corida compasiunii umane
Iata o poza care ma scormoneste pana in adancul sufletului.
Pentru ca imi dau seama ca de la agresivitate la compasiune, de la distrugere la viata, de la spectacol cu orice pret pana la autenticitate profunda nu este decat un singur pas.
Pasul sinceritatii cu tine insuti.
Cum altfel decat sublim poate fi numit momentul in care un toreador priveste in ochii taurului caruia ii pregatea asaltul final si realizeaza ca:
“Avea acea inocenta pe care toate animalele o au in ochi. Se uita la mine staruitor. Am auzit, in interiorul meu, un strigat pentru dreptate. As putea descrie senzatia ca pe o rugaciune –pentru ca atunci cand cineva isi marturiseste greselile, vreau sa sper ca este iertat. M-am simtit ca cel mai penibil gunoi de pe planeta.”
Aceasta poza ne arata ca niciodata nu e prea tarziu. Chiar si dupa ce ai ucis, dupa ce te-ai crezut atotputernic, dupa ce ti-ai anihilat sufletul mai este loc pentru umilinta, pentru sensibilitate, pentru respect, pentru comuniune, pentru dragoste.
Daca un toreador de cariera a putut face acest lucru intr-o arena plina de oameni care aveau cu totul alte asteptari de la el, cred ca noi, in intimitatea spatiului nostru interior, avem mai multe sanse.
Avem nevoie doar sa-i privim in ochi pe cei pe care-i judecam, ii agresam, ii excludem, ii jignim, ii minimalizam. Doar atat.
