ne apartine.

Putem observa aceasta traiectorie a eu-ului in toate actiunile noastre de zi cu zi: fata timida si-ar dori sa aiba indrazneala ce nu o caracterizeaza, oamenii ocupati si-ar da reputatia pentru cateva clipe de liniste, parintii si-ar fi dorit ca fetita ce se afla in burtica mamei sa fi fost de fapt baiat, avocatul ar fi vrut sa aiba curajul de a deveni actor…

Oare nu ne regasim cu totii in cele de mai sus?

Oare nu am simtit vreodata ca vrem sa fim altcineva decat noi insine?

Oare nu ne-am fi dat radacinile la schimb pentru altele mai pure si mai putin dureroase?

Oare nu ne-am fi schimbat pielea aceasta obosita si trista cu una stralucitoare si energica?

Oare nu am fi vrut sa fim oricine altcineva decat cine suntem in acest moment?

O sa raspund eu inainte sa o faceti voi.

Am simtit asta de nenumarate ori si chiar am incercat sa-mi prefac eul intr-un alt eu.

Am vrut sa vad cum se simte si cum il “prinde” noul rol.

Si mi-am dat seama ca pot face schimbari bruste si extreme la un nivel superficial fara sa ma simt vinovata si fara sa caut explicatii.

Mi-am dat seama ca pot juca rolul altcuiva daca accept aceasta provocare.

Insa, in astfel de momente imi dadeam seama cu adevarat cine sunt eu. Si nu stiu cum se face, ca a inceput sa-mi placa sa fiu eu.

Ne putem preface la nesfarsit ca suntem oricine altcineva decat noi insine, insa cel mai profund strat din finta noastra stie cine suntem si cu siguranta nu ne va lasa sa dormim linistiti daca vom continua sa ne prefacem.

Si poate ca in momentele in care atingem extazul de a fi altcineva, oricat de perfecta ar parea imaginea celuilalt, observam cat de firesc este sa fim noi insine.

Cu siguranta adevaratul eu nu isi da voie sa fie tradat si va avea de ales intre a se preface in continuare sau in a incerca sa se accepte…

Iar aceasta acceptarea vine adesea pe nesimtite.

Vine cand nu-ti mai doresti atat de mult sa-i apartii exteriorului, ci cand incepi sa privesti in oglinda spre tine insuti.

Si vor fi momente in care acea oglinda iti va arata cea mai trista si cea mai nemultumita fata, insa ceva iti va spune sa nu mai renunti la ea, sa nu o mai schimbi cu un chip vesel de plastic, ci sa ramai acolo si sa o privesti.

Sa plangi cu ea si sa accepti ca aceasta trista si nemultumita fata iti apartine si nu o poti parasi.

Tot ce poti face este sa incerci sa o iubesti…macar un pic…

Stiti care este adevarul?

Ca este de ajuns sa fim noi insine.

Ca unicitatea este cartea de vizita a fiecaruia si ca o putem prezenta in orice moment fara nicio rusine sau restrictie.

Unicitatea este singurul lucru care ne apartine cu adevarat si care ne permite sa ne bucuram sincer atunci cand suntem asa cum suntem…

Andreea

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *