povestea fara sfarsit
El este singurul arhitect al propriei sale lumi, al propriei sale vieti. Este eroul pozitiv, inzestrat cu toate calitatile necesare, pentru o poveste cu sfarsit fericit sau, mai corect spus, o poveste fara sfarsit, in care singurele limite sunt doar cele impuse de propria imaginatie.
Cu toate acestea, aventura lui nu este lipsita de dificultati, de incercari, de teste. El trebuie sa-si depaseasca fricile, slabiciunile, defectele. Sa capete incredere in sine, sa se (re)cunoasca, sa accepte cine este si, mai mult decat atat, sa isi doreasca sa devina mai bun.
Puterea implica si multa responsabilitate. Trebuie sa inveti sa ti-o canalizezi in directia corecta. La fel cum un gand, un cuvant, o fapta pot crea o lume, tot asa o pot si distruge; lumea noastra sau a celor de langa noi.
Trebuie mentionat ca Bastian nici nu este constient de la inceput de faptul ca noua realitate este produsul imaginatiei sale. Abia dupa ce incepe sa o inteleaga si sa o accepte, realizeaza acest fapt. Adevarul e ca, putini dintre noi recunosc responsabilitatea pe care o poarta, si faptul ca forma si dimensiunile propriei vieti sunt in directa legatura cu propriile actiuni.
Majoritatea prefera sa se complaca in situatia de a gasi la nesfarsit „vinovati de serviciu”: soarta potrivnica, parintii, seful, vecinii, politicienii etc. Pe masura ce povestea se deruleaza si Bastian incepe sa se confunde cu ea, in timp ce o creeaza, apare un element interesant: observa ca incepe sa-si uite „viata reala”.
Amintirile sale devin din ce in ce mai putine, mai fragile si mai vagi. Mai mult decat atat, constata ca fiecare noua experienta se realizeaza cu costul unei amintiri. Prin urmare, pentru a exista in noua realitate, este nevoit sa renunte la conceptele vechi, la tot ceea ce considerase real, solid, incontestabil si indestructibil. Experimentarea noii dimensiuni, presupune eliberarea, purificarea mintii si sufletului.
BBB a trebuit, in prima faza, sa uite ceea ce stia, sa scape de prejudecati, pentru a-si putea accepta conditia de „magician”. Altfel spus, pentru a putea realiza ceva, trebuie, in primul rand, sa fii capabil sa crezi ca acel lucru este posibil. In orice caz, ca in orice calatorie initiatica, Bastian are ajutoare: il are pe Atréju, calauza spirituala in taramul Fantasiei, pe Fuchur, balaurul pazitor, aducator de noroc, care ii faciliteaza peregrinarea in lumea necunoscuta si pe Aurin, talismanul cunoasterii, piatra filosofala, care il ajuta sa-si descopere, in adancul sufletului, calitatile de care are nevoie. Ei sunt cei care il indruma, ii dau elementele de care are nevoie pentru a se descurca si il fac sa-si poata accepta si indeplini rolul care i-a fost atribuit. Il indruma, dar nu ii impun o cale. Deciziile sunt toate ale lui.
Fantasia, taramul imaginatiei, este amenintata de distrugere, de a fi acaparata de Nimic, de a fi golita de continut, de viata si de frumos.Instrumentele pe care Bastian le are la indemana pentru a impiedica acest lucru sunt imaginatia, puritatea, curajul, iubirea si altruismul. Nu intamplator, personajul principal al povestii de fata nu e Fat Frumos, omul puternic si implinit, care are suficienta forta fizica, pentru a se lupta cu zmeul si care a trebuit sa ajunga la varsta maturitatii (crescand intr-un an, cat altii in zece), pentru a putea trece prin toate incercarile la care este supus.
Bastian are avantajul copilariei, varsta la care inca mai suntem dispusi sa credem ca imposibilul poate deveni posibil, cand putem pune totul la indoiala si accepta totul, cand avem inca sufletele nealterate si putem inca aprecia frumusetea, ne putem entuziasma pentru un fir de iarba si ne putem uita supararea intr-o clipa. Chiar si-asa, BBB tot are nevoie de o perioada de acomodare, de acceptare. Tot este nevoit sa uite anumite lucruri. Tot are nevoie de ajutoare care sa-l invete sa se descurce, in lumea pe care el insusi o genereaza.
Probabil ca lui Fat Frumos, tanarul deja trecut de adolescenta, i-ar fi fost mult mai greu sa joace rolul de personaj principal in aceasta poveste. Sa nu mai vorbim de Imparatul Rosu… Poate ceva mai usor i-ar fi fost calului (care traieste dincolo de timp si aparente), in rolul balaurului Fuchur.
Ceea ce trebuie, de fapt, salvat, ingrijit, resuscitat, este copilul din noi. Fantasia, lumea magica, este carmuita de catre Craiasa Copila, simbol al inocentei, al sufletului primordial, al manifestarii vietii in plenitudinea ei.
Evident, la vremea cand am citit cartea, nu sesizasem atat de detaliat toate aceste nuante, insa mi s-a intiparit in minte, dupa cum spuneam, ideea generala si generatoare: de a fi ceea ce vrei, unde vrei, cand si cum vrei, oricat de imposibil ar putea parea.
Ceva mai recent, am ajuns la concluzia ca Povestea fara sfarsit nu e doar o lectura fantastica. Dealtfel, e plina de simboluri si alegorii, care fac referire la legendele si mitologia multor culturi si civilizatii. Una peste alta, contine mult mai mult adevar decat s-ar crede. Pana la urma, chiar suntem creatorii propriilor noastre vieti si chiar putem realiza orice ne propunem. Pentru a imprima calitatea pe care o dorim vietii pe care ne-o cream , trebuie insa sa parcurgem cateva etape obligatorii:
- Sa acceptam ca posibila ideea ca avem puteri nelimitate
- Sa ne cautam sinele si sa intelegem cine suntem
- Sa ne deschidem mintea, pentru a ne desprinde de conceptele rigide, care ne-au fost sistematic inoculate
- Sa fim curajosi si sa avem puterea de a ne recunoaste si infrunta fricile, slabiciunile si defectele
- Sa ne alimentam curiozitatea, imaginatia, creativitatea si intuitia
- Sa ascultam glasul copilului din noi, pentru a avea acces la puritate si inocenta
- Sa fim atenti la cei din jurul nostru, care ne pot transmite ceva important si sa fim dispusi sa acceptam ajutorul lor, atunci cand situatia ne depaseste
- Sa acceptam faptul ca suntem singurii care pot decide cum decurge viata noastra, indiferent ca ne place sau nu acest lucru
- Sa intelegem si sa ne asumam responsabilitatea uriasa, care decurge din orice gand, orice cuvant, orice actiune a noastra
- Sa fim sinceri, mai ales cu noi insine
- Sa nu uitam ca renuntarea la egoul propriu si angajarea intr-o actiune pentru binele celorlalti, ne poate face nesperat de fericiti
Nu pot sa nu mentionez aici un amanunt interesant, legat de numele autorului: domnul Ende (cuvant care, in limba germana – limba materna a autorului – inseamna sfarsit) a scris Die unendliche Geschichte (Povestea fara sfarsit). Am putea spune, ca a ales sa-si autodepaseasca destinul.Michael Ende, dincolo de a scrie o poveste frumoasa, si-a propus sa incite cititorul, sa-l faca sa participe la fantezia lui, sa-l faca sa creada in Fantasia. Insusi eroul cartii e, la inceput, doar un baietel care citeste o carte. Dupa cum afla Bastian la sfarsit, „exista o multime de usi spre Fantazia. Exista mai multe carti fermecate. Multi nu-si dau seama. Depinde de cine ia in mana aceasta carte.”
Pana la urma, fiecare dintre noi are propria sa poveste. Modul in care aceasta se desfasoara, depinde doar de noi insine. Fiecare dintre noi are dreptul si posibilitatea de a decide “sa ia cartea in mana”, altfel spus, sa treaca la conducerea propriei vieti. Doar ca “multi nu-si dau seama”. Recomand cu caldura aceasta carte, tuturor celor care cred in minuni, in magie, in frumusete, in dragoste si in posibilitati infinite, indiferent de varsta, profesie, anotimp sau conditii meteorologice.
Articol scris de Tea Cristescu, utilizator Aimee.ro, resurse pentru dezvoltare personala si evolutie spirituala
