dependenta de negativism
Agentul Smith catre Morpheus:
“Stiai ca primul Matrix a fost conceput ca o lume perfecta, unde nimeni sa nu sufere, in care toti sa fie fericiti. A fost un dezastru. Nimeni nu a acceptat programul. Toate datele au fost pierdute. Unii au crezut ca ne-a lipsit limbajul de programare potrivit pentru a descrie lumea voastra perfecta. Dar cred ca din punctul de vedere al unei specii, oamenii isi definesc realitatea prin deprimare si suferinta. Lumea perfecta era un vis din care creierul vostru primitiv incerca sa se trezeasca. De aceea Matrix-ul a fost redefinit in acest sens.”
Matrix
Sunteti dependenti de droguri? Nu? Ganditi-va mai bine. Fumati? Beti tarii? Bere? Cafea? Mancati prea mult? Oare tutunul, acoolul si cafeaua nu sunt droguri care creeaza dependenta? Si mancarea din fast-food-uri, asa numita junk-food? Bauturile dulci? Ciocolata?
(Nota: Ciocolata este un alcaloid care produce o molecula care se combina cu receptorii opiaceilor prezenti in organism, printr-un mecanism analog celui al heroinei. Produce placere, creeaza dependenta si nu este o intamplare ca atunci cand exista probleme sentimentale, multi incearca sa le compenseze, refugiindu-se in dulciuri…)
Atunci, din acest punct de vedere, putem sa ne consideram cu toti, dintr-un anumit punct de vedere, dependenti de droguri, chiar daca, cu siguranta, nu ne face placere sa o recunoastem. Totusi, nu este acesta faptul care ma intereseaza, ci mai de graba mecanismul care a creat acesta dependenta.
Ganditi-va un moment la prima data cand ati fumat o tigara sau cand ati baut un pahar de whisky: care a fost reactia voastra? De entuziasm? De placere? V-ati spus: “Wow, ce experienta senzationala. Este ceea ce mi-am dorit dintotdeauna. De acum inainte voi continua sa beau si sa fumez cu o placere maxima.”
Asa a fost? Nu cred. Oricine la primul contact cu tutunul sau alcoolul are o reactie de dezgust. Corpul semnaleaza cu toata puterea “Otrava! Fereste-te!”
Si nu reusim sa intelegem ce gasesc ceilalti asa de placut. Cu toate astea, incepe sa intre in joc presiunea sociala, faptul ca toti fumeaza si beau, folosirea tutunului si a alcoolului devin un fel de ritual de trecere la varsta adulta, in fine… dupa un timp, senzatia nu mai este asa de dezgustatoare, corpul este extraordinar de elastic si dezvolta o serie de sisteme de aparare.
Dar ceea ce este mai extraordinar, si asupra caruia va cer sa reflectati, este ca dupa acesta perioada de adaptare, ceea ce inainte era perceputa ca o atrava de care sa ne ferim devine ceva tolerabil si in final o nevoie de care nu ne putem lipsi. E inutil sa spunem ca, in ciuda acestor fapte, daunele fizice continua si cand, mai devreme sau mai tarziu ne gasim bolnavi de cancer la plamani sau ciroza hepatica, este prea tarziu pentru a face ceva.
Toate aceste lucruri sunt foarte bine cunoscute si in ciuda beneficiilor care sunt percepute imediat dupa cateva zile de abstinenta este foarte usor sa cadem din nou in dependenta, dupa cum stie oricine a incercat sa se lase de fumat sau de cafea.
Un mecanism analog actioneaza si in cazul alimentelor pe care in aparenta le putem cu greu defini ca fiind droguri, dar care sunt totusi daunatoare si creeaza dependenta.
Suntem atat de obisnuiti sa bem inca din copilarie bauturi racoritoare dulci sau gazoase, de exemplu, incat le percepem ca fiind ceva absolut natural; si totusi, incercati sa beti doar apa cateva luni: dupa aceasta perioada, doar o gura de Cola va avea asupra voastra acelasi efect pe care l-ar avea o lingurita plina de zahar!
Oricum, nu am facut toata acesta pledoarie pentru a initia o campanie impotriva fumatului si a alcoolului, ci pentru a descrie mecanismul care intra in joc si atunci cand este vorba de stari mentale.
Adeseori, vorbind de noi insine, ni se intampla sa ne descriem ca fiind demotivati, nedecisi, anxiosi, deprimati, colerici, nervosi, ca si cum aceste caracteristici ar face parte din noi insine. In acelasi fel, permitem gandirii negative, criticii, justificarii sa ne domine mintea.
Acum, poate sa fie greu sa acceptam acest fapt, dar aceste stari mentale, care ni se par indisolubil legate de propria persoana, nu sunt deloc naturale, nu mai putin decat sunt intoxicatia cu tutun sau cu alcool.
Depresia sau lipsa deciziei nu sunt stari naturale, ci mecanisme de aparare pe care le-am dezvoltat pentru a raspunde si a controla intr-un anumit fel mediul. Critica nu este un comportament innascut, ci un model pe care l-am dezvoltat pentru a ne apara la randul nostru de critica celorlati.
Un copil nu este deprimat si indecis, unui copil nu ii lipseste motivarea, nu renunta la propriile obiective. Imaginati-va un copil care invata sa mearga si care dupa doua sau trei cazaturi isi spune: “Nu o sa reusesc niciodata, este inutil sa insist, mai bine stau la locul meu si continui sa merg de-a busilea!”
Ati vazut un astfel de copil? Va imaginati un copil caruia sa ii lipseasca increderea in sine? Un copil care sa dea vina pe ceilalti daca nu reuseste ceva? Sau un copil care sa critice?
Sa ne aducem aminte, pentru ca am fost cu totii copii, cu capacitatea de a explora, de a incerca, de a accepta caderile si de a ne ridica, de a actiona fara a ne pune problema ca trebuie sa facem totul bine din prima incercare, sau ca trebuie sa evitam criticile, sau ca trebuie sa demonstram ceva…
Dar iata ca intra in joc mecanismul diabolic pe care l-am vazut in legatura cu dependentele: descoperim gandirea negativa, lenea si lipsa motivatiei (ati vazut vreodata un copil lenes?) Si descoperim ca din cand in cand acestea pot fi sisteme comode pentru a fugi de o indatorire, de o responsabilitate, de o pedeapsa, de o munca.
In fond, de ce sa actionam si sa riscam nereusita cand este mai comod sa stam linistiti in carapacea noastra? De ce sa riscam sa descoperim noi cai cand este mai comod sa le urmam pe ale celorlati si sa criticam ceea ce a fost facut? Astfel de ganduri sunt otrava pura pentru minte si pentru dezvoltarea personala dar, ca si in cazul drogurilor, dupa putin, creierul se obisnuieste si termina prin a deveni dependent.
Nu numai, dar “renuntarea din start” devine parte din noi insine, devine ceva care ne defineste ca persoane. Acelasi lucru este valabil pentru orice alt gand care are drept unic scop evitarea confruntarilor, cresterea si constientizarea.
Nu pot face aici un tratat de psihologie, dar de fiecare data cand aveti un sentiment negativ, un dubiu care va paralizeaza, o frica care va impiedica sa actionati, amintiti-va ca este ceva care ati INVATAT, nu este ceva NATURAL, nu este ceva care face parte din voi.
Este o otrava cu care mintea vostra s-a obisnuit si de care nu mai reuseste sa scape. Chiar daca nu exista solutii simple, asa cum nu exista nici pentru a scapa de droguri, simplu fapt de a constientiza faptul ca este vorba de sentimente “parazite” si nu de ceva care face parte din noi, poate fi un prim pas catre anularea acestor sentimente.
Este posibil sa fim atat de obisnuiti cu o viata mizerabila, incat ne este dificil sa ne imaginam una diferita. Dar orice copil de 2 ani ne demonstreaza ca este posibil si un alt mod de viata.
De ce sa nu incercam?
de Bruno Medicina
Depresia poate avea si alte cauze. Toti factorii pe care i-ati enumerat mai sus: droguri, tutun,alcool, cafea in exces etc. nu fac altceva decat sa distruga celulele sanatoase din organism. O viata dezordonata conduce intotdeauna la depresie. Daca vorbim de dependenta, putem spune ca 50% din populatie e dependenta de cafea, banala cafea… am dat doar un exemplu!
Pana si un terapeut face fata greu unor oameni care de fapt, nu au vointa. Totul tine de vointa, de atitudinea noastra in a ne schimba!
Solutii, asta ne trebuie fiindca cel mai rau este ca cei viciati nu-si dau seama de starea lor.
Va multumesc din suflet pentru acest gen de articole. Am nevoie ca de apa, aer si soare o perioada indelungata pentru a-mi redefeni personalitatea. Practic ce vreau eu este sa-mi modific personalitatea mea adica ceea ce am capatat invatind de la virsta cind am inceput sa constientizez ce este bine si rau… vreau sa indrept raul de la radacina. De aceea am nevoie de voi si articolele voastre.
Am nevoie multa!!!
Interesant, e de ajutor in anumite dependente de sentimente negative.
Dar cum putem fi din nou copii?
Un copil nu stie ce doreste de la viata, e inconjurat de dragoste si creste astfel fericit, chiar daca cade sau nu ii reuseste ceva nu se demotiveaza.
Probabil de aia e dat ca exemplu un copil de doi ani, caci la 5 ani cunoscind mai mult, copilul are deja sentimente negative.
Dar un adult care stie foarte multe lucruri si care doreste sa fie fericit…
Si cind vezi ca fericirea e foarte greu de atins, mai ales cind e vorba de fericirea in doi. Pe tine te poti motiva, dar a face ceva in locul partenerului e imposibil.
Vreau sa incep prin a spune ca nu mi se pare ok sa scrii un articol doar ca sa spui ca ai scris si tu un articol.
Informatii din acest articol sunt eronate ( de unde pana unde este ciocolata alcaloid si opiaceii sunt in corpul uma???!!).
Apoi, toata lumea are sentimente, nu le invatam, doar exprimarea lor poate fi invatata.
Un copil nu are incredere in sine innascuta, nu poti vorbi de asa ceva la un copil; incredrea se invata din experientele de viata si prin incurajarile si sustinerea parintilor.
Cred ca e suficient cat am scris, chiar daca as mai avea de comentat.
Gresit, Diana!
Imi pare rau ca trebuie sa te contrazic, dar ii poti motiva pe cei din jurul tau. De exemplu, am motivat pe tatal meu sa se lase de fumat la batranete, si chiar s-a lasat de fumat. Ii pregateam mereu portia lui de sanatate si il incurajam.
Si la fel, mai recent mi-am motivat un prieten tot in varsta, sa se lase de fumat… L-am incurajat, i-am dat solutii…, e drept cu multe eforturi, dar a meritat. Deci, in concluzie poti face ceva pentru ca partenerul tau sa se lase de fumat.
Era doar un exemplu cu fumatul, dar motivatiile pot fi multe in diferite cazuri.
Eu m-am lasat de fumat de doi ani si am renuntat la obiceiul de a bea o bere – doua cam de 10 zile. Intr-adevar, deja corpul meu s-a dezobisnuit de alcool. Alaltaieri am baut o jumatate de bere si a doua zi m-am simtit ca dupa o betie! Serios! E cam de speriat…
E sigur mult mai greu sa renunti la otrava negativismului. Dar, extrapoland, imi imaginez ca odata ce ai renuntat la el – la negativism – abia atunci iti dai seama ce tare te otravea, cum iti afecta fiecare actiune, cum iti taia practic creanga de sub picioare in orice situatie. Si in plus cred ca te simti de parca ai dezbracat un cojoc greu care te tinea strans si te omora cu zile!
Diana, te contrazic si pot spune ca deja esti o persoana care gandeste negativ, desi iti place sa te consideri realista… totul deinde de tine, de fiecare dintre noi, toti, fiecare dintre noi avem in noi puterea de a trece peste orice in viata.
Exemplu personal: in urma unui accident de circulatie acum 2 ani in 24 decembrie, in care eram la un pas de a imi pierde viata eu si mama mea, nu am mai condus un an si ceva. Mai rau, nu suportam sa merg cu masina, daca faceam un drum mai mare de 30 minute adormeam instantaneu… si totusi dupa un an si ceva si rabdarea partenerului meu am reusit. E clar ca primul drum pe care l-am facut a fost foarte stresant si cand am ajuns la destinatie ma miram ca nu am facut nici un accident si suntem intregi. E adevarat ca in continuare in timp ce conduc imi mai imaginez posibile scenarii de accident, dar reusesc sa mi le scot din minte… totul a depins de mine, de vointa si puterea ce statea in mine.
Un copil daca il lasam sa se dezvolte armonis si nu il impregnam cu grijile si fricile noarte va fi curajos si va explora lumea inconjuratoare cu o mare curiozitate. La 5 ani un copil de obicei are 10 % din fricile parintilor… se comporta asa cum a fost crescut… deci atentie cum ii cresteti… sa lasam acest aspect…
Noi insine am invatat unele frici de la ai nostri parinti – de apa, de calamitati, de vreme, de paianjeni si alte animale, etc… – cum reusim sa trecem peste ele? Usor, cu multa rabdare si curaj. Aceste calitati insa nu ti le poate da nimeni… trebuie sa ti le dezvolti singur.
Negativisnul in gandire este un real pericol, mai ales ca de multe ori se ascunde sub masca realitatii. Daca cercetatorii, oamenii de stiinta, desoperitorii ar fi fost dominati de negativism nu cred ca am fi ajuns la dezvoltarea stiintifica existenta momentan. Exista o calitate clara pe care orice om de stiinta trebuie sa o posede: CURIOZITATEA. Iar acesta trebuie sa se afle la un nivel destul de ridicat si sa fie sprijinita de curaj.
Este foarte posibil ca in creierele oamenilor sa existe mai multe solutii la problemele actuale decat apar efectiv, dar asta se intampla deoarece multora le este frica de ridicol, iar curiozitatea lor este umbrita de negativism, de indoieli, etc…
Din motive de cele mai multe ori ciudate alegem conformismul si caldura unui loc cunoscut. Stramosii nostri nu isi permiteau insa… nu cred ca sufereau de depresii si de negativism altfel ar fi murit, nu isi permiteau ca intr-o zi sa nu mearga la vanatoare… nu aveau ce manca…
Este posibil ca tendinta spre negativism si depresie sa fi existat si atunci, dar pur si simplu nu isi permiteau acest lux, aveau pentru ce trai, viata lor avea un alt scop, tel in fiecare zi. Fiecare zi reprezenta o alta provocare.
Viata noatra de zi cu zi cum arata? Prea monotona? Prea repetitiva? Prea urata? Prea…
Tine de noi insine sa iesim din acesta situatie.
Dar ce sa fac daca aceste ganduri imi vin pur si simplu in minte… ma sufoca… nu reusesc sa fac nimic fara sa ma ganedesc ca nu voi reusi, sunt foarte pesimista, negativista, vreau sa scap si nu reisesc sa ma motivez.
Nu ma pot bucura de viata asa cum ar trebui.
Nimic nu reuseste sa ma scoata din starea asta.
Asa e… parca am nevoie, sunt dependenta de ganduri care mai de care mai negre…
Vreau sa scap su nu reusesc…
Am incercat insa intodeauna a fost ceva in mine mai puternic decat si ultima farama de optomism.
Nu mai am bucuria de a trai, imi este frica de esec.
Tina, toti trecem prin momente de negativism, si trecem de ele fie singuri, fie cu ajutorul familiei si/sau prietenilor. Daca insa starea descrisa de tine este veche si cei din jurul tau nu te-au putut ajuta, ar putea fi o idee inteleapta sa ceri ajutorul unui psiholog pentru a te ajuta sa-ti recapeti pofta de viata.
Obiceiurile din familie conteaza foarte mult pentru fiecare dintre noi. Nu as fi reusit niciodata sa tin o cura de cruditati daca as fi facut facultatea in orasul meu. Din fericire, am plecat la 18 ani la Bucuresti si, departe de casa, am putut manca sanatos. Bine, tata ma sfatuieste si acum sa mananc carne. E bolnav, dar da sfaturi.
Deh, unii reusesc sa invete cateva ceva, altii nu. Pana la urma, totul incepe cu deschiderea catre nou.
Salutare la toti!
Incep cu cateva citate din articol:
“Permitem gandirii negative, criticii, justificarii sa ne domine mintea. De ce sa riscam sa descoperim noi cai cand este mai comod sa le urmam pe ale celorlati si sa criticam ceea ce a fost facut? De fiecare data cand aveti un sentiment negativ, un dubiu care va paralizeaza, o frica ce va impiedica sa actionati, amintiti-va ca este ceva care ati INVATAT, nu este ceva NATURAL, nu este ceva care face parte din voi.”
Si… nu mai continui eu, caci urmeaza comentariile pe care le-am citit pana acum (de la 1 la 11). Sunt… aceleasi comentarii! Eu n-am facut altceva decat sa le rearanjez, conform “dependentei mele de negativism”:
Intrebare: – Dar cum putem fi din nou copii?
Raspuns: – Un copil nu are incredere in sine innascuta, nu poti vorbi de asa ceva la un copil; increderea se invata din experientele de viata si prin incurajarile si sustinerea parintilor. La 5 ani un copil are de obicei 10 % din fricile parintilor… se comporta asa cum a fost crescut.
Idei: – Toti trecem prin momente de negativism, si trecem de ele fie singuri, fie cu ajutorul familiei si / sau prietenilor. Tine de noi insine sa iesim din acesta situatie. Fiecare dintre noi avem in noi puterea de a trece peste orice in viata.
– Toata lumea are sentimente, nu le invatam, doar exprimarea lor poate fi invatata.
Idei: – Exista o calitate clara pe care orice om de stiinta trebuie sa o posede: CURIOZITATEA. Iar acesta trebuie sa se afle la un nivel destul de ridicat si sa fie sprijinita de CURAJ. Aceste calitati insa nu ti le poate da nimeni… trebuie sa ti le dezvolti singur.
– O viata dezordonata conduce intotdeauna la depresie. Unii reusesc sa invete cate ceva, altii nu. Pana la urma, totul incepe cu deschiderea catre nou.
Acum va provoc sa-mi spuneti de ce am facut aceasta?
Din frica de a-mi fi criticata parerea = negativism? Din comoditate = negativism? Din cauza ca asa sunt eu (necesitate de a sintetiza, de a pastra ce-i valabil si a arunca ceea ce-i inutil) = justificare/negativism?… sau naturalete? Din dorinta de a comunica? Din toate cate un pic? Din alte cauze?
Articolul mi-a placut! By the way: prima data cand am pus tigara in gura n-am avut nici o senzatie de dezgust, ba chiar am fumat cu sete la acea ocazie – petrecere – mai multe tigari! Asta pentru a-mi spune si eu parerea, despre dependente in general: exista totusi si dependente innascute. O spun pentru ca stiu ca s-a descris dependenta genetica de alcool. Solutia asa-ziselor dependente naturale sau genetice pare a fi numai abstinenta totala. Ca sa vezi ce noroc pe mine ca nu-mi place alcoolul!
Astept raspunsuri si va urez numai de bine!
Am fost un fumator inrait dar si ciudat. Cand am fumat, aveam dorinta sa fumez 3-4 tigari odata. Am ajuns sa nu-mi ajunga nici 2 pachete pe zi. Dar cu-n efort de vointa m-am lasat si asa mi-am cristalizat cea mai buna metoda de abandon a acestui “obicei barbar”. Am constatat ca-n primele zile, dorinta de fumat se manifestala o perioada – la mine – de cca 30 minute, si tine cateva secunde. Daca iti invingi aceasta dorinta in acele secunde, esti linistit inca 30-45 minute. Pe masura ce zilele trec, acest interval creste, astfel ca dupa numai o saptamana, dorinta de a fuma apare doar 1-2 ori pe zi. Daca in cele cateva secunde invingi, dupa 1 luna aproape uiti ca ai fost un fumator inrait. Doresc succes tuturor fumatorilor, in lupta pentru purificare!
Raspuns lui Auxilian Stroia:
Mdah… Multumesc din suflet pentru sfaturi! Metoda de sevraj tabacic este cu adevarat valabila (rezultate pozitive 100%). Si eu am reusit sa ma las de tigari (de ”n” ori cu aceasta metoda!). Problema metodei pe care ai descris-o este ca necesita vointa pe termen foarte lung. Eu am “recazut”. Am folosit si metoda celor 2 coloane:
1. ce pierd daca nu fumez
2. ce castig daca nu fumez
Gandirea (logica, rationala, pragmatica, etc.) m-a ajutat numai pentru a-mi pierde self-esteam-ul! Mi-l pierd pentru ca imi dovedesc ca-mi lipseste rationamentul daca ma apuc din nou de fumat. Coloana de castiguri este maaaare, cea de pierderi este mica-micuta! Cuprinde – pe langa alte nesemnificative beneficii – si un beneficiu major: toate satisfactiile si placerile pe care le am nu reusesc s-o egaleze macar pe cea a fumatului. Dupa ce mi-am dat seama ca acest beneficiu este unul “major” mi-am recastigat self-esteam-ul si… am renuntat la incercarile de a ma lasa de fumat. Stiu ca ramane grav faptul ca nu gasesc alte satisfactii. Dar macar imi gasesc “scuza” lipsei de actiune asupra acestui “obicei barbar”! Cu toate acestea… nu refuz AJUTOR daca cineva crede ca mi l-ar putea oferi… Coloana cu castiguri imi face cu ochiul si acum! (Deocamdata nu mi-am pierdut sanatatea si nici n-as vrea s-o pierd! Ca sa nu mai vorbesc de banii aruncati pe fum…)
FELICITARI pentru articol!!! Sper din tot sufletul ca din ce in ce mai multe persoane sa constientizeze importanta dezvoltarii personale si sa se bucure de avantajele acesteia. Lumea va fi un loc mai bun atunci cand ne vom da seama cu totii cat de important este sa urmam niste principii de bun simt si niste lucruri care fac parte din natura noastra de fiinte umane ce tind tot mai mult catre atingerea perfectiunii.