despre viata pe care nu o dansam
Psihologie practica / Motivatie si succes

Despre viata pe care nu o dansam

despre viata pe care nu o dansam

despre viata pe care nu o dansam

Primim atatea instructiuni despre viata incat uitam adesea sa o dansam conform propriului ritm, limitandu-ne incetul cu incetul exact acele miscari care ne ofera unicitate.

Exuberanti si nonsalanti, dar cu un intrinsec farmec personal, la inceput nu ne gandim ca am putea dauna celorlalti dansand in ritmul propriu. Cu timpul, insa, incepem sa primim o serie de indicatii despre felul in care ar trebui sa ne miscam prin viata: in pasi de sotron prin copilarie, pe varfuri prin adolescenta, intr-o mare agitatie in maturitatea timpurie si din ce in ce mai lenti in batranete.

Vine un moment in existenta fiecaruia dintre noi cand isi pune intrebarea daca miscarile pe care le executa ii apartin sau este ghidat din culise de altcineva. Poate ca am invatat atat de bine pasii pe care ceilalti ni i-au aratat incat am ajuns sa credem ca sunt ai nostri…

Facem piruete printre amintiri, sperand sa culegem aplauzele celor care ne privesc. Traim cu impresia ca acest spectacol este pentru ei, insa ne lasam inselati de acest gand si aflam ca tocmai spectatorii nostri sunt cei care ne-au regizat miscarile. Si devenim confuzi, dar cand muzica incepe stim sa o luam iar de la capat…

Vine un moment, insa, in care incep sa ne doara gleznele si incheieturile de la atata dans. In mod obisnuit, nu ar trebui sa suferim de astfel de afectiuni atata timp cat ne miscam conform indicatiilor sufletesti. Dar poate ca ne-am inselat…Ma intreb: oare vom sti vreodata acest lucru? Vom sti daca dansul a fost al nostru sau al celorlalti?

Cu siguranta procesele cognitive intalnite in drumul nostru de dezvoltare personala nu ar avea ce sa caute pe lista celor mai indragite dansuri.

Si spun asta deoarece cel mai mult m-am lasat purtata de vant, soare sau de un alt partener atunci cand pasii mei zburau, uitand sa se gandeasca la urmatorul moment. Atunci cand gandirea ne acapareaza dansul, ar trebui sa schimbam coloana sonora si sa dam drumul unui alt fundal sufletesc. Cel mai mult m-am lasat traita de viata atunci cand i-am dansat ritmul fara a o intreba daca e cel potrivit, fara a avea confirmari, fara sa-mi fie teama nici de cea mai mica greseala. Iar dansul…nu numai ca merita cele mai calduroase aplauze, dar era acolo, era real si autentic! Eram acolo!

Si cateodata mi se face dor de acele momente in care stiam sa dansez asa cum numai sufletul poate sa o faca. Si tot cateodata ma intristez cand imi privesc miscarile care par sa nu-mi apartina si cumva sper sa fie doar o perioada trecatoare in care trebuie sa invat sa tropai, sa bat tare astfel incat pasii mei sa fie auziti pana in scoarta pamantului. Dar in timp ce aceasta miscare este executata, sper sa reusesc iar sa ma asez pe varfuri si cu capul sper cer sa zambesc asa cum numai atunci stiam sa o fac. La dans!

Voi ce dans ati uitat sa dansati?

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

2 comentarii

  1. Amalia spune:

    Incearca Biodanza! Ai descris si inteles f bine semnificatia acestui concept:-) vezi mai multe pe FB/biodanza.romania! Seara faina,Amalia

  2. Hepes Nicoleta spune:

    Am uitat sa dansez dansul Eliberarii din captivitatea perfida a excesului de responsabilitate invatata, exersata si asumata ,pentru motivul banal ca am ratacit coloana sonora a bucuriei de a trai.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *